Mi‑am trăit copilăria într‑o perioadă bună pentru science‑fiction. De la Johnny Mnemonic la Matrix, de la Terminator 2 la Gattaca, majoritatea producțiilor din vremea aceea descriu un viitor distopic în care existența umană este puternic influențată de tehnologie.
Mă consider norocos că am trăit o parte din viață înainte de internet. E un privilegiu pe care generațiile recente nu‑l mai au. Anii formativi nu mi‑au fost dominați de torenți digitali, i‑am petrecut citind cărți și reviste SF, iar din când în când vedeam filme la cinematograful din cartier. Cu toții trăiam vieți simple, low‑tech, dar visam cu ochii deschiși la un viitor tehnologizat, la o lume în care să interacționăm cu mașini inteligente, să avem noi înșine anatomia îmbunătățită de implanturi artificiale și, desigur, să avem realitate virtuală.
Astăzi trăiesc în viitorul pe care mi l‑am imaginat atunci și mă întreb ce urmează.
În urmă cu doar câteva decenii, apariția internetului a fost o treaptă uriașă în evoluția tehnologică a umanității. E singurul mecanism global de comunicare și o condiție esențială pentru ca o specie să devină cu adevărat globală. Internetul micșorează lumea, făcând orice persoană accesibilă oricui.
Revoluția telefoniei mobile a dus internetul în cele mai izolate colțuri ale lumii. Internetul a transformat telefoanele, iar telefoanele au transformat internetul. Astăzi, ele nu mai sunt simple instrumente de comunicare, ci mini‑computere care ne conectează non‑stop cu lumea. Dintr‑odată, toată cunoașterea umanității a devenit accesibilă, oriunde, oricând.
Inteligența artificială e următoarea treaptă tehnologică majoră. Este o tehnologie care distilează întreaga cunoaștere a umanității, oferă viziuni noi și construiește informație nouă, asemenea unui cercetător care studiază toate materiale științifice dintr‑un domeniu pentru a crea la final o lucrare originală, pe o temă complet nouă. IA este acum disponibilă oricui, tocmai prin intermediul telefoniei mobile și al internetului. Nu doar că avem acces la toată cunoașterea lumii, dar avem puterea – prin intermediul IA – să agregăm un volum de date pe care nu am fi putut să‑l digerăm fără această tehnologie.
La fel ca telefonia mobilă mai înainte, IA va remodela internetul, dar și modul în care îl folosim. De fapt, internetul așa cum îl știm este pe final. IA poate agrega informație atât de multă și atât de rapid, încât navigarea clasică în căutare de informații nu prea mai are sens. De exemplu, nu mai e nevoie să ne mulțumim cu modul în care site‑urile de știri ne prezintă informațiile. Un simplu prompt ne poate aduce exact informațiile de care avem nevoie, în formatul preferat.
Inteligența artificială face internetul mult mai mic și informațiile mai accesibile ca niciodată. Dar acum avem nevoie de o modalitate mai eficientă de a consuma aceste informații. Dintr‑o data, telefonul mobil – cu ecranul său mic – devine superfluu. Introducerea unui asistent cu IA între noi și dispozitiv înseamnă mai puțină nevoie de a interacționa direct cu aplicațiile. Adică nu mai deschizi Uber să comanzi o mașină, ceri asta asistentului cu IA, care la rândul său va accesa Uber și va executa comanda.
Această evoluție face loc unui nou dispozitiv mai mic, fără ecran, care ar putea fi purtat ca un obiect de fashion. Ar putea fi un medalion, o broșă, o brățară sau o pereche de ochelari. Acesta ar găzdui un asistent cu IA, gata să răspundă prompt‑urilor noastre verbale. Însă absența ecranului i‑ar limita drastic capacitățile, iar interacțiunea pe bază de voce ridică probleme de privacy atunci când suntem în public. Deci cum putem beneficia de întreaga funcționalitate a unui smartphone cu IA, dar fără smartphone?
Aici pășim cu adevărat în viitor. Cea mai scurtă cale între două puncte este o linie dreaptă. Deci cel mai simplu ar fi să aducem funcționalitatea dispozitivului cât mai aproape de centrul cogniției: creierul. Un implant neural, interacționând direct cu mintea noastră, nu ar avea nevoie de ecran, căci ar proiecta imaginile intern. Nu ai avea nevoie de mâini ca să tastezi și nici de voce prin care să‑l comanzi, pentru că orice comandă ar fi la un simplu gând distanță.
Această triadă ar fi primul pas real către transhumanism:
- un computer integrat în creier pentru procesarea volumelor uriașe de date;
- o conexiune ultra‑rapidă la internet pentru acces la cunoaștere și comunicare în timp real;
- un asistent cu IA care să‑ți amplifice capacitățile cognitive.
Combinarea acestor trei elemente în corpul nostru ne‑ar extinde radical puterea mentală. Dar acest scenariu ridică și o serie de întrebări existențiale.
Cum ar arăta educația într‑o astfel de lume? A avea acces la informație nu este egal cu a fi educat. În lumea de azi, accesul la informație este mai facil decât a fost vreodată. În același timp, oamenii nu au fost niciodată mai dezinformați.
Ce vârstă ar fi potrivită pentru a avea implantul? Nu cunoaștem efectele pe care le poate avea un flux mare de informații asupra unei minți în dezvoltare. Nu cunoaștem nici măcar efectele asupra unei minți adulte. Creierul ar trebui să gestioneze un schimb continuu de informații care ar duce la stres excesiv și chiar la burnout.
Dar chiar dacă reușim să reglăm toate astea, ce facem cu securitatea și intimitatea gândurilor noastre? Care ar fi un nivel acceptabil de intruziune pentru o astfel de conexiune extrem de intimă? Cum ascundem anumite gânduri de „sistem”?
Să nu uităm că n‑ar fi vorba de un smartphone pe care decidem să‑l închidem și să‑l aruncăm într‑un sertar, ci un implant care generează output‑uri, care, la rândul lor, ar părea propriile tale gânduri – ai auzi „voci” la propriu.
Să presupunem că depășim și aceasta problemă. Ca orice progres tehnologic sofisticat, implantul ar fi inițial disponibil doar celor care și‑l pot permite, creând încă o ruptură între clasele sociale – dar de data asta una cu potențialul de a crea o nouă elită globală: oameni cu acces super‑rapid la informații și putere cognitivă sporită de a le procesa, mult dincolo de capacitatea oamenilor neameliorati tehnologic.
Partea bună: acestea nu sunt întrebări complet noi. Fiecare schimbare tehnologică majoră – cum ar fi apariția computerelor și a internetului – a perturbat educația odată cu apariția sa. Expunerea prelungită la tehnologie a fost deja asociată cu stresul și epuizarea profesională, iar inegalitatea în accesul la tehnologie este o problemă cu care ne confruntăm deja astăzi. Introducerea de noi tehnologii, precum inteligența artificială și implanturile neuronale, ar acționa ca multiplicatori de forță într‑un ecosistem deja stabilit.
Tocmai amploarea acestei perturbări este ceea ce omenirea va trebui să învețe să gestioneze în deceniile următoare.
