Alina Ioniță este doctor în științele naturii, cu o formare interdisciplinară și expertiză în conservarea naturii. Epasionată de cunoaștere, visează în secret la ziua când vom aborda problemele practice în manieră interdisciplinară și, de aceea, lucrează în echipe multidisciplinare, creând punți între oameni și domenii.
A studiat geografie & știința mediului la Iași și s‑a specializat în managementul ariilor naturale protejate & conservarea naturii la Universitatea Alpen‑Adria din Klagenfurt și la Universitatea Cambridge. În 2011, a finalizat studiile doctorale, cu o cercetare asupra managementului participativ al parcurilor naționale din România.
Și‑a început cariera profesională în administrație publică, iar în ultimii 20 de ani și‑a adus contribuția în ariile ei de specializare activând ca expertă, formatoare, lector asociat, manager și evaluatoare de proiecte, coordonatoare, designer și facilitatoare de procese participative și de învățare, ghid, comunicatoare și ornitologă, preponderent în mediul ONG. A activat atât în România, cât și la nivel internațional, cu precădere în Europa de Est, aducându‑și contribuția în particular pe teme din sfera umană a conservării naturii. Este membră a numeroase organizații de profil și (co)autoarea unor ghiduri de bune practici, studii de specialitate, instrumente de lucru și resurse pentru învățare.
Alina este consultantă independentă, iar timpul liber și‑l petrece fie în natură, observând păsări sau fotografiind, fie explorând exprimarea prin artă sau citind psihologie.
Laurențiu Dulman: Salut, Alina! Ești specialistă în conservarea naturii și în managementul zonelor protejate. Cum ți‑ai ales acest domeniu de activitate?
Alina Ioniță: Bună, Laurențiu, și mulțumesc pentru invitație! Am fost mereu curioasă să înțeleg lumea și s‑o explorez. Am început să fac asta încă din curtea casei, copilărind în mijlocul naturii, cu care am păstrat mereu conexiunea, iar alegerea domeniului a venit natural. Inițial am studiat Geografia, mai exact Știința mediului – o specializare cu viziune sistemică și integratoare asupra lumii naturale și umane. Mereu am avut interese diverse și o perspectivă de ansamblu, iar domeniul acesta complex și interdisciplinar am simțit că mi se potrivește.
La modul ideal, conservarea naturii caută să echilibreze relațiile societății umane cu natura, în beneficiul ambelor, și să asigure păstrarea zonelor și speciilor fragile care au un rol ecologic, științific & cultural esențial. Este o cauză necesară, relevantă și, din nefericire, marginalizată de societate. Sunt pasionată de ceea ce fac și caut să contribui cu soluții concrete, lucrând cu specialiști din diferite domenii. Pe scurt, pot spune că e vocația mea.
Laurențiu: Ai luat parte la proiectul Arborescent.Afluent, care s‑a derulat anul acesta în patru localități dunărene: Brăila, Tulcea, Galați și Chișcani. Ce mize a avut echipa când a pornit la drum?
Alina: Intenția comună de la care a pornit nucleul inițial al echipei – și care ne‑a unit – a fost să lucrăm cu copiii din comunitățile locale într‑un mod accesibil, interdisciplinar și sensibil, îmbinând arta, tehnologia și ecologia. Proiectul Arborescent a pornit dintr‑o inițiativă a Oanei Kansoun și a Cristinei Bodnărescu care, în 2024, au dezvoltat prima versiune a acestui demers în nord‑estul țării, în comunitatea natală a Cristinei. A fost și ocazia cu care ne‑am cunoscut și am început să colaborăm, explorând împreună tema simbiozei din substratul pădurilor.
După această primă experiență ne‑am dorit să rafinăm și să testăm abordarea și în zonele de proveniență ale colaboratoarelor. Am văzut în asta oportunitatea de a aduce ceva înapoi acasă, de a inspira comunitățile locale să exploreze teme ecologice și artistice prin propriile resurse și sensibilități. Astfel că în 2025 am continuat cu Arborescent.Afluent, un proiect educativ având drept tematică centrală apa, pe care l‑am dăruit unor comunități de tineri riverane Dunării.
