Distilarea prezentului

La steaua care‑a răsărit

E‑o cale‑atât de lungă,

Că mii de ani i‑au trebuit

Luminii să ne‑ajungă.

Poate de mult s‑a stins în drum,

În depărtări albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce‑a murit

Încet pe cer se suie:

Era pe când nu s‑a zărit,

Azi o vedem, și nu e.

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte‑adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmărește încă.

La steaua © Eminescu ✨

Hortensia Mi Kafchin