RĂZVAN OMOTĂ: „Aș vrea să mă definească faptul că sunt om, un om creativ care își împărtășește creativitatea cu alți oameni.”
Asta e viața mea, cu riscul de a părea patetic și a mă repeta, nu am altceva – nu am iubirea vieții mele, nu am copil, nu am un câine, nu am mulți prieteni… Am teatru, poezie și performance.
ANDREI GOGU: „Spațiile vorbesc prin prezența sau prin absența omului.”
Dă‑mi un personaj și ți‑l pot pune în orice spațiu, cu cât mai improbabil, cu atât mai satisfăcător, dar dacă îmi dai mai întâi spațiul, va trebui să aștepți până când găsesc destinul potrivit care să se manifeste în el.
RĂZVAN NEAGOE: „Pentru mine, fotografia nu e un instrument al recuperării, ci al negocierii permanente cu pierderea.”
De la demolările din copilărie, trecând prin încercarea sistemului de a mă face inginer, până la practica artistică de astăzi, înțeleg că totul a fost o căutare continuă a rezistenței prin imagine.
PATRICIA BRAD: „Nu pot veni în teatru doar cu un procent din mine însămi.”
Nu, nu există limite ale expunerii. O limită, fie ea și a expunerii, e tot o limită. Iar munca noastră ca actori constă tocmai în dizolvarea blocajelor, deci a limitelor.
OXANA GHERMAN: „Literatura reflectă foarte bine sistemul de valori și credințe care guvernează societatea unei epoci.”
Ca să nu mă mai simt strivită de ceea ce mă depășește, a trebuit să‑mi rodez mecanismele de înțelegere a diversității și complexității umane.
ÎNGERI ȘI CORBI: „Puține momente în viață se compară cu cele în care declanșezi ceva intens în ochii oamenilor.”
Îngeri și Corbi e o formație de rock alternativ formată din Dorin Dancu (voce & chitară), Nick Muntean (bass & voci adiționale) și Cosmin Simu (tobe).
Voci noi
Cele trei voci poetice din acest interviu sunt alegerile mele subiective – nu singurele, ci un eșantion posibil pentru demersul care vizează debuturile ultimilor ani.
Au să vină ploi line
Un performance despre sfârșit – al relațiilor de familie & amoroase, al civilizației și al lumii contemporane aflate sub presiunea noii ascensiuni a fascismului.
RALUCA URSE: „Cred că scrisul terapeutic, în sens strict, trebuie să rămână un spațiu intim.”
Copilul nu apare ca o figură vulnerabilă care cere consolare, ci ca un nucleu dur în care emoțiile au rămas în stare brută.
TEODORA COMAN: „Egoul se opune din răsputeri ideii propriei condiționări chimice și neurobiologice.”
Resimt poezia ca pe o răzbunare pe zonele tabu ale limbajului utilitar, dresat, atrofiat în propriile convenții.
ANTONIA IVANCIU: „Festivalul IZANAGI oferă un spațiu în care comunitatea iubitorilor de animație japoneză să se poată întâlni.”
Am pregătit o selecție foarte diversă, care aduce în prim‑plan tema alterității.
ANTONIO ORTUÑO: „Posibilitatea ca fascismul să triumfe din nou mă îngrozește.”
Familia mea a emigrat din Spania după Războiul Civil, în care bunicul meu a luptat ca republican împotriva fasciștilor.
IOANA BRADEA: „Tot ce am scris până acum a fost inițial o figură geometrică în mintea mea.”
Cumva, ca prin farmec, să ne permitem la un moment dat să pendulăm cu totul în vid – noi toți, adică obiectul și subiectul, centrul și periferia, privindu-ne ca-n transă.
Art Will Tear Us Apart
Proiectul analizează identitatea vizuală a muzicii printr-o selecție de coperte de vinil.
ALESSIA MARA VELȘ: „Ce va rămâne din toate poveștile noastre când le vom privi după mult timp, de departe?”
Ce contest prin acest volum este natura tranzacțională a realității capitaliste și, la o scară mai mică (implicit), natura tranzacțională a lumii literare.
ZAMMORIAN: „Am vrut de la început să spunem o poveste amplă, folosind cât mai multe medii de exprimare, nu doar muzica.”
Suntem destul de diferiți ca gusturi muzicale, dar probabil avem un punct comun în muzica celor de la Pink Floyd.
BOGDAN JITEA: „Când am ajuns la București ca student al Facultății de Istorie, unul dintre primele lucruri pe care le‑am făcut a fost să‑mi cumpăr abonament la Cinematecă.”
În concepția lui Ceaușescu, cinematografia avea un evident caracter propagandistic. Prin filmele istorice, regimul său se conecta la filonul legitimator al trecutului.
ALINA IONIȚĂ: „Studiile demonstrează clar că natura ne face bine la nivel psihic, mental și fiziologic, însă trăim tot mai deconectați de ea.”
La modul ideal, conservarea naturii caută să echilibreze relațiile societății umane cu natura, în beneficiul ambelor.
CRISTINA BODNĂRESCU: „În postumanism, omul nu mai e centrul universului, ci unul dintre multele noduri ale unui ecosistem care include alte specii, tehnologii, materii organice și artificiale.”
În postumanism, omul nu mai e centrul universului, ci unul dintre multele noduri ale unui ecosistem care include alte specii, tehnologii, materii organice și artificiale.
ADELINA LUFT: „Testăm diverse practici de cultivare care să aducă beneficii solului pe care îl avem în grijă.”
Ieșim din paradigma reprezentării sau a teoretizării unor concepte și testăm diverse practici de cultivare care să aducă beneficii solului pe care îl avem în grijă și care să lase ceva în urmă.
ALINA TOFAN: „A face artă este, în sine, un gest politic, o formă de activism.”
Am observat în timpul atelierelor o tendință destul de pesimistă în rândul adolescenților, care nu au un orizont, nu își pot imagina viitorul ca pe un loc unde își pot împlini visurile.
CRISTINA LUPU: „Mă bucur că dețin controlul asupra muzicii mele, că scriu și cânt ce îmi place, când îmi place, unde îmi place.”
Cânt cam dintotdeauna, cu diverse pauze, iar alegerea asta, de a o lua mai în serios, a fost destul de chinuită, cu pași mici și multe griji.
ANDREEA GĂZDARU: „Tinerii Generației Z conștientizează mai mult singurătatea, sunt mai prezenți în propriile emoții, în corpul lor.”
Competiția și nevoia de a fi productiv îi determină pe tinerii GenZ să aleagă să investească timp și energie în autoperfecționare și mai puțin în relații interpersonale.
CRISTINA LILIENFELD: „Prin dans încerc să înțeleg mai bine cum trăim în corp.”
Cred că orice tip de poveste poate fi tradusă și reinterpretată prin corp, pentru că prin senzație experimentăm, de fapt, lumea.
VLAD ILICEVICI: „Apar din ce în ce mai multe trupe care fac muzică up‑to‑date, consistentă şi coerentă cu vremurile în care trăim.”
Comunitatea Stray Lights a apărut ca idee acum foarte mult timp, nici nu mai știu exact când, cred că minim cu vreo 5 ani înainte de Orkid.