Ioana Bradea (n. octombrie 1975) a studiat vioara, timp de opt ani, la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistrița, apoi limbi străine la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa şi la Universitatea din Bucureşti (portugheză‑franceză).
A publicat până acum Băgău (Editura Est, 2004, Humanitas 2019 / 2022), care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Scotch (Polirom, 2010) și Înalt este numele tău (Humanitas, 2017).
A publicat versuri în antologiile Generația de aur (frACTalia, 2020, coordonatori Cristina Ispas / V. Leac), Cum stai? (Vellant, 2020), Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului (frACTalia, 2021) și Retroversiuni (Antologie de proză scurtă scrisă de femei, coordonată de Cristina Ispas, Paralela 45, 2023).
A muncit în Bucureşti, într-o piaţă, şi apoi la o revistă de scurtă durată. A muncit în Bistriţa, prin fabrici şi uzine, ca translator, la un post de radio şi la o cafenea proprie. Este căsătorită, are trei copii şi trăieşte la Bistriţa, unde lucrează la un cotidian online.
Laurențiu Dulman: Salut, Ioana! Anul trecut ai publicat la deja celebra editură Fantomas primul tău volum de poezie. Titlu lui e un șir de 0 și 1, iar cele trei părți care compun volumul au drept titluri tot șiruri de 0 și 1. Spune‑mi, te rog, ce înseamnă ele și care-i explicația structurii tripartite a volumului.
Ioana Bradea: Ahoi, Laurențiu 🙂 Dacă îmi amintesc bine, în primele discuții despre apariția acestui volum de poeme, adică prin septembrie 2023, Vasile Leac, coordonatorul viitoarei edituri Fantomas, își dorea ceva abstract. Primul meu gând, când am auzit de abstract, a zburat instantaneu spre matematică. Mai abstract decât matematica nu avem ce să născocim, mi‑am zis. Și mi‑am amintit de profesorul de mate din gimnaziu care răcnise la un moment dat, enervat de gălăgia din clasă: Aveți temă problema asta de la pagina cutare, asta cu „Fie triunghiul ABC”! Răcnetul ăla, Fie triunghiul ABC!, m‑a urmărit câteva luni de zile. De fapt, exact așa voiam să‑i spun volumului – Fie triunghiul ABC –, dar destinul a decis altminteri.
A rămas, în final, înlănțuirea de 1 și 0 – o altă reminiscență, una de la începutul anilor 2000, când mă întrebam oare cum ar arăta dacă nu un roman, măcar o povestire mică-mică, scrisă toată în limbaj binar. Pe zeci de pagini, să fie doar 0 și 1 – și, ca într‑o mandala, cititorii, legănându‑se hipnotizat, să descopere în acele șiruri fire narative, structuri și personaje, peisaje fantastice și acțiuni deșirate după pofta fiecăruia. În fine, am deviat…
Pentru mine, așa a fost întotdeauna mai simplu: tot ce am scris până acum a fost inițial o figură geometrică în mintea mea. Primul roman, Băgău, a fost un poligon cu șapte laturi – fiecare numită după zilele săptămânii. Îmi amintesc că aveam înșirate pe covor cele 7 laturi, cele 7 zile ale săptămânii, pe foi A4, cu primele fraze, punctele de greutate și de legătură între zilele săptămânii, între capitole. Îmi amintesc că le priveam stând în picioare în pat, studiind viziunea aia de ansamblu, tot încercând să le aranjez cât mai coerent, cât mai convingător.
Pentru al doilea roman, Scotch, cel cu spațiul industrial, am făcut un tabel în Excel, cu un număr fix de coloane și rânduri, în care am trecut secvențele poveștii – 40 la număr, parcă. Iar când am scris romanul Înalt este numele tău, aveam în minte un cub: 6 laturi, 6 personaje, 6 viziuni asupra unor evenimente, 6 fațete care să comunice unele cu altele prin fire subțiri ce pornesc de pe câte o fațetă, se intersectează cu alte fire care țâșnesc de pe altă fațetă și formează în final – privite de deasupra – o figură abisală și absorbitoare. Din nefericire, în final nu a iești chiar un cub, a iești un pătrat… Cumva m‑am simțit sleită și gata de final după doar 4 fațete construite din 6. Mi‑am zis că nu e cazul să forțez. Poate data viitoare iese un cub.
S‑a nimerit, însă, provocarea asta cu volumul de poeme. Și, instinctiv, mi‑a răsărit în minte răcnetul cu triunghiul ABC. Așa că m‑am gândit atunci, la început, că ar fi haios să „construiesc” volumul din trei laturi, fiecare să conțină un număr fix de poeme, cu imagini care să se intersecteze și să se regăsească în latura opusă. Mi‑am zis, dacă nu un roman, dacă nu o poveste mică-mică, atunci măcar niște titluri de capitol, măcar numele unor laturi într‑un triunghi tot merită să fie notate în limbaj binar. Și așa au apărut cele 3 laturi ale triunghiului, pe care l‑am și desenat în primele ciorne ale volumului:
latura AB – 01101010 01101111 01100011 (joc),
latura BC – 01101000 01100001 01110010 (har),
latura CA – 01100100 01110101 01101000 (duh).
Prima latură – un fel de introducere, un liant între celelalte două, cuprinde poeme construite ca secvențe difuze din cotidian: peisaje domestice, întâlniri proiectate și nemaiîntâmplate, figuri de care m‑am izbit pe stradă sau conversații cu iubitul și cu copii mei. A doua latură se focalizează pe Psalmii lui David, care interferează cu elemente din prima și a treia latură. Iar ultima dimensiune a triunghiului include poeme inspirate de personaje din matematică / logică / informatică pe care le admir.
Laurențiu: Printre autorii citați ca referințe în introducerea volumului, am găsit doi filozofi care se întâmplă să fi fost prieteni: Bertrand Russell și Ludwig Wittgenstein. Cum ai ajuns la ei și ce rol au în structurarea spațiului poetic al volumului?
Ioana: Când am început să încropesc primele poeme ale volumului, scriam la un roman în care Stéphane Lupasco și Wittgenstein erau un fel de personaje secundare – fantome care mă bântuiau în adolescență, când i‑am descoperit, când aveam tot felul de vise și halucinații cu ei doi. Mă poticnisem atunci la ceva scenă și am decis că las deoparte romanul și evadez o vreme în poeme. Așa că l‑am lăsat în stand by, dar a continuat să mă bântuie. Mai ales personajele alea secundare mă tot sâcâiau, până mi‑am dat seama că s‑ar potrivi și în schema triunghiulară a volumului de poezie. Așa că am profitat de ele. Ce mi‑a plăcut, ce m‑a înfiorat, ce m‑a obsedat la cei doi – fantasme, idei, frânturi de gânduri – am încercat să mixez și să deviez într‑o emoție nouă.
Russell a intrat în schemă mai târziu, când am recitit Tractatus Logico‑Philosophicus. Dar pe Russell nu l‑am simțit la fel de aproape, în ciuda faptului că este epuizant de activ pe Facebook… M‑a cucerit, evident, paradoxala lui mulțime a tuturor mulțimilor care nu se conțin pe sine ca element. Mi s‑a părut că rimează cu un vers din Psalmi în care se vorbește de imperiul… sau parcă sfera… sau domeniul tuturor veacurilor, un vers care îți dezvăluie instantaneu un infinit de secole peste secole peste secole vaporoase – aproape lichide. În fine, am deviat din nou…
Dar așa am ajuns la ei: dintr‑o obsesie veche și încă nevindecată. Cât despre rolul lor în structurarea spațiului poetic, aș zice că este unul vital. Primordial, mi‑aș fi dorit eu, când mi i‑am configurat în minte ca centru de greutate al triunghiului. Spre surprinderea mea, au fost unele voci care au protestat că nu, nu, centrul de greutate trebuie căutat în altă parte. În fine, mă gândesc că, în final, fiecare voce ar putea, la o adică, și ar merita să‑și născocească propriul rol, dacă altfel nu se poate.