Tema a fost deopotrivă ofertantă și provocatoare pentru că, în mod paradoxal, deși este vitală pentru noi, suntem destul de puțin conștienți de importanța apei și de modul cum ne raportăm la ea. Abordarea pe care ne‑am propus‑o a fost reflectivă și constructivă, cu accentul pe soluțiile problemelor.
© Oana Kansoun
Laurențiu: Povestește‑ne te rog despre echipa de proiect – care a fost controbuția fiecăruia și cum ați lucrat împreună?
Alina: Echipa de proiect de anul acesta a format un adevărat laborator interdisciplinar, în care artiști și practicieni cu diferite specializări s‑au reunit într‑un proces de creație și testare experimentală. Proiectul a presupus atât creație artistică, cât și testarea și inovarea unor tehnici de facilitare, ambele menite să ofere experiențe de învățare copiilor de diferite vârste. Un rol esențial în acest proces l‑au avut atât reprezentanții instituțiilor și organizațiilor partenere de la nivel local – care ne‑au susținut cu entuziasm demersul – cât și participanții la activități. Am urmărit cu maxim interes reacțiile copiilor, care au reprezentat un reality check esențial pentru noi, iar interesul profesorilor pentru abordări noi în educație ne‑a motivat.
Prin Mulberry Projects, Oana, ca manager de proiect, a conturat direcția strategică de a lucra în comunitățile extinse ale artiștilor implicați, pentru ca impactul să fie ancorat în microcomunitățile locale. Fiecare zonă în care am intervenit începând din 2024 are un specific și resurse locale pe care ne‑am propus să le punem în valoare prin metode de facilitare interdisciplinare.
Eu am fost invitată de Oana să mă alătur echipei prin prisma expertizei mele în conservarea naturii și în lucrul cu comunitățile locale din arii protejate, pentru a contribui cu input științific. Lucrasem interdisciplinar, explorasem colaborarea cu domeniul artistic, așa că am acceptat cu entuziasm. Odată integrată în echipă, m‑am bucurat să contribui, alături de Oana, și la modelarea abordării proiectului, la conectarea diferitelor activități, la comunicare și la co‑facilitare, astfel încât tematicile din sfera ecologică să fie înglobate în întreg. Parte din rolul meu în acest proiect a fost să mă asigur de „confluența” contribuției fiecăruia la scopul comun de a conecta naturalul și culturalul. Consider interdisciplinaritatea foarte relevantă și necesară, iar interesul întregii echipe de proiect și al partenerilor pentru natură și colaborare a fost motivant.
Inițiativa de a lucra anul acesta în zona Dunării a fost susținută puternic de comunitatea educațională în care este activ George Urse – artist născut tocmai în această zonă, într‑o familie de profesori. Datorită implicării lui, copiii au avut ocazia să exploreze ludic universul sonor, iar proiectul a fost primit cu încredere și deschidere de către comunitatea educațională locală. În aceeași direcție, colaborarea cu Elena Albu, care lucrează la Muzeul Brăilei – Casa Umorului Desenat, a fost o ancoră esențială la nivel local: entuziasmul și experiența ei ca educatoare muzeală, profesionalismul cu care a integrat propunerile noastre și a preluat facilitarea au fost remarcabile.
Colaborarea cu Aural Eye și Ethics of Joy a extins firesc proiectele Arborescent anterioare. Fiind artiști experimentați, cu o bună înțelegere a nevoilor utilizatorilor, ei valorifică oportunitățile tehnologiei creând instalații artistice interactive. Folosite ca atare sau prin medierea unui facilitator, concepute pe baza unor modele și principii corespunzătoare, astfel de instalații au un potențial semnificativ de a asista și facilita învățarea experiențială. În ambele proiecte, Oana Kansoun și Cristina Bodnărescu au facilitat ateliere de mișcare creativă, asistate fiind de vizualul interactiv Hidrosfera în mișcare.
