*
creierul nu deosebește un fapt real de unul imaginar,
o rană fizică și una emoțională,
deși ultima persistă
în vasta rețea neuronală
cine sunt „eu“ între
creierul care procesează
și corpul care încă funcționează?
cine sunt „eu“ când rana se vindecă,
cine sunt „eu“ când mintea se umple/golește,
când atenția îmi scade sau crește?
ce să fac cu biata persoană I
când biologia performează la a III-a
cum știe ea mai bine,
cu „gena egoistă“?
inima încetinește, lacrimile curg,
sistemul parasimpatic se activează,
tensiunea se descarcă lent,
dar nu în văzul lumii, e rușine
să vezi cum cineva se dezarmează,
e rușinos să alăptezi în public,
să intervii într-un conflict stradal
pe care toată lumea îl filmează
tears are more than salty water,
conțin hormoni de stres și alte substanțe
de care corpul se/te eliberează
emotions are signals, not problems,
creierul celor trecuți prin despărțiri
sau alte șocuri emoționale
are același pain pattern
precum cei cu arsuri severe
memoria reia în buclă ce s-a întâmplat
amintirea e mai dură decât faptul consumat
*
în soare te purifici letal
plantă spăsită sub efect de seră
indiferent de areal
niciun câine vagabond nu m-a mușcat
nici nu m-a lătrat cât să mă abat din drum
s-o iau pe altă cale mai puțin greșită
decât cea de acum
ceva din afară mă poate devia
ceva să mă sperie suficient cât să pot fugi
cât văd cu ochii, să mă pot trezi
deocamdată nu se-ntrevede nimic oficial
stagnez indecisă, mă complac,
am aer în colacul de salvare,
forme încă ferme le atac
reporterul transpiră stoic pentru noi,
în munca lui de-a ne influența,
se apleacă și ne-arată în trafic
cele 10 grade în plus față de maxima anunțată deja
frontul atmosferic se mișcă pe ecran
ca un țesut pulsând sub ecograf
nici alien, nici uman
aștept
a) non-verdictul final
b) verdictul din jargonul medical
tradus în timp real cu ultrasunete plimbate
pe întregul perete abdominal
văd ce se întâmplă și nu înțeleg nimic
nu am cunoștințe să mă percep corect
să mă contrazic
*
de-ar fi așa cum s-a-ntâmplat acum câteva zile,
din seninul cel mai curat, fără prognoză,
fără semnale de anticipare fără fulgere, torente și trăsnete,
ca o binecuvântare
nori albi de jos în sus, explozii soft pe modul freeze
de undeva din abisul refuzat de cadrul ferestrei mele,
ploua cu soarele perfect
al unui plâns de fericire mut și abundent
voiam să și simt starea să fie poezie
și în aer, și în piept, nu doar în mintea
imună la beție
dar nu era voiam atât de mult
c-am dizolvat momentul sub forța unui gând
legat numai de mine,
nu de ploaia benignă revigorând
orașul copleșit de acalmie
norii albi persistă, nu-mi pun nicio întrebare
continuă expandarea visată în fiecare
voiam să fie poezie dar n-a fost,
eu eram tot eul meu anost
poate că n-am găsit momentul potrivit
n-am adoptat distanța necesară
să procesez destul cât să mă mint: de fapt
eu vreau să plouă cum nu s-a întâmplat
poate c-ar trebui un mod mult mai discret
de-a lua lumea în piept de-a o reprezenta
cum văd la angajații domeniului public
responsabili cu florile de pe stâlpii de iluminat
din sensurile giratorii sau din parc:
le udă noaptea, când aerul e mai clement
și diferența de temperatură în contact cu apa
nu duce la șoc termic iminent
nu, nu e poezie e muncă de moment,
făcută fără teama de-un ochi prea vigilent
lumea e așa cum tre’ să fie
fără perspectivă fără teorie
Predeterminat, apărut în colecția /pocket, coordonată de Mihók Tamás, se va lansa la Târgul de Carte Gaudeamus.
