Eu spun moarte
13.
Am văzut umbre
copaci sau oameni
în apele unui râu.
Duse departe de apă
lumi tremurând,
căutam disperat să le țin în loc.
Și aceste terase nesfârșite ca cercurile iadului
unde lumina are forma și consistența
unei pânze de păianjen țesute pe arșiță,
și aceste drumuri de dimineață printre ruine
unde viața o ia de la capăt
fără să se știe de ce.
Întunericul și lumina sunt împreună.
Cursul leneș al acestei ape
leagă un capăt de altul.
24.
Dimineața sufletele se întorc de pe mare
bâjbâind printre corturi sau cripte, sau catedrale,
pășind prin nisipul umed, ocolind invizibile funii periculoase,
către terase murdare, către veceuri și dușuri în aer liber.
Aici îți speli de pe față sarea și valurile fierbinți ale nopții,
și visul care te poartă departe și ridul nou.
De aici, din mizeria asta, privești în zare,
curat ca roua în zori
lunecând pe sticla de bere.
La revedere spaimă, cimitir de stele.
Vom pune iar pe noi carnea tăbăcită, dorința,
durerea și umbrele înșelătoare,
dar, până atunci, orizontul, absența soarelui.
Despre vedere
●
La viitor
nu m‑am gândit niciodată
cu adevărat,
doar așa, schematic,
planificând ziua de mâine,
imaginea morții,
doar imaginea.
Ochii amână nevoia unui contact real.
Viața se desfășoară
între veghe și somn,
între oameni și lipsa lor.
Un copil al prezentului sunt
și mâna e nerăbdătoare
să le atingă pe toate,
precum o iederă ce urcă pe zid
după o pată de soare
ce e acolo mereu
la o anumită oră.
Efortul ei susținut,
ca o salvare,
ca un sens.
Despre frumusețea acestei lumi
Se pierde
A început cu o fisură în zid deasupra patului.
Nu era linia vieții din palmă
care duce prin munți pe cărări sinuoase,
ci o mică prăpastie ce se cască încet,
luminoasă și fascinantă primejdie.
Dimineața cu razele ei ascuțite
scrijelind pe pereți, întrebând ce e dincolo.
E un păianjen în cadă
într‑o imensă și albă,
și rece deznădejde.
Lumina atinge podeaua,
electrizează praful, șoptește –
cea mai frumoasă zi,
cei mai frumoși oameni –
și se ridică.
Amintirile sunt aici și e din nou primăvară.
Paharul spart din care voi bea iarăși.
Cărarea spre casa din pădure.
Soarele, foșnetul ierbii lovind în gleznă.
Degetul rămas în aer.
Buzele, materia lor necunoscută,
De neatins.
Se ridică,
trece prin mine
și se pierde.
Cerul albastru e negru
Numai șoaptele știu
să întoarcă din drum
omul grăbit și moartea,
frunza îngălbenită devreme
în plină vară.
Până și soarele dimineții
încet coboară
să asculte.
Lansarea volumului Tot ce ai văzut se va împlini are loc vineri, 28 noiembrie, ora 19, la Cărturărești Modul.
