În 1992, David Lynch ne făcea să uităm de clivajele sociopolitice timp de vreo oră pe săptămână. Indiferent ce mâncam, cum ne îmbrăcam sau cu cine țineam, seara de sâmbătă ne prindea pe toți cu ochii lipiți de ecranele televizoarelor, când pe TVR1 se difuza câte un episod din Twin Peaks.
În săptămâna de după, ne străduiam să înțelegem ce am văzut. Stimulat de serial, nu am ratat niciunul dintre filmele lui Lynch difuzate în cinematografele noastre, cum au fost Catifeaua albastră și Suflet sălbatic, care umplu și azi sala Eforie, amintind de epoca de glorie a Cinematecii bucureștene. După fiecare nouă vizionare, mă trezeam întrebându-mă cum e să fii în pielea lui David Lynch și să fii plătit ca să-ți transpui coșmarurile pe ecran pentru o lume întreagă. Acum, grație ediției în română a volumului Room to Dream (2018), scris de Lynch împreună cu Kristine McKenna, am aflat răspunsurile la majoritatea curiozităților mele. Nu la toate, desigur, întrucât nu cred că misterele universului lynchian vor putea fi epuizate vreodată.
Cartea de 650 de pagini este excelent tradusă de scriitorul Andrei Dósa și publicată în imprintul de nonficțiune Orion al Editurii Nemira, în condiții grafice ireproșabile – un detaliu foarte important, mai ales că textul este însoțit de numeroase fotografii relevante. Structura volumului poate părea deconcertantă, dar este în deplină armonie cu subiectul abordat.
Kristine McKenna (jurnalistă și curatoare, care l-a intervievat de mai multe ori pe cineast încă de la debutul său exploziv, Eraserhead) a scris 16 capitole pornind de la interviurile realizate cu peste o sută de persoane apropiate artistului, în diferite etape ale vieții lui. Lynch a revizuit ulterior fiecare text al colaboratoarei sale și i-a adăugat câte un capitol propriu. Rezultatul, afirmă autorii în „Introducere”, „este în principiu o conversație purtată de o persoană cu propria sa biografie”. De la copilăria lui Lynch din Idaho („Când îmi reprezint în minte orașul Boise, văd optimismul cromat al anilor 1950”) până la lansarea celui de-al treilea sezon din Twin Peaks la Festivalul de la Cannes din 2017, prilej pentru Lynch să-și exprime recunoștința față de cei care l-au sprijinit de-a lungul vremii („E aproape imposibil să faci un salt fără ajutorul celorlalți și îmi dau seama că am fost foarte norocos”), volumul explorează câteva zeci de filme, câteva zeci de expoziții de artă, opt albume muzicale de studio și patru căsnicii.
În 16 capitole duble purtând titluri sugestive (precum „Sacii rânjiți ai morții”, „Cum să găsești dragostea în iad” sau „Vecin cu întunericul”), Spațiul viselor acoperă o bună parte din viața și opera lui Lynch, constituind o reușită greu de egalat, prin urmare o lectură obligatorie pentru numeroșii fani ai cineastului, care vor devora cartea (căci formula dialogică și „modulară” îi conferă dinamism) și vor descoperi cu încântare fragmente care îi vor duce imediat cu gândul la secvențe din filmele regizorului. De pildă, plecând de la experiența sa londoneză prilejuită de filmările pentru Omul elefant, Lynch notează: „Ceea ce pentru o persoană obișnuită pare grotesc pentru mine nu e deloc așa (…). Sunt obsedat de texturi. E atâta plastic în jur, încât mă aflu în permanență în căutare de texturi”.
Din nefericire, nu vom mai putea vedea o nouă producție cinematografică sau televizuală semnată de David Lynch, însă Spațiul viselor suplinește acest gol resimțit dureros de cinefili și ne impulsionează să revizităm – cu alți ochi – fascinanta moștenire lynchiană.
