era odată, era vară
sărbătoream la mine-n cap
a doua nouă primăvară.
țineam ascunse-n buzunare
niște cheițe mici cu care
nu închideam, doar deschideam
tot ce era frumos sub soare.
nu era frig, nu era cald
zorii veneau încet, prin gard,
iar noaptea
nu stătea s-aștepte cum
ziua prea lungă se scurta
după al doilea bum-bum.
curgea băluța, și prin ea
ca printr-o lupă de maestru
vedeam orice, ba chiar ceva
ce nu se vede niciodată:
