Trei oameni fac un tigru
Seria își propune să ofere o documentare vizuală a unei povești de dragoste colective în era post‑adevărului, ridicând întrebări fără a oferi răspunsuri.
atunci m-am simțit și eu ca tine
începutul poeziei mele este întotdeauna un fel
de a reimagina splinul
unei femei
Sulă și Țuțu
Mama Sulă lucra la fabrica de bere, tata Sulă la fabrica de pâine. La parter erau unii care lucrau la ulei, și alții care nu lucrau.
RĂZVAN OMOTĂ: „Aș vrea să mă definească faptul că sunt om, un om creativ care își împărtășește creativitatea cu alți oameni.”
Asta e viața mea, cu riscul de a părea patetic și a mă repeta, nu am altceva – nu am iubirea vieții mele, nu am copil, nu am un câine, nu am mulți prieteni… Am teatru, poezie și performance.
două particule care continuă
aceeași explozie
între noi
doar căldura
seara
când dormim înveliți
Un labirint silvestru
Scriitura e structurată de fluxul conștiinței, iar experiența personajului – receptată de unii critici drept o călătorie dantescă – devine rapid una existențială, la granița dintre realitate și…
vag rectiliniu, quasiuniform
de foame scurm, de frică-ncerc să zbor
vag rectiliniu, quasiuniform
bucătărie, living, dormitor –
mi-e somn mă culc și, oft enough, și dorm.
Tăcerea fântânilor
Știm că România s‑a încălzit rapid. Știm că numărul nopților tropicale aproape că s‑a dublat. Știm că umiditatea solurilor agricole a scăzut.
ANDREI GOGU: „Spațiile vorbesc prin prezența sau prin absența omului.”
Dă‑mi un personaj și ți‑l pot pune în orice spațiu, cu cât mai improbabil, cu atât mai satisfăcător, dar dacă îmi dai mai întâi spațiul, va trebui să aștepți până când găsesc destinul potrivit care…
Transfigurarea Sandei,
cu sonet înainte
cântăm, n-avem de gând să n-etalăm pe lemne cruciforme,
avem de gând schimbări la față s-arătăm doar, neconforme.
O călătoare irlandeză în România anului 1945: Patricia Cockburn
România era, în mod cert, haotică. Când am ajuns noi acolo, în 1945, nimic nu funcționa, nici sondele de petrol, nici fabricile și mai cu seamă nici fermele.
O tentativă eșuată
de a deveni spirit pur
E paradoxul clasic
al oricărei întîlniri ratate:
Cineva trebuie să fie
martorul absenței, ca ea să conteze.
Chroma
The photograph stops delivering what the scene „looked like” and starts delivering what happened when a chromatic rule acted on matter.
terța cameleonului
poate că a scăpat teafăr însă
ne uităm tăcuți cum stima de sine
ca o exuvie plesnește luciul lichid
ori crapă la contactul cu roca
Vis oranj
Prezențele rămân intenționat anonime și ușor distante. De multe ori aleg să le estompez identitatea, pentru ca imaginile să nu fie citite ca portrete sau povești cu narațiuni fixe.
trape, decoruri,
hipnoze controlate
o subită debarasare
de roluri și de lucruri
nu de mult considerate utile,
o formă oarecare
de renunțare
My Sweet Elora
Months passed before he returned. He never told anyone where he had been or why he left.
Soarele lui Rossellini
Intuiția lui Rossellini legată de distanța tot mai mare între elită și majoritatea oamenilor a rămas validă. Nu e rău ca, din când în când, cinemaul să fie redus la un mijloc de informare.
Sunt tânără și nu aparțin nimănui
Corpul tău se mișcă.
Corpul meu se mișcă.
Între ele – un oraș întreg
și weekendurile lui.
Întâmplări în realitatea mediată
Dacă dorința eroului de a se întoarce în lumea sa nu este pe placul zeilor sau a demonilor, atunci ultima etapă a aventurii mitice devine o urmărire plină de evenimente și de multe ori comică.
N-am haite turme stoluri
Ei spun că dacă îți arăți rădăcinile tălpile îți vor fi linse
Dar rădăcinile mele‑s nomade nu au pământ stabil și nu sunt vizibile pentru împărțire teritorială
Rușine și secrete de familie
Firul principal e relatat de vocea lui Peggy, fiica cea mică a pictorului Thomas Gainsborough, iar cel secundar spune povestea hangiței Meg, care are o aventură cu fiul lui George al II‑lea.
Oameni și câini
Peisajul se modifică radical după ce ieși în decor, dinamica locului se schimbă, iar câinii vagabonzi sunt cel mai întâlnit numitor comun al periferiei.
RĂZVAN NEAGOE: „Pentru mine, fotografia nu e un instrument al recuperării, ci al negocierii permanente cu pierderea.”
De la demolările din copilărie, trecând prin încercarea sistemului de a mă face inginer, până la practica artistică de astăzi, înțeleg că totul a fost o căutare continuă a rezistenței prin imagine.
The Place That Forgets You
Spațiul pe care îl credeam familiar a început să se destrame subtil: camere suspendate în timp, obiecte care se schimbau în tăcere, o senzație stranie că locul mă uita în timp ce încă locuiam în el.