Ingrid Odette Maschek s‑a născut în 1991, la București. A fost pasionată de desen din copilărie, când își petrecea aproape toată ziua mâzgâlind tot ce apuca. A urmat Școala de Arte nr. 3, în paralel cu școala generală, studiind desenul, pictura și modelajul. A urmat un liceu bilingv, dar și-a urmat drumul artistic prin studiu individual și participarea la expoziții de grup. Și‑a luat licența în istoria artei la Universitatea din București. A urmat cursuri de design grafic, web design și web development. Din 2021, s‑a alăturat comunității Să Fiți Cuminți ca artistă, organizatoare și curatoare de expoziții & târguri. Coordonează Fiți Cu‑Minți Creative Fest și este membră fondatoare a crew‑ului Să Fiți Cuminți, care face murale în București de peste trei ani. Îi plac pisicile, călugărițele (insectele) și, mai nou, bird‑watching‑ul.
Laurențiu Dulman: Salut, Ingrid! Discuția noastră e prilejuită de expoziția Living With A Bag, vernisată pe 3 octombrie și curatoriată de Oana Dragomir & Dragoș Andrei, fondatorul comunității Să Fiți Cuminți. Expoziția e despre colostomie și despre felul în care îți schimbă viața purtarea unei pungi de stomă. Pe 31 octombrie, lucrările se vor muta la Institutul Goethe, unde va avea loc un al doilea vernisaj. Spune‑mi, te rog, ca artistă, care simți că e miza proiectului?
Ingrid Odette Maschek: Salut! M‑a bucurat mult discuția noastră de la primul vernisaj și faptul că subiectul capătă vizibilitate. În felul ăsta, persoanele care se confruntă cu stoma direct sau indirect, prin cazuri în familie, simt că există o preocupare pentru ce li se întâmplă, dincolo de pereții spitalului sau de cei ai casei.
Asta e poate cea mai importantă miză a expoziției și, dacă am reușit să facem cel puțin o persoană bolnavă sau o persoană aparținătoare să se simtă mai bine, să simtă că e văzută, că nu e singură, cred că ne‑am atins scopul.
Recunosc că m‑a surprins și m‑a bucurat enorm răspunsul pozitiv pe care l‑am primit în timp ce făceam comunicarea de presă a evenimentului. În jurul nostru există mai multe cazuri decât am crede, pentru că de cele mai multe ori nu vorbim public despre afecțiunile medicale și avem tendința de a nu ne arăta vulnerabilitățile, preferând să alegem alte subiecte de discuție. Tocmai de aceea mi se pare extraordinar dialogul creat în jurul experiențelor și poveștilor celor cu stomă.
Dragoș și cu mine știm cum e să treci prin asta, cu sprijinul apropiaților și al familiei. Așa că m‑a emoționat să văd artiști care s‑au implicat în proiect, inspirația lor fiind o intervenție chirurgicală care îți reconfigurează corpul pentru a‑ți salva viața: se creează o deschidere (o stomă) în peretele abdominal, prin care se permite evacuarea materiilor fecale din intestine (ileostomie pentru intestinul subțire și colostomie pentru colon) sau a urinei din rinichi (urostomie) într‑o pungă colectoare.
O miză la fel de importantă este expunerea publicului larg la această intervenție medicală și, mai general, familiarizare cu proceduri disruptive ale corpului și ale imaginii de sine. Chiar și unii dintre artiștii implicați au avut o rezistență față de subiect – este o reacție normală, subiectul fiind unul dur. Dar cunoașterea procedurii medicale ne ajută să depășim prima reacție și să ne schimbăm percepția, să înțelegem experiența persoanei afectate și să putem oferi empatie și sprijin.
Ingrid Odette Maschek, Dragoș
L.D.: Una dintre lucrările tale din expoziție îl înfățișează pe partenerul tău într‑o perioadă dificilă a vieții lui. Povestește‑mi un pic despre lucrare.
