amurg la lidl
amurg
la lidl,
cerul cavou
printre lumini zace.
morții mușcă
din casele de marcat,
reducerile cântă
versuri funerare.
bag în coș
un pistol,
holul înstelat
de becuri.
găsesc și o funie
groasă care toarce,
totul în jur
se descompune.
în magazin portofelele
plâng iar…
cepe roșii, cepe albe
pe jos iar…
în hohote banii
vor să-i mângâiem
în timp ce pierdem,
în lacrimi, anii.
pensionari nefericiți,
grăbiți mă scuipă,
dar eu nu caut decât
un suculeț, iubito.
rătăcit printre raioane
întreb de bacovia,
prieten drag, dar
a fost aruncat, uitat.
plec, fără speranță.
afară, copaci stinși
ca scheleții, veghează.
pe stradă merge un mort.
zilele mele
atârnă spânzurate
cu miile
de felinare.
cuvintele tale
le-am făcut glonț
să mi le trag în cap
să-mi destind nervii.
glonțul n-a vrut să iasă.
macabru, iubito,
se mișcă străinii
cu sacoșele pline.
mașinile parcate prost
strivesc iubirea rămasă.
rog glonțul fără rost
din sicriul țevii să iasă.
mai vorbim puțin
și glonțul, renăscut,
își face bagajele
și pleacă-n grecia.
departe de blocurile
goale de oameni,
caut un stâlp firav
de care să leg funia.
mi-am făcut la gât
un nod de cuvinte
din câte mi-ai spus,
uitate la marginea nopții.
mă spânzur
și cuvintele
mă sufocă,
pocnește „te”.
în fața ochiilor
trec mecanic
panorame groaznice,
se rupe „iubesc”.
îmi rup curul
căzând, iubito,
pentru moarte
sunt prea gras…
tristețea așteaptă
la trecere
să merg cu ea,
lumea pare blestemată.
ierni și primăveri întregi
te-am urmărit, iubito,
fără să știu nimic despre tine,
ca un câine după păsări.
într-o seară de toamnă
solemn te urmăream,
speriată, poliția ai chemat.
pe stradă merge un mort, iubito…
polițiștii, serioși,
mi-au ordonat
să-mi ridic brațele
spre cerul însângerat.
i-am întrebat pe polițiști
despre bacovia, despre tine,
unde sunteți, de ce fugiți?
printre țipete se ridică pistoalele.
sicriul lui, iubirea ta,
nu le găsesc…
măcar să vă las
o floare tomnatică.
arăt ca un arab jegos
și le este frică.
realizez că nu m-ai iubit
și nu îți port pică.
suspină vântul,
și pistoalele se aprind.
gloanțele pleacă
într-un vals, spre inimă.
cad
inutil,
un abur
al uitării.
e frig și moartea
greu se întinde
lângă mine sub
bolta însângerată.
miroase a moarte, iubito…
cuvintele mi se rup în gât
și nu le pot scoate-n lume.
pe stradă merge un mort.
amurg
la lidl,
cerul cavou
printre lumini tace.
fulgii de zăpadă
ca fantomele
cad adormiți
peste mine.
coi crypto & țâță enigel
nori de staniol
reflectau
soarele șmecher
dar totuși blând.
pădurile ca de cauciuc
lăsau dungi
pe albastrul limpede
al cerului.
printre raze
răsare o făptură –
o pereche de sâni din sticlă
lăsați
și frumoși
țâță enigel
care caută o lumină potrivită
pentru sticla ei,
cum culege momente
de pe jos
lăsate în spate de alții.
de prin umbra pădurii
ea aude cum o cheamă
cu dorință
o voce șoptită –
doi coi de fier
lăsați
și urâți
coi crypto
care țopăia pe loc
la umbra frunzișului des
nerăbdător de enigel.
țâță enigel
speriată
nu s-a apropiat de umbra
unde se ascundea
stăpânul pădurii
spintecător al realității.
coi crypto vorbea cu glas dulce
s-o păcălească pe țâță enigel,
fată scumpă,
să plece cu ea la altă umbră
prin italia
după melci.
zice
uite, enigel, țâță frumoasă,
soarele românesc
coaiele mi le-a fript,
contragreutățile, adică,
și mă regăsesc alunecând la liber
într-o țară moartă, care n-are
ce oferi.
visez la tine
plimbându-te pe la umbra
bisericilor
prin napoli,
visez la tine,
la umbra arborilor greoi
de rouă
prin milano.
visez la tine,
la umbra valurilor spumoase
prin cagliari.
dar soarele ăsta blestemat
românesc
ofticat
mi-a carantinat iubirea
pe care ți-o port.
vino cu mine, enigel drag,
și uită de părinți
și prieteni
și de cine ți-o mai purta grijă p’aici…
lumina care trecea prin țâță enigel
tremura
parcă voia să se lase,
parcă nu prea.
enigel se gândea
la momentele culese
mai devreme, mai de mult,
ca la niște vaci
rumegând la marginea pădurii
și ea, deșteaptă,
nu s-a lăsat vrăjită
de prostiile coiului crypto,
regele cu o coroană
de spini de umbre.
zice
dacă spui adevărul
din inima ta, crypto,
atunci rogu-te, ieși
în lumina asta
nerecunoscătoare
care trece prin mine ca
apa
prin stâncă. arată-mi
că ții la mine
aici
și poate oi veni cu tine
acolo.
stăpânul întunericului parțial
crypto
a rămas nemișcat,
iar în lumină n-avea
să calce vreodată.
zice
enigel, enigel,
filmele pe care mi le-am
făcut cu tine mi le-oi
face cu altele.
ești doar
un joc secund,
deci te poți duce
în uvedenrodea mea.
rămâi aici,
printre sate uitate,
mă duc să mă fac pește
pe unde au trecut romanii.
așa
crypto s-a dus
înapoi în bezna lui
și enigel nedumerită
a plecat pe raze de lumină
departe de nenorociri,
de oameni ca ciupercile,
cu frică de soare.
revenind acum
la mine,
apare fantoma
lui i. barbu
în fața mea
acum când scriu
și mă-ntreabă ce a fost asta,
ce voiam să zic
cu așa o tâmpenie
porcoasă, că cine
naiba ar citi
asemenea lirică.
domn’ barbu
zic
nu știu, e amuzamentul meu,
deși te apreciez,
dar nici dumneata n-ai ce comenta
că sunt sigur sută-n mie că dumneata
erai drogat în draci
când poemele le aranjai
pe foaie,
matematic
ca liniuțele
gram cu gram.
fantoma m-a privit cu niște ochi
ciudați.
zice
tinere, tinere
de-aș putea călători iar
pe avalanșele dulcelui praf alb
te-aș lăsa în mizeria ta,
să mai scrii o mie de ani
poeme perverse…
fantomă dragă,
ce-mi ceri nu am, dar
c-ai fost om cu mine
pentru tine
strivesc în palme toate lucrurile
care au însemnat ceva
le fac praf
și le trag pe nas,
o linie zdravănă.
