mă distanțez de greutatea pielii
strânsă la apă franjuri. când nu dorm,
mă dezleg peste toate celelalte paturi nefăcute;
când stau pe spate, mă imaginez mică.
am 9 ani,
părul blond, vocea și mânuțele
atât de mici că nu pot apuca mâna de tată.
nu pot apuca propriul păr în pumni,
să pot să număr fire în loc de oi
în 2 pe 2-ul în care sunt închisă.
văd prea bine geamul.
afară, zgomot.
afară, carton.
afară, femei frumoase.
afară, cineva fuge de altcineva.
înăuntru, mă acopăr.
nu știu cât e ceasul.
văd violență irosită la marginile de colț
dintre alimentare și bordeluri în clădiri postcomuniste,
postpărăsite, peste străduța asfaltată prost
în care cresc hortensii
printre pietre.
nu e prima dată când le văd.
nu mă mai impresionează violența.
am 9 ani,
îmbrăcată cu rochia de mireasă a mamei,
desenez prințese blonde și urâte.
compensez pentru cum rujul ei mă mânjește
prost,
pantofii ei sunt mari și mă împiedic,
nu mă vede nimeni.
scena bârfelor adulte de hotbox tutun
mă înconjoară categoric ca o mamă.
înăuntru, la TV se țipă de războaie.
înăuntru, tata bea cafea fără zahăr.
înăuntru, femeile pisează fertilitate în bucătărie.
înăuntru, cineva fuge de altceva.
afară, white noise.
mama îmi împletește părul care cade
cu atâta tandrețe, încât uit că există o lume în afara noastră
și o iert pentru asta.
indiferent cât mă înrădăcinez,
toate hortensiile trasează un drum spre același loc.
niște pereți care mă strâng.
mă rog la orice mesia să fiu virgină.
am omorât intenționat insecte și regret.
există atâtea cadavre imposibil de recunoscut.
încerc să mă fac digestibilă.
nu e vina nimănui;
pentru fiecare macroviolență de pe linia orizontului,
mânuțele cuiva se agață de fusta unei mame
cu rujul mânjit la gură,
care nu înțelege concepte cardinale
dincolo de maldărul de leșuri ambulante
ascuns în casa scării.
unele mânuțe sunt reci sub praf și altele strânse
și așa trebuie să fie,
pur și simplu.
afară, soare.
înăuntru, afară.
pentru fiecare macroviolență din lume,
produc o microviolență în mine.
nu-mi găsesc cuvintele să întreb
câtă violență mai poate duce corpul imobil,
prea tânăr să zacă,
prea tânăr să știe,
corpul ăsta va avea 9 ani toată viața.