Andreea Găzdaru este psihoterapeută cu formare cognitiv‑comportamentală. Câteodată strecoară niște terapie personală și colaborează în proiecte pe subiecte care o pasionează sau care îi stârnesc curiozitatea.
Laurențiu Dulman: Salut, Andreea! Ești implicată ca psihoterapeută în proiectul Atlasul Singurătății, care documentează sentimentul singurătății la nativii Generației Z. Care e rolul tău în echipa proiectului?
Andreea Găzdaru: Sentimentul de singurătate se manifestă subiectiv și trebuie înțeles într‑un anumit context. Nu este de ajuns să privim din afară acest fenomen și să îl conceptualizăm, fără să atingem felul în care este experimentat direct de tinerii Gen Z din România. Ne‑am întrebat cum trăiesc ei diferit izolarea și solitudinea și cum se delimitează sau se întrepătrund ele cu singurătatea. Pentru a răspunde la toate aceste întrebări, am construit împreună cu sociologa Mădălina Muscă un chestionar care a fost distribuit către tineri născuți în România între 1997 și 2012. Rezultatele obținute ne‑au conturat în linii mari percepția pe care Generația Z o are asupra singurătății, strategiile prin care încearcă să o depășească sau așteptările pe care le au de la familie, instituții și comunitate în reducerea acestei stări tot mai răspândite.
În cadrul proiectului desfășurat în Timișoara, am organizat un workshop, unde mai mulți tineri au fost invitați să descrie experiența lor cu sentimentul de singurătate, nu doar prin cuvinte, ci și prin poze, filmări scurte sau desene, care ar fi putut lua forma unor postări pe rețelele sociale. Am fost surprinsă să observ cât de disponibili sunt în a se deschide, iar asta mă face să cred că nevoia de a avea aceste spații de exprimare este incongruentă cu ceea ce le oferă societatea.
L.D.: Este viața digitală principala cauză a izolării sociale la GenZ? Și ce alte cauze ai identificat?
A.G.: Mediul online joacă un dublu rol în viața tinerilor GenZ. În primul rând este locul unde petrec foarte mult timp (lucru valabil, de altfel, pentru noi toți), este un mediu unde se pot exprima liberi și se pot conecta cu alte persoane cu care împart valori comune. Cu toate astea, nevoia de interacțiune rămâne parțial nesatisfăcută – 42,9% dintre respondenții la chestionarul nostru spun că petrec între 3 și 5 ore pe rețelele de socializare, 26% fiind de părere că interacțiunile online nu le înlocuiesc pe cele reale.
O altă nevoie pe care am identificat‑o în rândul Generației Z este aceea de productivitate și autoperfecționare. Majoritatea celor care produc conținut online își promovează varianta lor perfectă, la care se adaugă mesajele și rețetele de urmat, care, adunate într-un to do list interminabil, produc anxietate și stări de tristețe și inadecvare. Unul dintre respondenții chestionarului Atlasul Singurătății spune: Singurătatea e finalul, e o destinație întunecată, e ca o pedeapsă pentru faptul că n‑am fost cum trebuia și am dezamăgit. E ca o cușcă de plexiglas, poate chiar ca o carcasă transparentă din care poți vedea exteriorul, dar niciodată nu‑l poți atinge, un loc din care te poți înconjura de oameni și altele, dar rămâi prizonier. (F., 21‑23 ani)
Competiția și nevoia de a fi productiv îi determină pe tinerii GenZ să aleagă să investească timp și energie în autoperfecționare și mai puțin în relații interpersonale, care, pentru a se dezvolta, au nevoie de timp și prezență constantă.
Un alt motiv al izolării sociale îl constituie lipsa așa numitelor third places – cafenele cu prețuri accesibile, biblioteci, parcuri – locuri în care poți socializa cu costuri scăzute sau inexistente. Orașele mari nu prioritizează existența acestor locuri, așa că socializarea în viața reală devine greu accesibilă pentru mulți.
© Andrei Dudea
L.D.: Sunt diferențe majore între felul în care resimt singurătatea nativii GenZ și felul în care o resimțim noi, milenialii?
A.G.: Cred că principala diferență este faptul că tinerii Generației Z o conștientizează mai mult, sunt mai prezenți în propriile emoții, în corpul lor. În cadrul atelierului de la Timișoara, au creat aproape instant un spațiu intim în care s‑au conectat și au putut fi vulnerabili. De multe ori, adulților le ia mai mult timp pentru a se simți confortabil să se deschidă și, adesea, le lipsește chiar vocabularul necesar pentru a descrie stările prin care trec. Lucrurile se află la polul opus atunci când vorbim de tinerii GenZ. Ei nu numai că știu să numească emoțiile pe care le experimentează, ci se simt și unicii responsabili pentru ele, ceea ce poate deveni copleșitor în cele din urmă.
Conștientizarea sentimentului de singurătate nu este, în sine, un lucru rău, însă tendința de a o înlătura, de a o „rezolva”, se încadrează în dorința persistentă de dezvoltare personală de care vorbeam mai sus. Aceasta vine la pachet cu ideea că „ceea ce simt sau sunt acum nu este destul”.
L.D.: Ce materiale a produs cercetarea derulată în cadrul proiectului?
A.G.: Proiectul a avut la bază o documentare multimedia care a reunit mai multe forme de expresie: interviuri individuale cu tineri din Generația Z, realizate de jurnalistul Ionuț Dulămiță și publicate pe Scena9, podcasturi audio cu fragmente din aceste interviuri și o coloană sonoră originală semnată de Mihai Balabaș, fotografii realizate cu efect de cameră obscură în spațiul intim al fiecărui protagonist și un video colectiv care îi surprinde în momente de singurătate, realizate de Andrei Dudea. Proiectul a mai inclus un chestionar realizat de sociologa Mădălina Muscă, în colaborare cu mine, precum și texte de analiză pe baza răspunsurilor obținute. Puteți vedea materialele publicate până acum pe un microsite găzduit de Scena9, care este în curs de actualizare.
© Andrei Dudea
L.D.: Spune‑mi, te rog, un lucru surprinzător pe care l‑ai descoperit mulțumită proiectului.
A.G.: Am fost surprinsă să văd câtă deschidere și disponibilitate au nativii Generației Z să vorbească despre ceea ce simt și să‑și povestească experiențele. În urma chestionarului și al discuțiilor din cadrul atelierului de la Timișoara, am observat cât de conștienți sunt nu doar de propriile emoții și comportamente, ci și de impactul pe care îl are societatea și familia asupra lor. Ar fi minunat dacă am fi dispuși să creăm mai multe spații de discuții cu ei și dacă o parte din responsabilitatea singurătății pe care aceștia o resimt nu ar cădea numai pe umerii lor, ci și pe ai adulților, fie că vorbim despre familii sau instituțiile de stat.
© Andrei Dudea