Integrarea Andreei Găvenea în echipă a completat un gol resimțit anul trecut: expertiza ei ca psihologă a fost esențială în crearea experienței din Capsula de Bine VR, oferind copiilor un moment de regenerare senzorială numit SUSUR. Duoul artistic Ethics of Joy – format din Cristina Bodnărescu și George Urse – a dezvoltat platforma de realitate virtuală prin care, pe baza ghidării Andreei și cu vocea Oanei, am adus în inima orașului calmul unui colț liniștit din natură – un lac care putea fi cu ușurință Lacul Sărat de la marginea Brăilei.
© Oana Kansoun
În materie de facilitare, Lea Rasovszky și George Roșu au adus o energie extraordinară și perspective inedite în lucrul cu adolescenții, care pe mine personal m‑au inspirat. Ambii artiști au avut abordări deopotrivă simple și profunde, deschizând un spațiu de dialog și reflecție prin desen. Prin intermediul atelierelor Fluiditate și artă, respectiv Desene cu apă, susținute în cadrul spațiului educațional al Centrului Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării” din Tulcea, cei doi au încurajat creativitatea, exprimarea liberă prin artă și implicarea socială pe teme de mediu. Propunerile lor au fost primite cu entuziasm și de Cristina Craiu – specialista în educație ecologică a Centrului Muzeal – și de profesorii Colegiului Național „Spiru Haret”, care au participat la ateliere.
Deosebit de relevantă și utilă în contextul proiectului a fost și experimentarea senzorială directă a naturii prin interpretarea și ghidarea Gențianei Albota de la Ludic Nature, specialistă în educația pentru natură. Datorită ei, numeroase familii cu copii din Brăila au experimentat pentru prima dată un parcurs senzorial și ludic de cunoaștere în profunzime a naturii urbane. Gențiana a reușit să reaprindă un sentiment de fascinație față de ceea ce părea prea obișnuit ca să mai fie observat cu atenție, transformând spații publice cunoscute în universuri captivante, care invită la explorare și conectare.
Echipa a funcționat foarte bine, pe baza complementarității – la fel ca în natură. Împreună ne‑am propus să concepem și să testăm un ecosistem de învățare experiențial și inovator. Fiecare membru al echipei și partener a contribuit cu resursele proprii, prin limbaje specifice – mișcare, sunet, ilustrație, ecologie, tehnologie, psihologie, facilitare – la interacțiunea cu publicul. Am lucrat împreună pentru a formula și integra în fiecare activitate informații și mesajele relevante privind apa, adaptate fiecărui grup țintă și pentru a integra contribuțiile singulare într‑un întreg coerent, cu sens. Din experiența mea, coerența și sensul sunt ingrediente esențiale în procesele de învățare.
Pentru noi experiența proiectului a fost pozitivă – așa a fost și feedback‑ul primit de la participanți. La fel ca în natură, este însă nevoie de timp și de continuitate pentru ca aceste noi „specii”, adică aceste noi forme de experimentare, să evolueze și să‑și stabilizeze, în cele din urmă, rolul în ecosistem. Iar participanții, publicul, beneficiarii și programele de finanțare sunt o parte esențială a acestui ecosistem cultural‑educativ și a procesului evolutiv. Cred că astfel de proiecte fac parte, în ansamblu, din procesul de învățare socială.
© Oana Kansoun
Laurențiu: La evenimentul din Brăila ați prezentat și Capsula de bine VR – SUSUR. Descrie‑mi, te rog, instalația și spune‑mi care a fost reacția publicului?
Alina: Prin intermediul SUSUR, ne‑am propus să valorificăm valența terapeutică a naturii și în mod special a apei. Anul trecut, artiștii din duoul Echics of Joy au create prima Capsulă de Bine, valorificând realitatea virtuală în scopul relaxării și al reconectării cu resursele personale, în contextul consilierii școlare.
