A trimis mesajul în urmă cu două zile. N‑a primit niciun răspuns. Așteaptă odihnindu‑și picioarele obosite într‑un lighean cu apă fierbinte, în care a pus frunze uscate de mesteacăn și o lingură de sare grunjoasă. Camera de la mansardă în care a locuit cândva un șchiop, student la Arhitectură, e ridicol de mică și prost luminată. Pereții de rigips acoperiți cu un strat diluat de lavabilă păstrează urmele trecutului.
Scrijelituri făcute, cel mai probabil, de vârful unei chei sau al unui briceag ascuțit se întretaie ca dârele albicioase depuse de avioane pe cer. Se consolează doar cu pomul din curte, un cireș pe jumătate uscat care își întinde crengile până la geam. Înțelege că orice cameră, mai ales cele sortite închirierii, au unele lipsuri pe care de regulă le observi târziu – dar te obișnuiești destul de repede cu ele. Și‑a așezat cărțile pe dulap, teanc până în tavan. Cele câteva prosoape, paltonul, bluza în carouri și o plasă plină cu șosete, cele mai multe croșetate de bunici, stau îngrămădite într‑o cutie de carton pe care scrie: Livrăm legume la domiciliu.
Deschide geamul și privește printre crengile copacului spre trotuarul acoperit de buruieni, printre care se înălță tulpini groase de păpădie. La câteva case depărtare, un bătrân ajutat de un baston traversează strada. Face asta de câteva ori pe zi: trece de pe un trotuar pe celălalt, privește gânditor peste gardul unei case aproape prăbușite, apoi se retrage la fel de încet pe cât a venit. Poartă o pălărie gri, bine apăsată pe cap, și mănuși din pânză de iută. Paltonul lung până la glezne pare să‑i încurce picioarele nesigure. A muncit toată viața pe șantiere, cărând în spate saci grei de ciment, sau poate e unul dintre acei profesori severi care își pedepsesc aspru elevii din te miri ce. Trasul de urechi, o palmă peste ceafa cu păr scurt sau un pumn erau corecții bine primite de noi toți, însă rădașca era de nesuportat. Până și cel mai bine clădit coleg din clasă se încovoia de durere, schelălăind ca un câine lovit. Mâna profesorului, impregnată cu fum ieftin de țigări Mărășești, se încleșta pe umărul penitentului și strângea, strângea la nesfârșit, părând imposibil de oprit. Mașinăria funcționa ireproșabil, asemenea întregii instituții, în timp ce clopoțelul răsuna pe hol.
O clipă, i se pare că bătrânul de pe stradă, mai mult mort decât viu, îi poruncește să închidă fereastra și să facă bine să tragă perdeaua până nu e prea târziu. Dar pune totul pe seama oboselii și a regimului alimentar dezechilibrat din ultimele săptămâni. Înghite un extraveral și se întinde pe pat. Doarme iepurește și i se pare că alunecă într‑un hău plin cu pietre ascuțite. Se teme de ceva, dar nu știe de ce anume. Își repetă cuvinte liniștitoare în minte, însă nu au niciun efect. Cândva a citit într‑o carte de psihologie practică un tabel cu cele mai importante propoziții vindecătoare, un fel de mantre adaptate vieții contemporane, esențiale în tratarea sau cel puțin ameliorarea tulburărilor de somn. Plapuma devine grea și are impresia ca e un pacient înfășurat în ghips. Îi e greu să se miște și își simte picioarele țepene. Întreg corpul pare împietrit, ca un hoit abandonat în câmp. Urmează să fie devorat de cele mai înspăimântătoare păsări. Câțiva metri mai încolo, un țăran aprinde o grămadă de buruieni uscate. Nu are de gând să‑l strige sau să‑i ceară ajutor. Până la urmă, e mai bine ca fiecare să‑și vadă de treaba lui și, în consecință, să răspundă pentru faptele lui. Așa a fost învățat de bunici, să nu se amestece în treburile altora, iar pe ale lui să și le rezolve singur. Ciocul ușor tocit al făpturii înaripate pătrunde în pântecul încordat și, cu smucituri nevrotice, împrăștie măruntaie în stânga și‑n dreapta. Nu simte durere, însă i se face greață și încearcă să vomite fără să aibă ce. Se sufocă, dar nici că‑i pasă. Ochii larg deschiși privesc cerul acoperit de nori groși de fum.
Îl trezește o lovitură puternică în perete, urmată de câteva înjurături. Își șterge fruntea transpirată și coboară în bucătărie.
Pe masă, câteva chibrituri scăpate de o mână neîndemânatică alcătuiesc un fel de instalație plină de sens, dar greu de înțeles. Bețele arse se completează cu cele intacte, fără să se atingă între ele. Privit de sus, întreg desenul pare un lagăr postmodern. Firimiturile de pâine uscată sunt deținuții lihniți. Coaja de ceapă roșie e, probabil, groapa comună, iar boabele de piper pe care le‑a vărsat ieri, când își făcea omleta, arată ca niște gardieni.
Observă că e complet gol abia când apa dă în clocot pe aragaz.
Întoarcere, 2023, ulei pe pânză, 95 x 80 cm
Podiș, 2023, ulei pe hârtie cașerată pe lemn,
23 x 31cm, colecție privată
Fără titlu, 2021, ulei pe pânză, 95 x 81 cm
Avânt, 2023, ulei pe pânză, 117 x 122 cm, colecție privată
Fără titlu, 2021, ulei pe pânză, 100 x 81 cm, colecție privată
Biologia pierderii, 2023, ulei pe pânză, 130 x 97 cm, colecție privată
Fără titlu, 2021, ulei pe hârtie cașerată pe lemn,
32 x 25 cm, colecție privată
Fără titlu, 2023, ulei pe hârtie cașerată pe lemn, 33 x 25 cm
Tărâm neobișnuit, 2022, ulei pe hârtie cașerată pe lemn,
32 x 25 cm, colecție privată
Fără titlu, 2019, ulei pe hârtie cașerată pe lemn,
32 x 24 cm, colecție privată
Fără titlu, 2022, ulei pe hârtie cașerată pe lemn,
32 x 24 cm, colecție privată
Fără titlu, 2020, ulei pe pânză, 33 x 24 cm, colecție privată
Fotografiile lucrărilor sunt realizate de YAP studio.
