Artistă multidisciplinară autodidactă, Ruxandra Niculae, a început să exploreze universul colajului în 2019, iar de atunci, această formă de expresie a devenit limbajul ei preferat de a spune povești vizuale.
În ultimii ani, Ruxandra a colaborat cu muzicieni, scriitori și artiști vizuali, aducând un suflu proaspăt în proiecte unde imaginea și cuvântul se împletesc. A aprofundat arta contemporană prin participarea la cursuri ale Academiei de Cultură Europeană din Veneția, unde și-a rafinat viziunea artistică, îmbogățindu-și perspectiva asupra artei ca formă de dialog cultural și personal.
Face parte din Paris Collage Collective și din Buchareste Collage Collective, care organizează Collage Festival, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție.
© Ruxandra Niculae
Laurențiu Dulman: Ce pregătiți anul ăsta la Collage Festival?
Ruxandra Niculae: Anul ăsta o să fie mai mult decât o expoziție, o să fie o poveste colectivă despre timp, fragmente și reinventare. Festivalul are loc între 24 și 26 octombrie 2025, la Green Hours, dar expoziția se prelungește până pe 25 noiembrie, pentru ca publicul să aibă timp să revină, să redescopere și să reinterpreteze lucrările. Pe lângă expoziția centrală, pregătim și o serie de performance-uri, ateliere, intervenții vizuale și sonore, precum și o secțiune dedicată colajului ca instrument de storytelling contemporan. Întregul program e disponibil aici.
Tema ediției, The New 20’s, pornește de la o paralelă între anii ʹ20 ai secolului trecut, când colajul s-a afirmat ca artă de avangardă, și prezent, în care trăim un alt tip de avangardă, una a reconstrucției.
Pentru mine, The New 20’s nu e doar o temă de festival, ci o stare de spirit, curajul de a te reinventa, de a găsi sens în rupturi, de a transforma fragmentele vieții în artă. Și poate că tocmai asta e colajul, o formă de a spune lumii că tot ce pare pierdut poate fi așezat la loc altfel, mai adevărat.
Expoziția principală reunește artiști care explorează colajul în forme diverse, de la analog la digital, de la instalație la multimedia, și creează împreună un spațiu viu, dinamic, deschis dialogului.
© Ruxandra Niculae
L.D.: Câți artiști veți expune și în ce medii lucrează?
R.N.: Vom fi peste o sută de artiști, fiecare cu o viziune distinctă asupra colajului și a realității fragmentate în care trăim. Sunt artiști care lucrează în colaj analog, colaj digital, mixed media, instalație, colaj textil sau chiar în formate hibride care combină arta vizuală cu performance-ul și sunetul.
E fascinant modul în care colajiștii folosesc materialele: unii pornesc de la ziare vechi și reviste din anii ’20, alții de la printuri digitale, film sau elemente de arhivă personală. Colajul e un limbaj universal, iar diversitatea mediilor arată cât de actuală și flexibilă rămâne forma asta de expresie. O să vorbesc pe scurt despre câțiva artiști din Festival.
Ada Moisă, cunoscută ca D’Ada Collage, este o arhivaristă a emoțiilor, graficiană și colajistă care explorează feminitatea dincolo de estetic, jucându‑se adesea cu ceea ce e considerat „urât”. Lucrează atât digital, cât și analog, alternând între controlul precis al designerului și libertatea instinctivă a artistului. Pentru ea, colajul digital e un spațiu al posibilităților infinite, iar cel analog – o întoarcere la joacă și terapie. Folosește orice material care o inspiră – de la reviste și textile la fotografii din arhive publice –, pentru a transforma emoții negative în forme vizuale care dau curaj și autenticitate.
Andrei Stan vede realitatea ca pe un puzzle nesfârșit. În colajul Underneath Mountains of Memory, pregătit pentru Festival, suprapune imagini cu munți din fotografii vechi peste hărți, postere de altădată și simboluri digitale, construind o geografie a memoriei în care fiecare strat e o amintire. Lucrările sale au o lumină interioară puternică, ce scoate la suprafață contrastul dintre umbră și dezvăluire. În compozițiile lui, fragmentele nu se lipesc perfect – rămân mici fisuri prin care pătrunde lumina prezentului.
Beatrice Arzoiu aduce o sensibilitate intimă și un stil propriu, inconfundabil, care îmbină delicatețea cu forța emoției. În Epistole discrete, lucrarea ei pentru Festival, îmbină bucăți de scrisori, timbre vechi, poze alb-negru și flori presate într-un colaj care pare o amintire regăsită într-un cufăr. Totul e fragil, dar viu. Contrastul dintre hârtia veche și accentele subtile ale fotografiilor digitale transformă lucrarea într-o meditație despre timp, memorie și pierdere. Până s-o vedeți, iata mai jos o altă lucrare recentă a ei.
L.D.: Din ce țări ați avut aplicanți anul ăsta? Și ce te-a surprins la lucrările lor?
R.N.: Am primit lucrări din toată lumea: Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie, Japonia, Statele Unite și America Latină. Fiecare artist se concentrează asupra unei nuanțe diferite a realității, fiecare are un mod propriu de a decupa și reconstrui sensul.
Ce m-a surprins cel mai mult la lucrările internaționale pe care le-am primit pentru Festival e sensibilitatea comună: indiferent de limbă sau de context cultural, colajul vorbește despre teme comune – identitate, memorie, vulnerabilitate, relația dintre om și imagine.
Am remarcat o tendință tot mai clară spre introspecție: colajul devine un jurnal vizual, o meditație asupra propriei biografii. E emoționant să vezi cum artiști din culturi diferite ajung la aceleași întrebări: ce păstrăm, ce tăiem, ce reconstruim din noi înșine.
Printre cei care m-au surprins în open call se numără câțiva artiști multidisciplinari, cu o sensibilitate extraordinară și o onestitate vizuală rară. Au trimis lucrări fragile, intime, făcute cu materiale simple, dar cu o forță emoțională uriașă. Mi-au rămas în minte colajele care nu încercau să fie perfecte, ci adevărate.
© Deidré Denise Matthee
Deidré Denise Matthee, de exemplu, e o artistă vizuală și colajistă cu un univers profund și intuitiv, în care imaginea devine instrument de introspecție. Lucrările ei explorează fragilitatea identității și relația dintre corp, memorie și natură. Printr-un limbaj vizual poetic, uneori visceral, Deidré reușește să transforme vulnerabilitatea în forță.
© Andra Victoria Popescu
De asemenea, Andra Victoria Popescu, pictoriță și colajistă, care își construiește universul artistic la granița dintre vis și introspecție, explorând culoarea și textura ca limbaj al emoției. Prezentă și la Art Safari, Andra propune o lume senzorială și fluidă, unde fragilitatea, memoria și feminitatea se contopesc într-o poezie vizuală profund personală.
L.D.: Ce v-ați propus să aduceți nou anul ăsta la festival?
R.N.: Ne-am dorit ca, în 2025, Collage Festival să devină o experiență completă, multisenzorială. Am extins interacțiunea cu publicul prin workshopuri, instalații participative și performance-uri interdisciplinare, în care colajul se îmbină cu sunetul, mișcarea și lumina. Arta devine un spațiu de explorare, nu doar de contemplare.
Nou e și faptul că am făcut o selecție mai largă: am invitat artiști care lucrează în zona experimentală, care îmbină colajul cu tehnologia, proiecția, realitatea augmentată sau filmul. Ne dorim ca publicul să simtă colajul ca pe o experiență complexă, vie, în mișcare.
Și, desigur, una dintre bucuriile acestei ediții este reîntâlnirea cu Ion Bârlădeanu, o figură emblematică a colajului românesc. Cu forța, umorul și ironia lui inconfundabilă, lucrările lui aduc nu doar emoție, ci și profunzime – o punte între generații, între spiritul avangardei și energia prezentului. Colajele lui, construite din fragmente de reviste, afișe și imagini recuperate, vorbesc despre libertate, luciditate și felul în care arta poate fi un act de rezistență. Anul acesta, Dan Popescu, fondatorul Galeriei H’art, va susține un talk special în cadrul festivalului, dedicat parcursului artistic al lui Ion Bârlădeanu, în care va vorbi despre evoluția lui, despre libertatea interioară care i-a definit arta și despre locul lui unic în peisajul cultural românesc contemporan.
© Andrei Stan
L.D.: Cum se poziționează Collage Festival în rândul altor evenimente artistice din țară?
R.N.: Collage Festival e un proiect unic în România, pentru că e primul eveniment dedicat exclusiv colajului contemporan și mediilor înrudite. Spre deosebire de alte festivaluri sau expoziții, aici accentul nu cade doar pe rezultat, ci pe proces, pe ideea, emoția și intenția din spatele fiecărei lucrări.
Festivalul a reușit să creeze o comunitate reală, vie, deschisă, în care artiști din domenii diferite se întâlnesc, se inspiră, colaborează. În contextul artistic românesc, Collage Festival devine o platformă de dialog, o punte între generații, între artiști consacrați și emergenți, între local și internațional.
Pentru mine, Festivalul e o formă de reflecție colectivă, o dovadă că din fragmente se poate construi un întreg, că arta nu e despre competiție, ci despre comunicare și recunoaștere. Collage Festival arată că România are nevoie de astfel de spații libere, curajoase, care nu doar expun artă, ci o lasă să se întâmple, să respire, să se transforme.
© Cristiana Bucureci
