Biroul din stejar sculptat de A.
stă lipit de fereastră și eu
privesc la poligonul format de cele două blocuri din față
ciorile care se zbat să-și găsească locul
pe o balustră pe o țiglă
pe o creangă de copac
Mâinile mângâie suprafața lemnului
Îmi opresc degetele la fiecare nod și sorb viețile
captive în rășină
Acolo zeci de sertare așteaptă
să fie deschise
Mă întreb
Cum ar fi fost dacă aș fi ales
viața în care aș fi făcut atletism în loc de tenis?
Viața în care nu aș fi devenit medic?
Viața în care n-aș fi renunțat la parașutism
sau cea în care aș fi ales să rămân la Paris?
Viața în care aș fi acceptat să ies cu băiatul cu care vorbeam pe Messenger în clasa a 10-a?
Viața în care nu aș fi fost căsătorită cu B.
sau cea în care nu mă striga nimeni „mami“?
Viața în care aș fi trăit singură într-o garsonieră cu 7 pisici?
Viața în care aș fi cutreierat munți în căutarea unor lacuri pentru Stand up Paddle?
Viața în care aș fi fost instructor de yoga?
Stau pe scaun și nu știu ce sertar să deschid
Teama că toate celelalte ar rămâne închise
mă face să mă întreb dacă în viața mea
există vreo flamă ca cea din ochii lui A.
când sculptează birouri.
Mă uit pe fereastră la ciorile
care părăsesc locuri fără grijă
Sorb din cafeaua cu aromă de prune uscate
E ok.
Și-ncep să scriu.
