Încotro se îndreaptă poezia?
E de la sine înțeles că nu vreau să fac aici nici morală, nici retorică normativă și nici nu vreau să pretind, după obiceiul secolului XX, că e neapărată nevoie de o poetică.
Carte
BOGDAN RUSU: „Cezar Mititelu a recuperat de la vechii greci concepția filosofiei ca mod de viață.”
9 octombrie 2026
Mititelu fascina prin coerența și consecvența atitudinii sale pe termen lung. Fascina prin cunoașterea literaturii și prin modul în care o interpreta.
What kind of not‑humanist am I?
It’s not a book that speaks from a position of moral superiority, but one almost of self-doubt, of entertaining unwelcome thoughts, of hard to refuse conclusions.
Un labirint silvestru
Scriitura e structurată de fluxul conștiinței, iar experiența personajului devine rapid una existențială, la granița dintre realitate și imaginație.
Transfigurarea Sandei,
cu sonet înainte
cântăm, n-avem de gând să n-etalăm pe lemne cruciforme,
avem de gând schimbări la față s-arătăm doar, neconforme.
O tentativă eșuată
de a deveni spirit pur
E paradoxul clasic
al oricărei întîlniri ratate:
Cineva trebuie să fie
martorul absenței, ca ea să conteze.
Rușine și secrete de familie
Firul principal e relatat de vocea lui Peggy, fiica cea mică a pictorului Thomas Gainsborough, iar cel secundar spune povestea hangiței Meg, care are o aventură cu fiul lui George al II‑lea.
ROBERT DESNOS
tălmăcit de
ȘERBAN FOARȚĂ
Lotusul și broasca nudă,
Plouă, plouă și te udă,
La caiman, tot iau aminte,
Care plânge, însă minte.
Voci noi
Cele trei voci poetice din acest interviu sunt alegerile mele subiective – nu singurele, ci un eșantion posibil pentru demersul care vizează debuturile ultimilor ani.
RALUCA URSE: „Cred că scrisul terapeutic, în sens strict, trebuie să rămână un spațiu intim.”
Copilul nu apare ca o figură vulnerabilă care cere consolare, ci ca un nucleu dur în care emoțiile au rămas în stare brută.
Visul dimachian
M‑am gândit că e foarte probabil ca imaginarul volumului să fie derivat cu atenție & tact din ce rămâne întreg după expunerea la forța debordantă a unei etape punk în viață.
verific dacă încă respirăm
în același ritm
rana e o insectă mică prinsă între
fețele unui geam dublu
rana nu ne mai poate atinge
o să înțeleg în ce direcție merge timpul
gândurile vin spre mintea mea
ca o mulțime de furnici
la un pufulete aruncat
de fiica mea nenăscută
apusul trimite
note informative
îmi doresc să cunosc această limbă
în care moliile se atenționează una pe alta
de originea luminii
acela care arată un loc
Fiecare întîlnire conține un abandon
întrebări fără rost ar vrea să strige ceva
celui care dintre toți
ascunde liniștirea
pentru cei în poze mișcați
pentru peștii pe apă supărați
pentru toți iubiții prea devreme uitați
pentru cei în liftul vieții blocați
pentru toți cei de soartă stricați
pe holuri o nevastă umbla
cu telefonul mobil pe lîngă uși
s‑audă unde sună
și m‑am uitat la Keats
părea senin, părea să fi murit
ușor, bătut cu perne
O parabolă postmodernă
Saramago nu critică religia ca realitate antropologică, nici pe cei care o îmbrățișează din nevoia spirituală de a crede în ceva sacru.
e despre noi și viețile pe care le trăim, le întindem inutil și le tocim
toate fazele la care mă întorc
care încă nu sunt și or să tot fie
sunt de fapt o singură fază
pe care un creier plictisit
o adună și o derulează
puternic și nefericit,
frate cu câinii
Un animal înveșmântat în om – copil
trimis să bântuie prin lume singur,
în palton, cu-o sută de lire-n buzunar,
eroic și ridicol, mă duc și eu
la slujbă, ca să viețuiesc
Tratat lusitan de descompunere
Odată cu alcoolul din pahare, prin venele celor cinci protagoniști se prelinge războiul, parazitându‑le mintea și amintirile.
Radu Cosașu în 100 de știri
Radu Cosașu a iubit viața, a iubit lumea pe care nu se încumeta să o cutreiere, dar o privea mereu curios, de la o rezonabilă distanță mic‑burgheză.
Nu va rămâne nimic
Tehnologia își pierde utilitatea, era așa un gând.
Vom muri cu toții de fapt, pentru ce atâta efort, era alt gând.
(Diavoli estropiați, zombies, mumii, creierul reda poezii.)
Sindromul Maravelș
Imaginația mea e un construct performativ
care ține locul existenței înseși.
Misiunea mea este să contest realitatea.
în soare te purifici letal
creierul nu deosebește un fapt real de unul imaginar,
o rană fizică și una emoțională,
deși ultima persistă
în vasta rețea neuronală