Sigur, detaliile esențiale despre Mișel Foucault le știe toată lumea: că purta pulovere cu guler înalt, că a murit de SIDA și că avea chelie. Dar numai dacă studiezi temeinic filozofia poți descoperi detalii despre detaliile astea esențiale.
Să luăm, de pildă, chelia. E evident pentru toată lumea că Mișel nu a fost mereu chel. În plus, ca la toată lumea, și la el chelirea a fost un proces (mai mult sau mai puțin) treptat. Cum a gestionat acest proces?
După ani de prospectări prin arhivele online, am reușit, în sfârșit, să aflu detaliul ăsta fundamental despre gândirea mișeliană. Într-o înregistrare din 1965, într-o discuție cu Paul Ricoeur, Foucault AKA Fuco face o greșeală de începător în fața camerei de filmat: înclină mult capul, dezvăluindu-și partea superioară a craniului și, în consecință, șiretlicul.
În imagine, se vede că Mișel adoptase temporar freza care, ani mai târziu, avea să fie dusă la cel mai înalt nivel al Republicii noastre de Președintele‑Marinar: niște păr lăsat mai lung pe un flanc al craniului și pieptănat peste chelie, spre flancul opus.
Dar să nu ne lăsăm înșelați: nu atât procedeul e important, cât direcția lui. Traian își acoperea pleșuvia cu fire luate din flancul stâng, pe care le redirecționa către flancul drept. Mișel, în schimb, lucra într-o altă manieră: lua păr din dreapta și-l ducea în stânga.
Așadar, deși la începutul discuției orientarea meșei putea părea complet secundară pentru ideologia purtătorului, acum rezultă destul de clar că, de fapt, e fundamentală: Marinarul s-a dus rău spre dreapta, fiind un neoliberal austerist, iar Mișel a mers constant spre stânga, fiind un, să zicem, progresist. Deci iată că meșa este esențială în diagnosticarea ideologică.
Și astfel ajungem la rolul filozofiei după Fuco, așa cum apare el (rolul) într-un text (publicat) postum: „Când se spune azi că filozofia are drept sarcină să diagnosticheze, se vrea oare altceva decât ajustarea ei la cel mai vechi destin al său? Ce poate să însemne cuvântul «diagnostic» – această idee a unei cunoașteri care străbate și deosebește –, dacă nu cumva o anumită privire în profunzime, o ascultare mai fină, simțuri mai ușor alertate care merg dincolo de sensibil, de audibil, de vizibil și care fac să țâșnească, în cele din urmă, în plină lumină, semnificația de sub text, răul din corp? De la începutul filozofiei grecești, nu cumva rațiunea de a fi a filozofului a fost aceasta: a interpreta și a vindeca?”
Ceea ce nu înseamnă, desigur, că filozofia te vindecă de chelie. În schimb, te poate vindeca de meșă, dovadă fiind că, la un moment dat, Mișel a ales să se radă în cap.
