Viziunea mea asupra lumii a fost mereu distorsionată și fragmentată. Nu m‑am mulțumit niciodată cu ce se vede în primă instanță. Mereu am încercat să descopăr cât mai mult. Să‑mi reprezint procesul din spatele unui fenomen. Să‑mi înțeleg gândurile în detaliu.
Și vreau să arăt mai mult decât se observă la prima vedere. Tocmai de aceea fotografiile mele seamănă cu o oglindă spartă – fragmente de realitate scoase uneori din contextul inițial și plasate într‑o poveste din mintea mea.
Pictez de când mă știu și sunt foarte atent la texturi, iar asta s‑a transferat în fotografie. Și evit folosirea excesivă a programelor de procesare. Prefer să mă bazez pe tehnici fizice aplicate la fața locului: expuneri multiple, bucăți de sticlă deformantă, diferite obiective și blițuri. Iar uneori îmi pictez corpul și port haine negre ca să creez „efectul de neant” în jurul meu.
Fotografiile din seria „Strigăte mute” evocă felul în care mă raportez la realitate. Ele alcătuiesc cea mai personală oglindă din viața mea. Și cea mai nemiloasă.