Capsula de anul acesta transportă participanții în natură, pe malul unui lac unde, prin imagine și sunet, evocă virtual experiența unui spațiu natural. Pentru a ne asigura că experiența este una liniștitoare, cu efect relaxant, am apelat la expertiza unui psiholog, care a conceput ghidajul. Instalația SUSUR a fost foarte bine primită atât de copii, cât și de adulți, care au fost uimiți de starea de bine pe care le‑o induce o simplă pauză de reconectare conștientă cu sine, asistată de sunete și imagini din natură. Pentru mine, încântarea publicului de toate vârstele față de această experiență a fost încă o confirmare a faptului că avem nevoie de un ritm de viață mai lent, mai acordat la ritmul naturii din care facem parte. Deși, din perspectiva mea, nu este ideală, o astfel de experiență are efecte evident pozitive.
Prin prisma profesiei mele, sunt curioasă dacă realitatea virtuală poate contribui realmente la conștientizarea de către public a importanței naturii. Studiile demonstrează clar că natura ne face bine la nivel psihic, mental și fiziologic, însă trăim tot mai deconectați de ea și tot mai mult în mediul virtual. Mi‑e greu să mă pronunț dacă realitate virtuală va accentua acest clivaj sau ne va reaminti că natura e acolo pentru noi și că este baza existenței societății umane. Riscul există, însă puterea de decizie și discernământul ne aparțin; de noi depinde cum folosim tehnologia. Și din acest punct de vedere experiența acestui proiect a fost una pozitivă. Facilitatorului care intermediază utilizarea capsulei îi revine rolul de a pune lucrurile în context și de a transmite mesajul că experiența din realitatea virtuală este un memento și o invitație de a ne întoarce în natură pentru a ne redobândi starea de bine.
Capsula de bine VR – SUSUR, Ethics of Joy, Andreea Găvenea, Oana Kansoun
Laurențiu: La Brăila, în Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului „Carol I”, ați creat un spațiu de vizitare deschis publicului până în septembrie 2026. Cum au răspuns artiștii la apelul deschis al proiectului și ce lucrare ați selectat?
Alina: Am primit numeroase propuneri interesante și creative din partea artiștilor în cadrul apelului deschis. În procesul de selecție au contat mult relevanța instalației propuse în contextul tematic al proiectului, povestea și, mai ales, capacitatea acesteia de a oferi o experiență interactivă de învățare cu tâlc, fie direct sau indirect, prin intermediul unui facilitator. Cred că provocarea majoră pentru artiști a fost îmbinarea interactivității cu scopul educativ, care presupune înțelegerea modului de învățare și de raportare al copiilor la realitate.
Am selectat instalația Syrinx – creația artistei vizuale Andreea Medar – care ne invită într‑o lume subacvatică imaginară, a nimfelor și a plantelor bioluminiscente. Spațiul creat în muzeu în jurul acestei instalații invită participanții la o experiență senzorială inedită, care le deschide imaginația, care îi conectează cu lumea vie subacvatică și îi invită să reflecteze la rolul apei în viața noastră. Prin facilitare, instalația prinde viață, transmite povestea și invită publicul să fie co‑creator. Participanții de toate vârstele au fost captivați atât de efectul senzorial al instalației, cât și de posibilitatea de a se exprima liber în spațiul creat.
Fiind interesată de rolul artei în viața socială, am urmărit cu maxim interes atât propunerile primite în cadrul apelului cât și contribuțiile artiștilor din echipa proiectelor Arborescent. Am avut numeroase discuții cu fiecare dintre ei. Întrebarea generală, cu care am pornit în această direcție acum câțiva ani rămâne deschisă pentru mine: în ce mod și în ce condiții poate arta să aibă un rol esențial în educație, în conservarea naturii sau în educația pentru sănătate din România? Răspunsul se conturează cu fiecare proiect, dar este nevoie de experimentarea în parteneriat, de timp și de reflecție colectivă. În proiectele la care am participat până acum, am remarcat interes și deschidere atât din partea artiștilor, cât și a profesorilor – ceea ce mi se pare foarte îmbucurător.
