Acacia Bloom
The series loosely tells the story of the myopic focus on fences of a handful of men who remain in a depopulated village amidst an impending – or really ongoing – landslide.
As an artist, I am interested in creating a parallel ecosystem defined by dystopian architecture and post‑industrial surrealism.
The series loosely tells the story of the myopic focus on fences of a handful of men who remain in a depopulated village amidst an impending – or really ongoing – landslide.
I was particularly intrigued by the relationship between what we know about ourselves and what remains hidden — between the identity we construct and what exists beyond the ego.
These figures remain intentionally anonymous and slightly distant. I often choose to blur their identities so that the images are not perceived as portraits or stories with fixed narratives.
Picturi în care atenția se îndreaptă spre universul vegetal, având în fundal lumea tehnologizată, în care digitalul este hegemonic.
Pictura mea explorează granița fluidă dintre conștiință & realitate, construind experiențe vizuale care oglindesc instabilitatea psihologică a depersonalizării și derealizării.
Mi‑a apărut alternativa listelor de titluri care precedă imaginile, ceea ce s‑a dovedit a fi o bună strategie pentru generarea de teme noi.
Aceste lucrări nu sunt depre Revoluția din 1989. Sunt despre criză, despre trecerea timpului, despre moarte, despre pierderea inocenței.
Toate sunt construite din unghiuri ascuțite și suprafețe plate de culoare, amintind de ilustrațiile din cărțile pentru copii, de designul modernist timpuriu și de estetica afișelor politice.
Doar îmi stabilesc niște margini pe care să nu le ating: pictura abstractă și hiperrealismul, plastica pură și conceptualismul.
Prin cromatica vie și aspectul spontan al formelor, îmi propun să creez o legătură între culori și ce se află sub forma exterioară a unui corp, încercând să dezvălui adevărul interior al oamenilor.
La steaua care‑a răsărit
E‑o cale‑atât de lungă,
Că mii de ani i‑au trebuit
Luminii să ne‑ajungă.
Se teme de ceva, dar nu știe de ce anume. Își repetă în minte cuvinte liniștitoare, însă nu au niciun efect.
Când îți muți atenția de la obiecte spre fluxul conștiinței – adevărata substanță a vieții –, înțelegi busc efemeritatea ei. Totul se risipește. Nimic nu persistă.
Ca să creezi o pictură e nevoie să distrugi o pânză perfect albă.
Mă fascinează identitatea și complexitatea umană. Prin fragmentări și ștergeri, încerc să exprim fluiditatea și multiplicitatea sinelui.