– Ce‑ai, mă?
– Îs obosit, zice Radu și ia o gură de bere.
– Hai, nu mă lua cu d’astea. Zi ce ai.
Radu își fixează privirea pe halbă și tace. Urmărește bulele mici care urcă și se pierd în stratul de spumă.
– Alo, pe recepție?
– Adevărul e că nu prea‑s în apele mele, oftează Radu.
– Bravo, zi‑mi ceva nou. Cum e la muncă? Te mai dau ăștia afară?
– E mai bine, n‑am de ce să mă plâng.
Liviu se uită în telefon și un zâmbet malefic i se lățește pe față.
– Man, ce rânjet ai! Mă sperii!
– Radule, mi‑a scris tipa aia mișto de care‑ți ziceam acu’ o săptămână. Cică e în București și vrea să ne vedem diseară pe Victoriei. În sfârșit, îmi iese și mie ceva după atâta timp.
– Baftă, frate! Mă bucur pentru tine. Da’ să folosești prezervativ, îl atenționează Radu.
– Îl învață elevu’ meserie pe profesor?
– Ziceam și io așa, că doar suntem prieteni…
Radu ar vrea să adauge ceva, dar se abține. Îi e greu să se deschidă față de Liviu, deși e prietenul lui cel mai bun.
– Bă supăratule, ascultă la mine. Mă jur că dacă nu‑mi zici ce te doare, plec instant. Am venit degeaba aicea?
– Bine, mă, îți zic. Da’ dacă râzi de mine, jur că plec io, îl fixează Radu.
– Ia uite‑l, mă, pe ăsta micu’, a prins tupeu. Hai, povestește, că‑s fiert deja.
Liviu se abține să nu râdă, ducând palma la gură, apoi ochește ospătarul și îi cere încă două beri.
– Ce, ai emoții? continuă Liviu.
– Mi‑e puțin jenă să‑ți povestesc.
– Ești culmea, bă! Doar nu‑s mă‑ta.
Radu inspiră adânc. Duce halba la gură să termine ce mai e pe fund, dar la ultima gură se îneacă și împroașcă bere pe hanoracul gri‑deschis.
– Să mor io… Ospătar! Dănuțule! Adu-i, te rog, o bavețică și pune‑i hanoracu’ la spălat!
– Taci, mă, nu fi prost! se șterge Radu la gură.
Liviu pune mâna pe telefon și‑i face o poză lui Radu în timp ce-și pipăie pata de bere.
– Pot să te rog ceva? zice Radu după ce‑și dă jos hanoracul și rămâne într-un tricou larg.
– Roagă‑mă, da’ să știi că io nu te învăț cum să bei.
– Mi‑e frig rău, își freacă Radu brațele. Îmi dai geaca ta?
– Ia, mă, îți dau și luna de pe cer, numa’ povestește odată că m‑am săturat, pufnește Liviu, apoi coboară fermoarul gecii de piele și i-o aruncă peste masă.
– Dacă dai bere și p‑asta, mi‑o plătești.
– Mersi, Liviule.
Radu își împăturește stângaci hanoracul, îl îndeasă în ghiozdan și pune geaca pe el, apoi inspiră adânc.
– Știi că io și prietena mea nu prea facem sex… adică nu facem mai deloc.
– Stai, îl întrerupe Liviu surescitat. Ne‑am întâlnit să vorbim despre sex?
– Cam da.
– Radule, nu‑mi mai pare rău deloc că ne‑am văzut azi, aplaudă Liviu.
– Hai, mă, nu te da în spectacol! Se uită lumea la noi.
– Eh, nu te rușina! Mă bucur și io, ce vrei? Zi mai departe.
– Deci… io cu Dana nu prea facem sex. Adică facem doar de două ori pe lună, uneori și o singură dată, oftează Radu. Mai rar ca moșnegii. În fine, noi, bărbații suntem programați biologic să avem un libido mai ridicat ca al femeilor și…
– Eh, nu știam că ești așa futăcios! Adică mă gândeam io, da’ nici chiar așa. Bravo, Radule! Da’ ia zi, de câte ori ai vrea să ți‑o tragi pe săptămână ca să fii fericit?
– De două‑trei ori…
Ospătarul aduce berile, le zâmbește, dar când să plece, Liviu îl înhață de braț.
– Ce‑ai, Liviule, te‑ai îmbătat?
– Dane, de mult vreau să te‑ntreb ceva.
– Zi repede că am treabă.
– Tu de câte ori ți‑o tragi pe săptămână?
Dan pufnește în râs, încrucișându‑și brațele, și se gândește un pic.
– De două‑trei ori, de ce?
– Eram curios și io. Hai, spor la treabă!
Dan pleacă, Liviu și Radu dau noroc.
