I never touch my hand touching
vrem să vorbim despre (ne)recunoștință & finalul
cuvintelor care ne părăsesc corpul atunci când
greșim, despre
rușinea &
finalul somnului de dup-amiază atunci când
roșeața obrazului adormit începe să dispară &
mai ales despre lipsă. lipsa
senzațiilor din corp, lipsa foamei
în afara noastră
se află o distanță blândă care protejează
un loc în care ne scăldăm picioarele
la nesfârșit
un spațiu în care devenim prelungirea, mângâierea
unde ne bucurăm de goluri și apropieri, de oameni
copii
care aleargă gâște
și cad pentru prima dată cu bicicleta &
vrem și noi să fim iar mici, tabla încinsă
a toboganului să ne ardă pielea
să ne luăm de mână și să ne spunem
strânge dacă doare, desenează‑mi un mic cerc în palmă
dacă gâdilă
ridică-ți tricoul și dezgolește-ți doar un umăr
uită-l în soare
atinge-l din când în când cu arătătorul
și ce ar mai rămâne din noi fără grija & forma
pielii
întindem degetele și vrem
să simțim căldura până spunem
arș
&
nu am mai apucat să ne facem primul jurnal de călătorie
iar în dreptul avatarelor noastre apare mereu o bulină gri
amintirile rămân suspendate într‑un spațiu îngust
iar locul ăsta în care ne trosnim acum încheieturile
seamănă cu sufrageria în care mama spune că am râs
pentru prima dată &
atunci când râd
mi se spune că am râsul tău
iar atunci când mă rog
urmez poziția corpului tău în
rugăciune
către spațiul memoriei
nu știu să-ți spun dacă atunci când mă vei revedea
te vei feri pe partea stângă sau pe cea
dreaptă
te gândești la mine ca la un manechin decapitat și îmi scrii
zilnic în jurnal
despre tot ce doare și te duce cu gândul la lobotomii
iar către spațiul memoriei
nu există iertare, ca-n fizică totul se transformă și nimic
nu se pierde
atingi cu vârful degetelor ușor gresia
pe care-am stat întinsă și mi‑ai spus
că acolo, iubirea
n-a mai existat demult
iar
undeva pe drum vei rămâne și tu
copilul părăsit de mamă
privind
cum ne rupem de răul provocat
unul altuia
și vom exista doar în distanțele care
ne despart