I.O.M.: Pentru Dragoș, lucrare mea individuală (mai am 4 colaborări în expoziție), a contat foarte mult să redau cât mai fidel o bucățică din greutățile prin care a trecut. E o experiență care a devenit parte din mine. Dacă mă pui să schimb o pungă de stomă, știu toți pașii, toate produsele necesare întreținerii și tot procesul.
Dragoș a trăit în ultimii 10 ani cu o stomă parțială. În 2024, situația s‑a agravat și a fost nevoie de operația pe care o amânase în toți acești ani. Cu un an înainte, trecusem printr‑o experiență asemănătoare cu mama mea, însă lucrurile nu au avut un final bun. A fost dificil să ajung din nou în spital și să trec încă o dată prin asta – într‑un mod diferit, și totuși asemănător. Am plecat amândoi la Paris, unde și‑a făcut operația, gândindu‑mă că voi sta două‑trei săptămâni, însă am rămas patru luni, datorită complicațiilor. A fost o perioadă când părea că nu există nicio soluție, iar starea lui Dragoș a fost în punctul cel mai de jos de când îl cunosc. Însă am perseverat cu toții și, într‑un final, au început să apară soluțiile.
Am făcut multe poze cât timp am stat în Franța: cu el după operație, cu procedurile de curățare ale stomei, cu aplicarea pastei și pungii în așa fel încât să nu mai cadă. Dintre toate, am ales o poză cu el dormind în spital, după intervenție. Mi s‑a părut un moment dulce când am făcut poza și un moment bun de redat în expoziție. Mă face să mă gândesc la rolul de aparținător, la ipostaza în care veghezi asupra partenerului care a trecut prin operație, la momentul de liniște și vulnerabilitate de după, la drumul lung al recuperării. Am vrut să reprezint corpul și mintea care au trecut prin operație și puterea lor de regenerare. Și o pauză de la ce înseamnă să trăiești cu o stomă, de la noul ritm al vieții tale.
Am adăugat suita de produse necesare îngrijirii, cu care trebuie să te familiarizezi după intervenție. Dacă stoma este permanentă, vei trăi folosind pentru tot restul vieții aceste produse. Fundal e roz‑turcoaz, culorile preferate ale lui Dragoș, pentru că am vrut să fie o lucrare optimistă, care să redea speranța cu care am vegheat asupra lui, convinsă că totul se va termina cu bine, în ciuda greutăților și complicațiilor.
L.D.: Cum e viața când partenerul tău are stomă?
I.O.M.: Capătă un alt ritm. Înveți lucruri noi despre corpul uman, despre adaptabilitatea lui. Ajungi în ipostaze noi în cuplu. There is shit involved până la urmă, cum a zis Dragoș. 🙂
Pentru mine, acceptarea a venit instant, pentru că Dragoș e partenerul meu, cu bune și cu rele. M‑am străduit să‑i fiu alături, am făcut research, am învățat despre boala Crohn, despre celelalte boli autoimune pe care i le‑au descoperit doctorii, despre cum se schimbă punga. Am trecut prin emoțiile operației, prin tristețe, frustrări și bucurii. Viața cu stomă te apropie de partenerul tău într‑un mod diferit. Când te confrunți cu boala, îți dai seama cât de prețios este timpul. Și cât de puțin îl folosim pentru lucrurile cu adevărat importante.
Îl admir pe Dragoș pentru reziliență și pentru că‑și menține spiritul pozitiv în ciuda greutăților. Acum e bine. Însă când ai trecut toată viața prin boala Crohn și trebuie să trăiești cu ea și cu tratament, cu multe complicații și cu operații cauzate de ea, și reușești să‑ți menții optimismul și să alegi să trăiești viața cu poftă, devii o sursă de inspirație. Și el asta e pentru mine. Pentru că am tendința să rămân captivă în emoțiile negative, chiar dacă se vede sau nu din afară. Mă motivează când văd cum reușește să‑și proceseze experiențele în așa fel încât să obțină din ele ceva frumos – cum este expoziția Living with a bag.