Laurențiu: Ți‑am citit volumul ca pe o călătorie introspectivă a conștiinței care se examinează pe sine din perspective diferite. Primul poem descrie un subiect care, neavând determinații, pornește la drum tocmai pentru a le dobândi:
aici e totul prea limpede ești un caracter
nu neapărat un semn scobit în piatră sau metal
nici o literă ci un simplu caracter
poți să‑ți pui pe tine orice fel de piele
orice culoare pătrată să fie…
cerc sau sferă nu ai cum să fii
dar la un moment dat vei înțelege
că nici pătrat nu e rău.
Care e declanșatorul acestei călătorii a subiectului?
Ioana: Hm… N‑aș băga mâna în foc că există neapărat un declanșator al călătoriei. Excursia, aș zice, parafrazându‑l pe Gheorghe Iova, este în plină desfășurare. Experimentăm pe parcurs, pe măsură ce peisajele interioare, exterioare sau interstițiale ni se dezvăluie. Sau pe măsură ce scormonim după ele și le scoatem la lumină. Nu‑mi dau seama acum dacă ar trebui să conteze într‑atât ce anume declanșează călătoria. Am jonglat la un moment dat și cu alte variante de incipit. La final, asta mi s‑a părut cea mai convingătoare: este descrierea unui joc video (Geometry Dash), pe care băiatul meu îl juca insistent mai demult. A lovit la un moment dat biroul cu palma, enervat că a murit, că și‑a pierdut o viață. Și când l‑am întrebat ce naiba de joc e ăla, a început să‑mi explice: e totul atât de limpede, mamă! aici ești un caracter – nu cerc, nu sferă, ci pur și simplu un caracter pătrat! Și așa a rămas. Am dezvoltat explicația lui într‑un poem care mi s‑a părut că s‑ar potrivi în puzzle.
Laurențiu: În unul dintre poemele din a doua parte a volumului apare următoarea succesiune: nici obiect nici / subiect pulsație / simultan centru și non_centru. Iar într‑un poem din a treia parte: cuib / construit în deșert nici obiect nici / subiect ambele deopotrivă simultan centru / și periferie. Sunt ele expresii ale punctului final din călătoria pe care ai conceput‑o? E ultimul stadiu al conștiinței o anulare a perechilor conceptuale subiect vs. obiect, centru vs. periferie?
Ioana: Presupun că da, anularea acestor perechi conceptuale ar putea să fie și punctul final al călătoriei – deși, atât timp cât am eludat punctul declanșator, nu văd de ce n‑am proceda la fel și cu finalul. Pare să fie un ultim stadiu al conștiinței, într‑adevăr, o pulverizare a limitelor și categoriilor dihotomice – numai că eu, construind toată această structură, trebuie să admit că n‑am avut în minte neapărat un punct terminus precis. Speram că ar fi posibil să optăm, mai degrabă, pentru un soi de spațiu intergalactic în care traiectoria să bată spre abisal. Spre un plus sau minus infinit în care, de fapt, cele două simboluri grafice nici să nu conteze prea mult. Cumva, ca prin farmec, să ne permitem la un moment dat să pendulăm cu totul în vid – noi toți, adică obiectul și subiectul, centrul și periferia, privindu‑ne ca‑n transă.
Laurențiu: Ai zis că lucrai la un roman înainte să începi scrisul la volum. Următoarea ta carte va fi una de poezie sau una de proză?
Ioana: Sper să fie o sferă. Tânjesc de mult timp spre așa ceva.😊
