Rușine și secrete de familie
Firul principal e relatat de vocea lui Peggy, fiica cea mică a pictorului Thomas Gainsborough, iar cel secundar spune povestea hangiței Meg, care are o aventură cu fiul lui George al II‑lea.
ROBERT DESNOS
tălmăcit de
ȘERBAN FOARȚĂ
Lotusul și broasca nudă,
Plouă, plouă și te udă,
La caiman, tot iau aminte,
Care plânge, însă minte.
Voci noi
Cele trei voci poetice din acest interviu sunt alegerile mele subiective – nu singurele, ci un eșantion posibil pentru demersul care vizează debuturile ultimilor ani.
RALUCA URSE: „Cred că scrisul terapeutic, în sens strict, trebuie să rămână un spațiu intim.”
Copilul nu apare ca o figură vulnerabilă care cere consolare, ci ca un nucleu dur în care emoțiile au rămas în stare brută.
Visul dimachian
M‑am gândit că e foarte probabil ca imaginarul volumului să fie derivat cu atenție & tact din ce rămâne întreg după expunerea la forța debordantă a unei etape punk în viață.
verific dacă încă respirăm
în același ritm
rana e o insectă mică prinsă între
fețele unui geam dublu
rana nu ne mai poate atinge
o să înțeleg în ce direcție merge timpul
gândurile vin spre mintea mea
ca o mulțime de furnici
la un pufulete aruncat
de fiica mea nenăscută
apusul trimite
note informative
îmi doresc să cunosc această limbă
în care moliile se atenționează una pe alta
de originea luminii
acela care arată un loc
Fiecare întîlnire conține un abandon
întrebări fără rost ar vrea să strige ceva
celui care dintre toți
ascunde liniștirea
pentru cei în poze mișcați
pentru peștii pe apă supărați
pentru toți iubiții prea devreme uitați
pentru cei în liftul vieții blocați
pentru toți cei de soartă stricați
pe holuri o nevastă umbla
cu telefonul mobil pe lîngă uși
s‑audă unde sună
și m‑am uitat la Keats
părea senin, părea să fi murit
ușor, bătut cu perne
O parabolă postmodernă
Saramago nu critică religia ca realitate antropologică, nici pe cei care o îmbrățișează din nevoia spirituală de a crede în ceva sacru.
e despre noi și viețile pe care le trăim, le întindem inutil și le tocim
toate fazele la care mă întorc
care încă nu sunt și or să tot fie
sunt de fapt o singură fază
pe care un creier plictisit
o adună și o derulează
puternic și nefericit,
frate cu câinii
Un animal înveșmântat în om – copil
trimis să bântuie prin lume singur,
în palton, cu-o sută de lire-n buzunar,
eroic și ridicol, mă duc și eu
la slujbă, ca să viețuiesc…
Tratat lusitan de descompunere
Odată cu alcoolul din pahare, prin venele celor cinci protagoniști se prelinge războiul, parazitându‑le mintea și amintirile, iar degradarea lor morală se răsfrânge asupra personajelor și…
Radu Cosașu în 100 de știri
Radu Cosașu a iubit viața, a iubit lumea pe care nu se încumeta să o cutreiere, dar o privea mereu curios, de la o rezonabilă distanță mic‑burgheză. Când m‑am trezit responsabil legal…
Nu va rămâne nimic
Tehnologia își pierde utilitatea, era așa un gând.
Vom muri cu toții de fapt, pentru ce atâta efort, era alt gând.
(Diavoli estropiați, zombies, mumii, creierul reda poezii.)
Sindromul Maravelș
Documentul de față redă fragmente recuperate de pe caseta neagră a androidului Alessia și este constituit din pagini de amintiri originale (arhiva „Famen”), discurs programat pe baza
în soare te purifici letal
creierul nu deosebește un fapt real de unul imaginar,
o rană fizică și una emoțională,
deși ultima persistă
în vasta rețea neuronală
Capcanele minții
Mințile noastre se păcălesc singure încă de la începutul vremurilor în care omul a dobândit procesul de luare a deciziilor. Cantitatea de informație primită de la lumea naturală era deja
mișcarea dublă a mâinii
către soare
La viitor
nu m‑am gândit niciodată
cu adevărat,
doar așa, schematic,
planificând ziua de mâine
capul de balaur pururi erect
bărbatul care și‑a apărat onoarea. reputația.
capul de balaur pururi erect.
bărbatul care, cu tot cu cuiele din palmă,
se va întoarce cu forța
într‑o mamă cărnoasă, roșcată,
oarbă, imbecilă.
Războiul împotriva Palestinei
Din punct de vedere social, Palestina era încă majoritar o țară rurală, predominant patriarhală, cu o structură ierarhică, așa cum a și rămas în mare parte până în anul 1948. Era
Ce vrea copilul ăsta?
eu sunt cel care pleacă se întoarce
ajungem într‑o gară
ne îndemnăm unul pe altul să fim atenți
ne îmbrățișăm cu grijă deși ne dorim cu dragoste
Portret al poetului la a doua tinerețe
Dan Coman se ferește să ofere în mod ostentativ lecții despre cum să‑ți trăiești viața sau despre dobândirea echilibrului.