Vlad Ilicevici este scenarist, regizor, producător în cadrul propriului studio de animație, Worksheep Studio, și muzician – compoziție, chitare, synthuri & voce în trioul de rock alternativ Orkid.
Ultimele sale filme, scurtmetrajele de animație Suruaika (2022) și Nephilim (2025) – ambele co‑regizate cu Radu Pop, partenerul său în toate proiectele creative, profesionale & didactice – au participat la peste 100 de festivaluri de film din 25 de țări și au câștigat peste 20 de premii. Totodată, ambele filme au coloana sonoră semnată de Orkid.
Vlad este și fondator al Animation Worksheep, o platformă educațională dedicată animației de film și celei comerciale. Dintre cei 300 de foști „worksheeperi”, mai bine de jumătate lucrează în prezent ca animatori sau în domenii legate de animație.
Între 2008 și 2018, Vlad a fost directorul administrativ al Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. De 18 ani, de când lucrează în domeniul animației, Vlad încearcă să creeze o comunitate solidă pentru profesioniștii din domeniul animației din România și Republica Moldova. În prezent scrie și cântă basme rock’n’roll cu Orkid (printre care și soundtrackurile propriilor filme) și are în producție încă două scurtmetraje, un serial și alte proiecte de animație comercială.
Laurențiu Dulman: Salut, Vlad! Pe 13 noiembrie, de la 19:00, lansați în Control single‑ul Urlă ca marea. Care‑i povestea piesei? Și cum ați hotărât să colaborați din nou cu Andrei Robin Proca, producătorul primului vostru album?
Vlad Ilicevici: Urlă ca marea este compusă anul trecut, fiind gândită de la început ca parte din coloana sonoră a unui film pe care îl avem în producție. Are un sound nou, cu o estetică minimalistă și contondentă, care descrie un sentiment latent, a cărui forță brută distruge totul în calea lui, atunci când iese la suprafață. Ca o mare în plină furtună, ca o fiară turbată.
Eu și Robin ne știm de 25 de ani și aș zice că am avut o prietenie mișto absolut tot timpul ăsta. În 2016, când ne pregăteam să lansăm primul album Orkid, repetam în aceeași sală cu RATB și The Mono Jacks, lângă care era și studioul condus de Robin, The Great Bellow, unde am înregistrat primul album. Planul era să continuăm împreună, însă la un moment dat am fost nevoiți să ne mutăm din locul ăla, studioul a încetat să mai existe și a trebuit să ne găsim alte colaborări, unele dintre ele absolut extraordinare, cum e cea cu Adrian Despot și Sorin „Pupe” Tănase, la VdV Music Studio, o perioadă absolut minunată.
Cândva în vara asta ne‑am reunit cu Robin și am decis să reluăm colaborarea, treabă care a venit într‑un moment perfect – acum lucrurile sunt mult mai armonioase și mai constructive decât oricând. Am îmbătrânit amândoi, ne‑am mai liniștit, în sensuri cât se poate de bune. Și ce e super mișto e că avem infinite referințe comune, atât muzicale, cât și din alte forme de expresie vizuală sau sonoră – plus experiențe de viață și omenire / omenie / umanitate în general. Practic, e ca acasă când suntem în studio.
Laurențiu Dulman: Evenimentul de la Control o să fie unul dublu: lansați single‑ul și relansați platforma independentă de muzică alternativă Stray Lights 2.0. Spune‑mi, te rog, pe scurt povestea platformei: cum a apărut ideea și de ce e acum un moment bun pentru relansarea ei?
V.I.: Stray Lights a apărut ca idee acum foarte mult timp, nici nu mai știu exact când, cred că minim cu vreo 5 ani înainte de Orkid. Aveam în cap această comunitate de formații / muzicieni / oameni de creație care se ajută între ei, într‑o direcție estetică și socială similară.
Însă prima iterație consistentă a apărut în 2019, alături de vreo 10‑12 trupe dintre care multe au dispărut în pandemie sau imediat după. Apoi am reluat treaba anul ăsta, datorită lui Victor Dădaciu de la Cardinal, care a reușit să strângă o grămadă de trupe tinere și absolut senzaționale în comunitatea noastră informală de trupe care se ajută între ele.
L.D.: Care-s mizele platformei și ce aveți în plan?
V.I.: După cum am zis și am tot zis în ultimul timp, se întâmplă ceva cu muzica de pe aici. După ce zeci de ani a fost anacronică şi irelevantă (cu prea puține excepții) într‑un context mai larg decât cel național, de ceva timp încoace apar din ce în ce mai multe trupe care au sens, au drive, experimentează, fac muzică up‑to‑date, consistentă şi coerentă cu vremurile în care trăim. Sunt mult mai multe trupe decât cele din Stray Lights care se înscriu în linia asta, dar Stray Lights e doar o adunare informală care nu îşi propune şi nici nu are cum să fie exhaustivă.
Pe mine, unul, ce a ieşit anul ăsta de la Brainwasher, Getchoo, BABY ELVIS, Mock Surprise, Kadjavsi, Faunlet, Taxawal, Black Water și Rotko. Apoi sunt poate trupele mele preferate ever: Cardinal și Gunshee, aflate din păcate într‑o (sper eu) scurtă pauză. Și sunt trupe absolut senzație, care cresc ca Făt Frumos: D.E.N.I.S. Plant, Asincron – şi mă bucură enorm să văd că strâng mult public tânăr. Și multe multe altele, fiecare cu superjmecheria și particularitatea lor: Valerinne, Methadone Skies, Zammorian, Jahmolxes, Coridor Apt., Second Wave, Air Lines, Astro Generale, Church of Chtulhu, Bluebell Creeper.
Cu ajutorul lui Florin Oșlobanu, am reușit să programăm și un showcase bilunar la Control. Care a început luna asta și se va termina probabil în mai‑iunie, la sfârșitul sezonului de live‑uri din Control. Concertele vor fi filmate, înregistrate, montate și mixate, apoi urcate pe noul nostru site – straylights.ro – care va funcționa, sperăm noi, ca o platformă de booking pentru toate trupele din comunitate atât pe plan național, cât și internațional.
L.D.: Joi o să cânte alături de voie o formație nouă din Cluj: Rotko. Unde i‑ați descoperit și ce fel de muzică fac?
V.I.: De când mă știu, fac research constant de muzică nouă, în contexte mai mult sau mai puțin organizate. În acest demers am dat la un moment dat de Mark Fereivari, un tânăr din Cluj cu o foarte mică agenție de booking, numită Out of Space Booking. Am colaborat punctual cu câteva trupe de care se ocupa el, apoi la un moment dat mi‑a trimis niște demo‑uri cu proiectul lui personal, cu synthuri modulare și un vibe de Radiohead haotic. Mi‑a plăcut enorm din prima și lucrurile au tot evoluat acolo din ce în ce mai mult. Acum sunt o trupă de 5 oameni care sună incredibil de bine.
L.D.: Apropo de reluarea colaborării cu Andrei Robin Proca ca producător, ați început cumva să lucrați la un nou album?
V.I.: Vine perfect această întrebare. Am început să lucrăm la un album nou și la două coloane sonore încă de acum un an. Astfel încât colaborarea cu Robin a venit absolut firesc. Noi am fost colegi acum mai bine de 20 de ani la facultatea de film și, cum am zis mai devreme, întotdeauna am avut „filme” și referințe cinematografice similare.
© Cosmin Tița
