Dan Amariei este o fecioară sinceră, introvertită, ipohondră și antisocială, născută la Constanța în august 1977. A crescut cu grunge și brit pop, a studiat actorie, a lucrat 18 ani în publicitate, a înființat o trupă în urma cu 28 de ani, iar de 7 ani face și niște radio: Piticu Dejun la Guerilla.
Laurențiu Dulman: Salut, Dan! Pe 1 august, Omul cu șobolani are concert aniversar în Expirat: împliniți 28 de ani. Spune-mi, te rog, care e publicul vostru acum? Ai zice că sunt mai degrabă oameni care au crescut cu voi?
Dan Amariei: Cel mai mișto lucru la capitolul ăsta e că deja am schimbat două-trei generații de public. Adică vedem oameni care ne ascultau în urmă cu 20 de ani și care azi vin cu copiii lor la concerte. Și copiii ne știu versurile! Plus că vedem puștani de 18-20 ani care cântă cu noi piese compuse când nici nu erau născuți. Plăcut sentiment, de ce să mint.
L.D.: E suficient să asculți una după alta (Dez)orientat (2001) și Băieții în alb (2019) ca să-ți dai seama că muzica voastră a evoluat. E firesc, sunt aproape două decenii între astea două piese luate ca repere, dar cum ați negociat de-a lungul timpului echilibrul dintre amprenta voastră sonoră și variație?
D.A.: „Secretul” nostru e că nu avem secrete în trupă. Nu avem cenzură, facem tot ce ne taie capul. Bine, ce facem trebuie să ne placă tuturor. Dacă doar trei sunt mulțumiți, iar al patrulea – nu, atunci nu iese piesa. Ne respectăm părerile, fiecare vine cu inputurile muzicilor ascultate în privat, cu idei de piese, și așa se naște muzica noastră. Câteodată bună, câteodată foarte bună, câteodată mediocră – lucru de care, personal, fug cel mai tare. Detest mediocritatea și redundanța. Iar evoluția vine organic, odată cu vârsta, cu experiența și cu maturizarea fiecăruia.
L.D.: Titlurile și versurile pieselor voastre au spus mereu o poveste. Pe cel mai recent album e o piesă instrumentală care se cheamă Doi Alpi frumoși, iar în alta cânți așa: Am un iepure acasă, este cam ateu / Nu prea crede, nu îi pasă, sper să nu fiu chiar eu. Scrii și altceva în afară de versuri pentru piese?
D.A.: Versurile – în muzică și nu numai – sunt esențiale. Și mă chinui foarte mult să dau tot ce am mai valoros în mine, fără să fiu redundant. Pentru că e greu să nu te repeți după aproape 100 de piese. Cum spuneam mai sus, nu-mi place deloc redundanța. Altfel, nu mă consider scriitor sau poet, nu scriu altceva în afară de versurile pieselor noastre. Și încerc s-o fac cât mai bine, cât mai relevant și mai proaspăt posibil.
L.D.: Te exprimi des – și pe rețele, și la radio – pe marginea subiectelor politice. Care din noiembrie 2024 până azi au fost multe și… interesante. Cum ai trăit perioada asta și care-s așteptările & temerile tale legate de perioada următoare?
D.A.: Da, sunt pasionat de politică, pentru că politică e în tot ce ne înconjoară, eu așa cred. Politica se reflectă în toate, de la muzică până la prețurile de la supermarket. De asta m-am implicat cât de mult am putut de fiecare dată când am avut posibilitatea să ajut o mișcare politică în care am crezut și care am considerat că ar fi bună pentru țara asta și pentru oamenii ei – oricât de cheesy ar suna. Așteptări n-am (în general, mă feresc de ele), am doar speranțe, fiind un optimist incurabil.
L.D.: La începutul anului ați scos single-ul Îmi place. Lucrați la un album nou? Ce planuri aveți în perioada următoare? Și ce-ați pregătit pentru concertul aniversar de la Expirat?
D.A.: Da, se lucrează intens la albumul care va ieși la începutul anului viitor. Avem concerte la mai toate festivalurile din vară, prin toată țara. Chiar, pentru Electric Castle pregătim o surpriză foarte frumoasă – nu dau spoilere! Iar în toamnă o să avem un turneu nemaifăcut (de noi). Sperăm să fie o surpriză plăcută pentru fanii noștri. Ținem pumnii să iasă așa cum ne dorim.
Și da, pe 1 august sărbătorim 28 de ani la prietenii noștri de la Expirat, alături de care am crescut încă de la început. O să se lase cu un playlist divers, tort, șampanie și toate cele. Că doar e sărbătoare. Ne vedem pe 1 august!