Să Fiți Cuminți Crew © Eduard Flencheș
L.D.: Tu și Andreea Oprișan alcătuiți crew‑ul Să Fiți Cuminți și faceți împreună murale. Care‑i povestea voastră?
I.O.M.: Crew‑ul a luat naștere acum vreo trei ani. În perioada aia, Dragoș vorbise cu mai multi artiști să picteze terasa de la Cinema Europa. Iar la intrarea în cinema, am pictat eu o compoziție cu noi doi ca personaje de film. Pentru că mă uităm la Arcane atunci, și mi‑a plăcut maxim, m‑am desenat ca Jinx.
Mulțumită acestui desen a venit și primul proiect comisionat, la un mic local italienesc, un pic mai sus de cinema pe Calea Moșilor. Consider că acesta fost momentul zero pentru crew, când s‑a născut ideea și au început proiectele. Ulterior, crescând cererea, am decis că am nevoie de ajutor și așa am gasit‑o pe Andreea Oprișan, colega mea.
Ne‑a plăcut ideea de a fi un crew de fete. Știu că au existat alte inițiative înainte și admir toate fetele care activează în domeniu. Mi se pare important că suntem prezente într‑un domeniu în care auzi destul de des remarci uimite de genul: Voi, fetele, pictați?
Deși mi‑a plăcut de mică graffiti‑ul, am avut doar câteva încercări cu spray‑ul. Așa că, în ultimi ani, de la proiect la proiect, am învățat și ne‑am perfecționat în pictura cu spray. Recent am făcut un raport al activității crew‑ului și avem peste 60 de proiecte derulate. Ceea ce mi se pare amazing! Am mare noroc că job‑ul de zi îmi permite un program mai relaxat, nu trebuie să fiu la birou și pot să‑mi gândesc ziua în așa fel încât să am timp alocat pentru pereți – și pot să lucrez de oriunde pentru job, iar șefa mea este minunată și o mare susținătoare.
M‑am conectat excelent cu Andreea de la început și simt că ne completăm reciproc. Mă bucur mult că am rămas împreună pe parcursul anilor. Am căutat o a treia membră, însă nu a rămas pentru o perioadă lungă, din cauza diferențelor de program. Între timp, ritmul nostru a crescut și reușim să jonglăm cu mai multe proiecte pe săptămână, uneori chiar și pe zi – deși nu e sustenabil pe termen lung.
Din fericire, există o cerere constantă de desene și de fiecare dată când pictăm la stradă, facem schimb de numere cu oameni interesați. Unele proiecte se concretizează, altele nu. Dar interes există și e o deschidere din ce în ce mai mare, de la trecători la deținători de afaceri și diverse instituții. Așa că un al treilea membru a devenit o necesitate. Din vara asta colaborăm cu BMRE (Vasile Puchianu) care e un super-băiat – ne completăm foarte bine.
Avem în plan în primăvara o mică expoziție retrospectivă cu activitatea crew‑ului, so stay tuned!
Să Fiți Cuminți Crew © Eduard Flencheș
L.D.: În ce proiecte vei fi implicată în perioada următoare?
I.O.M.: Mai întâi, vernisajul din 31 octombrie, de la Institutul Goethe, care aduce laolaltă toate lucrările din expoziția Living with a bag, plus câteva noi.
Apoi urmează două proiecte de murale indoor și planificarea unei expoziții viitoare – Post‑Apocalyptic. Am descoperit că BMRE și cu mine avem o pasiune comună, seria Mad Max, iar el avea ideea acestei expoziții de ceva timp, pentru care am decis să ne unim forțele. Proiectul încă e în stare incipientă și urmează să avem un meeting să stabilim conceptul și modul în care vom curatoria expoziția. Avem planuri mari, sper să iasă cât mai bine.
Și, împreună cu Andreea, ne‑am propus ca, din primăvară, să facem ateliere de stencil și inițiere în pictura cu spray.
