Andreias Welther (n. 1999, București) a absolvit studiile de licență și masterat la Universitatea Națională de Arte, specializarea Pictură. Și‑a completat studiile de licență în Franța, la École Supérieure d’Art et Design – Grenoble Valence, iar pe cele de masterat în Italia, la Roma. A fost șef de promoție al seriei 2021, secția Pictură, și alegerea de top a juriului Diploma Show, ediția a X‑a. A expus în țară & străinătate: Catalizator (TNB, București, 2025), Turbo Kebab (Galeria Bitolia, București, 2023), Via Pontica (Balcic, 2022),You’ll Never Walk Alone, duo cu Norica Popescu (Baraka Artist‑run Space, Timișoara, 2021), Anton Art Center (Michigan, 2020) etc.
Laurențiu Dulman: Salut, Andreias! Pe 3 octombrie, ai inaugurat împreună cu Norica Popescu galeria Don’t Fuck with a Dream. Ce v‑ați propus să faceți diferit față de alte galerii? Și ce mize artistice are proiectul vostru?
Andreias Welther: Don’t fuck with a dream! Noi, în primul rând, suntem artiști, iar ca artiști, în ultimii zece ani am încercat să acumulăm cât mai multă experiență în domeniul nostru. Ne‑am implicat în sute de expoziții și am vizitat alte câteva sute. Desigur, concomitent lucram aproape zi de zi la atelier – de cele mai multe ori, șapte zile din șapte. Ne doream tot – să creăm și să cunoaștem!
Astfel am ajuns să experimentăm nedormitul. Rezistam câte trei zile spre patru, moment în care realitatea se schimba absolut total, imaginile se suprapuneau și apăreau halucinațiile. Ne exploatam la maxim timpul și resursele. Dacă primeam o propunere de la un spațiu, pentru expunere și / sau pentru organizarea unor expoziții, eram ca Jim Carrey înYes Man, spuneam „DA!” la tot – de exemplu, am panotat cinci expoziții diferite în 21 de ore, de la ora 6:00 dimineața până a doua zi, la 3:00 dimineața – doar un exemplu din multe.
La ce au fost bune toate experiențele aste? Ne‑au făcut să realizăm că nu ne dorim așa ceva, că nu vrem să facem parte din sistemul ăsta, unde oamenii se mănâncă între ei și ar consuma oricând resursele celorlalți fără rețineri sau remușcări, până la epuizare dacă s‑ar putea, nevrând sau neavând cum să-i răsplătească corect – asta am simțit, trăit & văzut.
Experiențele de genul ăsta ne‑au arătat că nu ne dorim să facem parte dintr‑un sistem rigid, adesea condus de oameni fără experiență artistică sau managerială, unde competiția devine distructivă. De aceea am creat galeria Don’t Fuck With a Dream, din necesitatea de a avea control asupra propriului destin artistic, fără alte compromisuri. Ne dorim să răsturnăm o ierarhie inversată care s‑a transformat într‑o realitate dură și absurdă, în care artistul ajunge forță de muncă (neplătită) în loc să fie forță creatoare în propriul său vis.
Ce facem diferit față de alte galerii? Încurajăm artiștii să‑și creeze propriul sistem, prin exemplul nostru! Sau să accepte colaborări, dar numai pe cele care sunt în favoarea lor și a artei lor – fără compromisuri sau loc de negociere. Miza noastră este să le reamintim tuturor celor care desconsideră artistul – sau artiștilor care se desconsideră din prea multă modestie – că arta și visul artistului reprezintă nucleul întregului sistem artistic. Fără artist nu există artă, deci nici galerii, muzee, colecții, colecționari, muzeografi, directori, galeriști, curatori, mediatori și iubitori de artă.
Urăsc arta, iubesc arta, 2022,
ulei, acrilic & grafit pe pânză, 200 × 150 cm
L.D.: Săptămâna trecută, am fost la tine în atelier și mi‑ai arătat lucrările pentru prima ta expoziția personală, Urăsc pictura, iubesc pictura, curatoriată de Ana Arsinca. Cum ai ales titlul?
A.W.: Când eram copil, am trăit într‑un mediu care a trezit în mine anumite emoții contradictorii care, cel mai probabil, au dus la aceste sentimente pe care le trăiesc inclusiv în raport cu pictura sau cu arta în general. Este ceea ce simt când creez și, totodată, ceea ce simt mereu – ură și iubire. La început nu îmi era clar ce se întâmplă, nici acum nu‑mi e complet clar, dar am învățat să trăiesc cu asta. Titlul Urăsc pictura, iubesc pictura a apărut singur și mă descrie cel mai bine, atât pe mine, cât și ceea ce fac. Prima dată mi-a venit sub forma Urăsc arta, iubesc arta, titlul unei picturi făcute de mine, pe care am expus-o la Diploma Show, la ediția a X‑a.
Cred că e important să existe ambele, și ură, și iubire, cum cred și că în artă e important să existe atât creație, cât și distrugere – ca să creezi o pictură e nevoie să distrugi o pânză perfect albă.
Coada la pâine, 2025, ulei pe pânză, 131 × 155 cm.
L.D.: Înconjurați de lucrările tale, am discutat despre trei pictori care ne plac la amândoi: Basquiat, Ensor și, mai ales, Munch, unul dintre inițiatorii expresionismului. Amândoi am fost la Oșlo să‑i vedem lucrările expuse la Muzeul Național și la Muzeul Munch, o clădire cu 13 etaje de pe malul fiordului. De unde atracția față de Norvegian?
A.W.: Pictura mă hrănește, hrănește ceva din ochii mei, ceva din creierul meu. Din motivul ăsta am și început să-mi fac o colecție de artă și vreau tot mai multă – ochilor le e foame. Cel mai probabil, dacă aveam câteva milioane de euro, mă lăsam de pictat și cumpăram multă pictură – dar până atunci, trebuie să pictez ca să pot să mă satur.
Sunt mulți pictori care pictează, dar nu toți fac pictură – la Munch este pictură pură, îmi satisface nevoia asta extrem de bine. Într‑adevăr, am avut ocazia să ajung la Oșlo, unde am văzut MUNCH! Am fost foarte bolnav cât am stat în Norvegia, dar nu ca în Copilul bolnav al lui Munch, ci ca în Moartea și copilul – adică muribund. Nu știu ce a fost mai exact, dar corpul îmi era în pioneze. În alte circumstanțe, nu m‑aș fi ridicat din pat, că n-aș fi putut, dar știind că la 10 minute de hotelul unde stăteam se află pictura lui MUNCH, m‑am târât până la muzeu, deși, acum când mă gândesc, mi se pare imposibil că am făcut asta.
Bine, nu e singurul, sunt mulți pictori care îmi hrănesc această nevoie, deși sunt foarte diferiți: Salman Toor, Neo Rauch, Giuliano Nardin, Ecaterina Vrana, Hortensia Mi Kafchin, Philip Guston, Francis Bacon…
L.D.: Faci și pictură, și sculptură. O să ai sculpturi în expoziția pe care o vernisezi pe 7 noiemebrie?
A.W.: Urăsc sculptura, iubesc sculptura!
L.D.: Ce expoziție urmează după a ta la Don’t Fuck with a Dream?
A.W.: Sunt multe lucruri în plan, foarte multe, pentru că nu avem un plan B, avem doar Don’t Fuck with a Dream!
