Adelina Luft este curatoare și manager cultural. Și‑a început și dezvoltat practica de curatoare în Yogyakarta, Indonezia (2014‑21), urmărind o linie de gândire decolonială și moduri de lucru bazate pe procese, colaborare și interdisciplinaritate. Din 2022, este stabilită în București, unde realizează o serie de proiecte și expoziții care explorează practici interdisciplinare și colective de relaționare cu pământul. Din 2023, face parte din echipa tranzit.ro/București și din comunitatea de la Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață.
A co‑curatoriat Bienala Jogja 17, Titen: Embodied Knowledges, Shifting Grounds (2023) și mai multe proiecte în Comitetul de Resurecție (2023‑25), un colectiv curatorial fluid inițiat de Raluca Voinea și Ovidiu Țichindeleanu. În 2025, a fondat asociația ARBOUR și a format, împreună cu un grup de artiști, curatori și arhitecți, grupul ASK (Colectivul Seminței de Amarant) pe un teren comun din jurul Stației de Cercetare.
Laurențiu Dulman: Salut, Adelina! Ești inițiatoarea programului Cultivators of Life, organizat în colaborare cu Centrul de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen (MODEM), care se desfășoară începând de anul ăsta și până în toamna lui 2026. Spune‑mi, te rog, despre ce e vorba.
Adelina Luft: Salut, mulțumesc de invitație și interes. Cultivators of Life (Cultivăm Viață) este un program pe care l‑am conceput pornind de la contextul și practicile de lucru de la Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață din Siliștea Snagovului – un proiect și un spațiu de producție gândit pe termen lung, cu o grădină și prototipuri ecologice construite prin metode colaborative și participative. Proiectul este condus de asociația tranzit.ro/București pe un teren deținut în comun de un grup divers de practicieni încă din 2021.
Inițial, proiectul Cultivăm Viață fost gândit la o scară mai mică, ca un fel de recunoaștere că nu suntem singurii artiști / curatori care întrețin o grădină în proximitatea Bucureștiului – ne doream realizarea unui schimb de practici și cunoștințe. La bază, am pornit de la conceptul de „sustenabilitate tăcută”, formulat de un grup de teoreticieni, printre care se numără sociologa rurală Natalia Mamonova, pe care am invitat‑o la București într‑o prezentare publică la Muzeul Național al Țăranului Român, în iulie 2024, în conversație cu istoricul și antropologul Valer Simion Cosma. Conceptul de „sustenabilitate tăcută” (sau suveranitate alimentară tăcută – quiet food sovereignity) are la bază un studiu empiric (realizat în anul 2013) care arată că practicile autonome de cultivare a hranei în grădini, pe parcele de pământ din mediul rural sau la marginea orașelor, pe balcoane etc. sunt mult mai răspândite în rândul populației din Europa Centrale și de Est (30‑60%) decât în Vestul Europei (sub 10%).
Grădina Cosmos de la Stația de Cercetare © foto: Raluca Voinea
Aceste practici de grădinărit în gospodării de mici dimensiuni (în contrast cu mecanismele de producție agricolă la scară largă) nu sunt considerate de cei care le‑au adoptat ca fiind parte dintr‑un amplu program de implementare, un deziderat pentru societatea viitoare sau o excepție de la de standardele normale. Ele sunt văzute ca practici de zi cu zi, încorporate în țesutul social al regiunii, care nu urmăresc în mod special obiective ecologice sau sustenabile, ci sunt caracterizate de o cultură a întrajutorării, a reparării, a darului și schimbului reciproc, integrând familia, relațiile de prietenie și rețelele comunitare. Astfel, ele aduc implicit beneficii mediului și reprezintă o formă sustenabilă de producție și supraviețuire.
De aici, am încercat să extind ideea și să conturez un program multianual care să propună propună un nou lexicon de practici de cultivare, unul care pornește de la sustenabilitatea tăcută și îmbină trei forme de cunoaștere (tratate, de regulă, separat): (1) științele naturale (expertize ale unor biologi, climatologi, horticultori), (2) practicile de cultivare experimentale ce țin cont de schimbările climatice care afectează condiția solului și care implicit deschid noi posibilități de cultivare a unor specii de plante într‑un climat în continuă deșertificare și (3) cunoașterea indigenă sau strămoșească, punând în dialog contextul est‑european cu cel al Sudului Global (prin discuții cu gânditori decoloniali sau indigeni invitați la București).
Bineînțeles, păstrăm într‑un rol central arta și practicile artistice care propun deja aceste suprapuneri disciplinare, precum și noile moduri de a teoretiza și de a practica împletirea acestor forme de cunoaștere în relația cu solul / mediul. Noul lexicon care reiese din această abordare este un cadru de termeni pe care îl trasăm și îl definim împreună, prin punerea laolaltă a mai multor voci. Pentru că e nevoie să avem un dialog între discipline și să lăsăm ca aceste schimburi să ne informeze și să ne schimbe propriile practici și viziuni.
Grădina Studio‑Crețești © foto: Adelina Luft
Ca format de lucru, am propus organizarea unor rezidențe artistice la Stația de Cercetare și în orașul Debrecen, prin parteneriatul cu MODEM și curatorul Krisztian Török, ateliere participative și vizite ale unor studenți de la universități partenere din țară și din străinătate, evenimente deschise în patru grădini diferite din afara Bucureștiului, precedate de un schimb de semințe și dialog între grădinărese, toate documentate de trei artiste tinere în medii diferite (Irina Bobei, Gabriela Cozma, Maria Doni), și o serie de discuții cu invitați internaționali conduse de teoreticianul Ovidiu Țichindeleanu. Toate aceste procese de lucru și activități, întinse pe doi ani, vor fi incluse într‑o expoziție finală de grup în noiembrie 2026, curatoriată împreună cu Krisztian Török la MODEM, într‑un spațiu de prezentare foarte generos.
Laurențiu: Ce evenimente ați derulate deja în cadrul proiectului?
Adelina: Am început anul cu ateliere și vizite ale unor grupuri de studenți de la Colegiul Național de Artă și Design din Dublin și de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, care ne‑au ajutat să construim o masă de 6 metri pe care o folosim în prezent pentru diverse mese comune. Am primit vizite și de la masteranzi și doctoranzi de la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași și de la HKD‑Valland Academia de Artă și Design din Göteborg. În luna mai, am avut prima rezidență la Stația de Cercetare, la finalul căreia Marina Sulima (artistă din Moldova, stabilită la Groningen) a susținut o prezentare performativă despre filoxeră, insecta dăunătoare a viței de vie, și traseul ei colonial în Europa.
Performance Marina Sulima © foto: Alina Ușurelu
Au mai avut loc cele patru evenimente deschise în grădini: la Ana Barbu, în Urziceni, la artista Delia Popa, în Crețești, în grădina Cosmos de la Stație, cu artista Dana Olărescu, și în grădina comunitară din Domnești, cu Adina Moise, unde am învățat despre diferite feluri de cultivare și îngrijire, despre eșecuri și succese în activitățile de grădinărit și despre felul în care aceste practici le informează pe cele artistice. Tot pe timpul verii, spre toamnă, au avut loc cele trei rezidențe de la Debrecen: artistele Raluca Popa, Orsolya Gal și Alex Bodea au petrecut acolo până la două săptămâni fiecare, în perioade diferite, cercetând contextul orașului (fondat pe o fostă infrastructură de grădini și mlaștini), colecția impresionantă de ierbare din secolele XVII‑XIX a Bibliotecii Reformate, precum și festivalul florilor ca element cultural central.
În octombrie, ne‑a vizitat un alt grup de studenți de la facultatea de arhitectură din București și l‑am avut invitat pe artistul slovac Martin Piacek, într‑o rezidență scurtă care va continua în primăvară cu o intervenție în grădina de la Stație. Momentan, avem în derulare sesiunile de discuții coordonate de Ovidiu Țichindeleanu. Prima a avut loc pe 28 noiembrie la Rezidența9: „Biblioteca pierderilor materiale” – o conversație cu Areej Ashab și Ovidiu Țichindeleanu. Areej Ashhab e artistă, arhitectă și cercetatoare palestiniană, cofondatoare a colectivului Al‑Wah’at. Iar următorul eveniment de discuții este plănuit pentru 5 decembrie, cu artiștii Sujatro Gosh și Yasmeen Al‑Qaisi. La începutul anului viitor, continuăm seria de conferințe pe timp de iarnă, cu alți invitați internaționali, pe care sperăm să le organizăm la Muzeul Țăranului.
Laurențiu: Care sunt mizele practice ale programului?
Adelina: Prin natura programului în sine și a spațiului de lucru (Stația de Cercetare), ieșim din paradigma reprezentării sau a teoretizării unor concepte și testăm diverse practici de cultivare care să aducă beneficii solului pe care îl avem în grijă și care să lase ceva în urmă: noi specii de plante, un sistem de protecție împotriva vântului propus de Piacek, un compost propus de Harun Morrison, un design nou, propus de Alex Bodea, pentru vagoanele pe roți de la festivalul de flori de la Debrecen, care să includă speciile locale de flori etc.
Artiștii invitați vor disemina aceste practici în alte spații, în urma acestor rezidențe, iar în Debrecen, am reușit să ne conectăm și să includem în proiectul nostru actanți locali care nu au mai interacționat până acum cu instituții de artă sau cu artiști. Deci mizele practice reies din metodele de lucru, dar mai ales din impactul asupra beneficiarilor direcți ai proiectului. Cele trei artiste tinere, pe care le‑am numit „culegătoare”, vor aduce o viziune proaspătă și conectată la o generație mai tânără asupra proceselor cercetate în cele patru grădini, materiale pe care le vom distribui pe site‑ul nostru și pe rețelele de socializare, astfel încât și publicul larg să ia contact cu ceea ce s‑a discutat și s‑a descoperit anul acesta în cadrul proiectului și să poată aplica aceste practici în viața de zi cu zi, în relația pe care o au cu mediul natural. Și, bineînțeles, expoziția de grup de la anul va reuni toate aceste procese și propuneri, care constituie miza discursivă a proiectului.
Grădina Uzura din Urziceni © foto: Raluca Voinea
Laurențiu: Ce alte proiecte va derula Tranzit în perioada următoare?
Adelina: În prezent, derulăm un alt proiect AFCN pe care l‑am conceput împreună cu comunitatea mai largă formată în jurul Stației de Cercetare. Proiectul se numește Shelter for collective dreaming și include trei entități diferite de la Siliștea Snagovului, sub umbrela Comunității Intrarea Primăverii (acesta fiind numele străzii unde ne situăm): (1) Stația de Cercetare, (2) ASK (Amaranth Seed Kolletiv – Colectivul Seminței de Amarant), format dintr‑un grup divers de practicieni: artiștii Mihai Mitran, Dan Vezentan, Mihaela Moldovan, Eduard Constantin, managerul cultural și performera Maria Mora, curatoarea Raluca Voinea și cu mine, precum și arhitecții George Marinescu și Daria Oancea, (3) Fundația Trei Frasini, fondată de curatorul Charles Esche pe un teren vecin cu Stația, unde plănuim să construim o instituție care să găzduiască întâlniri cu gânditori decoloniali și nu numai.
