dacă închid ochii granița dispare
ajung în amintiriea în care învățam să cânt la chitară
atunci când mi se părea că nu există lume în afara orașului
sau în afara familiei

poem laconic
despre singurătate
am să vă spun doar atât

circuitul apei în sistemele
noastre nervoase
oamenii din viața mea
care mă știu doar cu păr scurt
m-au cunoscut primăvara
m-au iubit fără să știe totul
au mers pe încredere

Din lumea lu Adi Chioru
Pe Gladiolelor, nici până-n ziua de azi nu s‑a aflat cine a inundat terenu de rugby din spatele blocului.

cu lapte pe dinți
și brațe prea lungi
icoanele agățate în casele vechi mă jenează
îmi pasă prea mult de discrepanțe ideologice
pare că doar eu recunosc
între noi e un război rece

mecanica nostalgiei
în colț un ecran cu urși polari care mănâncă cretă
sub ecran ninge
anunțuri pentru zboruri trasate
cu pastă corectoare

totul putea să fie mai bine decât a fost
și când vei ajunge în vârf
știu că n-o să-i bagi în seamă
nici pe heruvimi
nici pe serafimi

Pădurea, când respiră
De s‑ar umple lumea, ca un bazin. Ar porni prin apa adâncă și întunecată, ar lăsa‑o să‑i desfacă pulpele, și‑ar deschide și închide coapsele până ar simți arsuri în piept.

Mircea Mare
Ieșirile întortocheate ale autostrăzii sunt marcate printr-o serie de sensuri giratorii în care mașinile intră și ies ordonat, ducând la destinație pasagerii care sorb din cafea și

nimeni nu va ști
dacă e adevărat
în turcă lütfen ölme
înseamnă te rog să nu mori
lütfen ölum înseamnă te rog să mori
ölum înseamnă moarte
ölme înseamnă și moarte și nu muri
lütfen înseamnă te rog

îmi e domestică ideea
de ultimatum
încerc să-mi fac cuvintele atât de mici
cât să încapă în alții
îmi e domestică ideea de ultimatum
rămâi pe țărâna ta sau te întinzi peste toate

curaj
am observat
dacă stau mult timp în casă
încep să scriu prost
dacă vreau să scriu măcar un rând
trebuie numaidecât să ies din casă

interacționez cu oamenii
de parcă ar fi virtuali
de la șapte ani consum internet;
oriunde aș fi mintea mea va face tot ce-i posibil
să se conecteze la rețea.

•••
Mă rog spiritului casei tale să te aibă în grijă
să-ți dea un pumn în stomac să te eliberezi odată de toate răzbunările
și resentimentele pe care le mi porți

ultimul cadru: decor exotic
diminețile din copilărie
când mă trezeam
pentru că bunica
vorbea singură prea tare

sunt atâtea lucruri de spus,
dar nu aici, nu acum
sunt atâtea lucruri oribile în lume,
sunt atâtea lucruri de spus,
dar nu aici, nu acum.

o modificare necontrolată
care își găsește sensul
sunt tot mai multe zile petrecute în degradare
la picioare stau extinse
pături de iarbă umedă pe care s-a format
atașamentul

colonia climatică
în care ne-am închis
ca să respirăm
tatăl nostru care ne angajezi pe toți
păstrez speranța că în fiecare seară
vom coborî grilajele de fier în același timp

Reconstrucția e offline
Orașul e tăcut, dar nu e mort. Nu mai e mort. Cenușa s‑a așezat peste clădirile fără geamuri, peste străzile goale, peste ultimele fragmente ale lumii care a fost.

când mă gândesc la noi
văd roșu
când mă gândesc la noi văd roșu.
îl văd în ceaiul de fructe de pădure
în reflexia felinarelor târzii
în căpșuni și-n coacăze și-n zmeure și rodii –
tot ce e intens e roșu.

Fuga
Părinții ne-au învățat să fugim. Era genul de fugă pe care-l practici când stai pe loc. Fugi fără să te vadă nimeni. O iei la sănătoasa în interior.

alege-l pe cel care te cheamă
fără să rostească numele tău
în camera goală cu pereți subțiri decojiți
de unghii tocite roase zi de zi
un televizor cu tub stă într-un colț
așteptând învierea

La început a fost strigătul dens
După marea explozie primordială
materia a mistuit dizlocat încorporat alte materii
Nimeni și nimic nu e fără de pată

Căldura te va ucide
Contrarevoluția e transmisă în direct. Cea mai fierbinte vară din istorie. Valuri de căldură, incendii de vegetație, pene de curent.

Onirice
Te părăsesc rapid și cu o notă de regret, vehiculul cosmic mă învăluie și mă teleportează undeva în Asia, probabil Vietnam, probabil Ho Chi Minh City.





