Saturn, Constanța. Elvis Presley și Madonna îmi zâmbesc de pe fresca uriașă. Mi se pare că Madonna îmi face cu ochiul, mie și numai mie. E semn că a venit momentul să pășesc fără teamă în hora dracilor care se deșiră în fața mea, sub lumina intermitentă, roșie, galbenă, verde. Am mai văzut așa beculețe pe bordul autobuzului 102. Jumătate mașină, jumătate templu, tiribomba se învârte din șale de metal și urlă dintr-o mie de guri. Tata ne cumpără bilet.
Ne-am urcat pe fusta galbenă a Albei-ca-Zăpada și așteptăm. Un zombie în papuci trece pe la fiecare. Îi întindem biletul și am impresia că tiribomba care a luat-o din loc urmează să-l taie în două. Zombie-ul știe ce face. Se suie pe mațele hidraulice care ies de sub fustă, iar în ultimul moment sare pe margine. A scăpat. Noi suntem sus, el e mic și mănâncă semințe. Mă uit după mama și n-o văd. La boxe, Dr. Alban spune Let the beat go on, dar refrenul nu-l cântă el, ci o voce de femeie.
Anul e 1994, delirul e total. E abia 7 seara. Dacă am fost vreodată fericiți, atunci am fost.
*
Titan, București. Aveam un video argintiu și două casete VHS: Cartea Junglei și Dumbo. Cartea Junglei era super tare și o văzusem de 5.000 de ori. Dumbo era trippy. Faza cu Dumbo, elefantul orfan de la circ, e că nu aveam toată caseta. Filmul ținea doar până la jumătate, pentru că era înregistrat altceva peste, parcă o serie de videoclipuri, poate Modern Talking. Nici până în ziua de azi nu știu cum se termină Dumbo.
Ce știu e că la un moment dat Dumbo și veverița cad într-o găleată cu șampanie și se îmbată. Ei doi consumă alcool, dar la Disney, pe vremea aia, cred că se consuma și LSD. Secvența în care elefantul halucinează technicolor pachyderms e un trip care semăna cu ce se întâmpla la mare, când plecam cu ai mei în vacanță.
O dată pe an, porțile litoralului pe care stau zugrăviți cei doi arhangheli ai distracției – un Dumbo inocent și un Baloo tălâmb – se deschideau în sfârșit. După ce stăteam singur acasă tot restului anului, să fim cu toții la mare nu însemna doar că eram împreună, eram hiper-împreună, toată familia de elefanți într-un film LSD pe casetă VHS. Nu știm cum se termină, poate nu se termină niciodată. Mai ales dacă peste final înregistrăm altceva.
*
Tiribomba este un proiect vizual în desfășurare despre fantezia colectivă de pe litoralul românesc și e un omagiu euforiei vacanțelor cu familia din anii ‘90. Imagini de Mihai Costache, mozaic de Meri Stroe.