– Ai grijă să nu‑ți mai scape din gură, că mă faci de râs.
– Văd că‑ți arde de miștouri, dar chiar am nevoie să vorbesc cu tine.
– Gata, șefu’, scuze! Îmi faci tu semn când am voie să vorbesc, devine Liviu serios.
– Noaptea trecută am avut un vis care m‑a cam dat peste cap. Eram undeva la munte, la cabana unui prieten care‑și serba ziua. Și am văzut o tipă frumoasă rău. Scundă, părul șaten, superbă. Se ținea de mână cu un tip pe care nu‑l știam. Am ieșit din cabană să pornesc grătaru’ și, după ce‑am pus cărbunii, tipa a apărut zâmbind în fața mea. Că sunt frumos și c‑ar trebui să mă gândesc mai mult la mine. În cadrul următor, făceam sex cu ea într‑o cameră. Și ce chimie aveam, man…
Liviu ridică două degete ca la școală.
– Zi, se lasă întrerupt Radu.
– Deci ca să‑nțeleg. Era mai fain sexul din vis decât cu Dana?
– Da, mă, da’ stai că n‑am terminat.
– Mai multă acțiune în vis decât în ultima lună?
– Decât în ultimele două.
– Nasol. Și mai departe?
– Ce să mai zic, în sfârșit era dezlegare la sex și pentru mine… Ne‑am făcut treaba, apoi ne‑am dus fiecare la ale lui: io la grătar, ea nu știu unde. Afară carnea sfârâia, dar nu mai era nimeni pe‑acolo. Zici că lăsaseră cabana goală special pentru noi doi. Nu mai aveam poftă de mâncare, așa c‑am urcat în camera ei. Tipa stătea lângă ăla cu care venise, dar erau îmbrăcați și nu se atingeau. M‑am oprit în ușă și i‑am zis tipului: Ar fi bine să pleci. Ăla s‑a ridicat, a zâmbit și s‑a cărat. Avea ochi negri, iar obrazul i se scurgea pe haină ca ceara. M‑am așezat lângă ea și, după câteva secunde mi‑a zis: Sunt atât de atrasă de tine… Și iar ne‑am pus pe treabă. Apoi m‑am trezit și am căutat‑o pe Facebook, că‑mi zisese‑n vis cum o cheamă.
– Stai să ghicesc, Lana del Rey?
– Dorina Aștefăniei.
– Slabuț, pufnește Liviu.
– Man, e fix tipa din vis. Pe bune! Ia uite.
Scoate telefonul, tastează febril și îi arată o poză de profil.
– Radule, e mișto, zice Liviu, mărind poza.
– Nu știu ce să fac… I‑aș scrie. Dar mi‑e că mă blochează în secunda doi.
– Eh, o să‑ți treacă, e doar un vis.
– Da, Liviule, dar sunt bulversat rău… Parcă sunt pe altă planetă. Nici nu mă mai pot uita la Dana. M‑a întrebat dimineață ce‑am pățit, i‑am zis c‑am dormit prost și n‑am mai vorbit nimic cu ea.
– Ce, mă, n‑ai mai avut coșmaruri? Îți revii.
– Păi ăsta‑i coșmar?
– Mai bine uită tot, frățioare. Ocupă‑te de realitate: ești într‑o relație care nu te mulțumește. Tre’ să faci ceva cu ce ai. Vorbește cu Dana și zi‑i că vă despărțiți dacă nu faceți mai mult sex.
– Nu merge chiar așa, Liviule.
– Atunci de ce dracu’ îmi mai ceri sfatu’? De vorbit serios cu a ta nu vrei, să‑i dai mesaj tipei din vis iar nu vrei. Angajează un detectiv particular, na!
– Oare cât costă?
– Pe bune?
– Păi nu zici rău. Cât poa’ să coste? Ți‑am spus că am tot pus bani deoparte. Știu că Dorina e din București, adică așa scrie pe Facebook. Deci un punct de plecare avem. Vorbesc cu un detectiv, află pe unde merge, mă bag în seamă și cine știe…
Pe Liviu îl încearcă brusc o milă pe care n‑a mai simțit‑o niciodată față de prietenul lui cel mai bun.
– De banii îți iei ceva frumos ori te apuci de investiții. Sau faci cinste c‑un bilet de avion, mergem la Berlin…
Radu se ridică de pe scaun, îi dă geaca lui Liviu și‑i întinde mâna.
– Man, mă duc să mă plimb puțin. Poate ai dreptate. Trebuie să mi‑o scot din minte pe Dorina. Văd io cum fac.
Imediat ce iese din bar, îi vibrează telefonul.
Mesaj de la Dana.
Vreau să ne despărțim.
