Orice (re)editare a lui Benjamin e un eveniment care merită semnalat, nu în ultimul rând pentru că eseuri precum Despre conceptul de istorie sunt texte politico-filozofico-poetice care par scrise nu în prima jumătate a secolului XX, ci cândva în viitorul apropiat, cu scopul de-a ne lămuri prezentul. Iată primele lui șase paragrafe:
I
Se spune că a existat un robot care era astfel construit încât putea să replice fiecărei mișcări a unui jucător de șah cu o contramișcare și să câștige toate partidele. Era o marionetă în costum turcesc, cu o narghilea în gură, care stătea în fața tablei de șah așezată pe o masă mare. Printr-un sistem de oglinzi se crea iluzia că masa era complet transparentă. De fapt, însă, sub ea stătea ascuns un pitic cocoșat care era un jucător expert în șah și dirija mâna marionetei cu ajutorul unor sfori. Se poate imagina un corespondent filozofic al acestui aparat. Marioneta numită „materialism istoric” va câștiga întotdeauna. Ea se poate confrunta cu oricine dacă are în slujba sa teologia, care astăzi, se știe, este mică și urâta și nu îndrăznește să se mai arate.
II
„Una dintre cele mai surprinzătoare caracteristici ale naturii umane”, scrie Lotze, „pe lângă foarte mult egoism în detaliu, este lipsa generală de invidie de care dă dovadă prezentul față de viitor.” Din această observație deducem că imaginea noastră despre fericire este colorată de timpul care guvernează cursul existenței noastre. Tipul de fericire care ar putea să ne trezească invidia privește aerul pe care l-am respirat, oamenii cu care am fi putut sta de vorbă, femeile care ni s-ar fi putut dărui. Cu alte cuvinte, imaginea noastră despre fericire este într-o relație indisolubilă cu imaginea mântuirii. La fel se întâmplă cu imaginea despre trecut, de care se ocupă istoria. Trecutul poartă în el un indiciu secret prin care se raportează la mântuire. Nu ne atinge același suflu de aer care i-a atins și pe predecesorii noștri? În vocile pe care le ascultăm nu e un ecou al celor amuțite demult? Nu au femeile cărora le facem curte surori pe care nu le-au cunoscut? Dacă așa stau lucrurile, atunci există o înțelegere tacită între generațiile trecute și a noastră. Venirea noastră pe pământ a fost așteptată. Asta înseamnă ca ne-a fost dată și nouă, ca fiecărei generații dinaintea noastră, o forță mesianică slabă, pe care o revendică trecutul. Această revendicare nu poate fi expediată ușor. Materialismul istoric știe din ce cauză.
III
Cronicarul care recită evenimente, fără să facă deosebirea între cele majore și cele minore, ține cont de adevărul potrivit căruia nimic din ce s-a întâmplat vreodată nu poate fi considerat pierdut pentru istorie. Firește că trecutul în toată deplinătatea sa nu aparține decât unei omeniri mântuite. Cu alte cuvinte, doar pentru ea, în orice moment, trecutul devine o referință care poate fi invocată. Fiecare moment pe care l-a trăit devine o citation à l’ordre du jour – și această zi este Ziua Judecății de Apoi.
IV
Obțineți mai intâi hrană și haine, apoi Împărăția Cerurilor
se va pogori de la sine asupra voastră.
G.W.F. Hegel, 1807
Lupta de clasă, pe care o are mereu în vedere un istoric instruit la Școala lui Marx, înseamnă lupta pentru lucrurile brute și materiale fără care nu poate exista nimic rafinat si spiritual. Cu toate acestea, în lupta de clasă, lucrurile rafinate și spirituale apar reprezentate altfel decât sub forma prăzii care revine învingătorului. Ele se manifestă în această luptă ca încredere, umor, curaj, viclenie și fermitate de nezdruncinat și au o forță
retroactivă. Fiecare victorie, prezentă sau trecută, a conducătorilor va fi pusă în permanență de ele sub semnul întrebării. Tot astfel cum unele flori își întorc fața către
soare, trecutul, printr-un heliotropism secret, se străduiește să se îndrepte către acel soare care răsare pe cerul istoriei. Un adept al materialismului istoric trebuie să poată discerne această transformare, care este cea mai imperceptibilă dintre toate.
V
Adevărata imagine a trecutului trece rapid și fără zgomot pe lângă noi. Trecutul poate fi reținut numai ca o imagine care te străfulgeră în clipa când o recunoști, pentru a dispărea apoi pentru totdeauna. „Adevărul nu ne va scăpa” – aceste cuvinte ale lui Gottfried Keller caracterizează exact punctul în care materialismul istoric își face drum prin această imagine despre istorie a istorismului. Căci orice imagine a trecutului care amenință să dispară cu fiecare clipă prezentă care nu se recunoaște ca fiind pătrunsă de ea este irecuperabilă.
VI
A articula istoric trecutul nu înseamnă a-l cunoaște „așa cum a fost de fapt”, ci, mai curând, a reține o amintire așa cum te străfulgeră în clipa unei primejdii. Materialismul istoric vrea să rețină acea imagine a trecutului care se impune, fără ca el să o știe, subiectului istoric în momentul primejdiei. Primejdia privește existenta tradiției și pe cei care o receptează. Atât pentru cea dintâi, cât și pentru cei din urmă, ea constă în transformarea lor în instrumente ale clasei conducătoare. În fiecare epocă trebuie făcută din nou încercarea de a îndepărta tradiția de un conformism care este pe punctul de a o copleși. Mesia nu vine doar ca mântuitor; vine și ca biruitor al lui Antihrist. Numai acel istoric care are convingerea că nici morții nu vor fi in siguranță în fata dușmanului, dacă el învinge, va avea darul să reaprindă scânteia speranței în trecut. Iar acest dușman nu încetează să fie învingător. (pp. 420-423)