Acum ceva vreme, a intrat pe Netflix un film românesc pe care l-am ratat la cinema, Candidatul perfect (Alex Coteț, 2024). Mint, de fapt, l-am așteptat să apară online, dar a durat mai mult decât credeam. A fost cam meh, nu voi vorbi despre el. Dar mi-a rămas în minte o melodie care apare în film: A venit poliția a lui Theo Rose.
Tematic vorbind, piesa dialoghează cu alta mai veche: Vine poliția, lansată de trupa Verdikt (Blakk, Barac & Shuiu) în 1999, popularizată în cadrul emisiunii Chestiunea zilei (cu Florin Călinescu) și devenită apoi hit pe AtomicTV. Aveam șapte ani atunci, dar țin minte hype-ul. Toată lumea o fredona și avea și de ce. Era catchy. Piesa a rămas în istorie pentru o inovație formală: faptul că îngemănează două genuri muzicale aparent rivale: un beat de hip-hop cu un refren de manea. Ei bine, melodia lui Theo Rose e o maneluță pop. Povestea e prototipică: un interlop local se laudă cu șmecheria lui, care îl face imun la trupele de mascați veniți să-l aresteze. Evident, totul într-o cheie vag ironică, pentru că why not?
După un singur play inocent, algoritmul de la YouTube a hotărât să-mi vâre încontinuu A venit poliția în recomandări și autoplay-uri. Acest heavy rotation fără voie m-a făcut s-o ascult de mai multe ori decât ar fi fost necesar. Și, de fiecare dată, mi-a atras atenția al doilea vers din strofa de mai jos:
La gardă ținem piept
Le-am dat, le-am dat pachet
Și bănet și marafet
Și oțet și aracet
Pe Genius cineva a adnotat versul în cauză astfel: „Face referire la celebrul trend de pe TikTok, «mi-a dat, mi-a dat pachet», lansat de utilizatorul Florian Chiva, care a rostit replica în timp ce filma de la o înmormântare.” Exegeții viitori ai poeziei RO îi vor rămâne profund îndatorați utilizatorului cu pricina, thesickboy11, pentru explicația sa, fiindcă acum totul capătă brusc sens. Textierii piesei au încorporat această expresie fiindcă făcea referire la un microtrend popular atunci. Câți mai țineți minte pletora de reaction videos cu oameni cărora li s-a dat, li s-a dat pachet? Sau că, mai apoi, domnul Chiva a încercat să vândă merch cu expresia devenită celebră?
În termeni de marketing, Theo Rose a apelat la un cârlig cultural din actualitate pentru a da piesei un aer fresh. Dezavantajul e că, odată ce microtrendul trece, încorporarea lui accelerează procesul de veștejire culturală. Faptul că, auzind piesa în film, la o diferență de aproape un an de la lansare, mi-am adus aminte de un microtrend pe care pur și simplu îl uitasem este marca îmbătrânirii sale premature. Cu cât un lucru e mai ostentativ legat de o perioadă anume, cu atât se datează mai repede și ajunge în insectar. Referințele la actualitate sunt o sabie cu două tăișuri: când sunt bine implementate, conferă instant aerul epocii, când nu, devin balast.
Principalul neajuns al încorporării replicii lui Florian Chiva în melodia lui Theo Rose e faptul că aceasta s-a realizat la un nivel pur textual. Referința nu aduce cu sine decât un prim strat de semnificație (cel locuționar, al cuvintelor folosite), ignorându-l pur și simplu cel de-al doilea (cel ilocuționar, al intenției din spatele cuvintelor). Videoul ghiduș al lui Chiva a cucerit prin faptul că prezenta foarte pe scurt o situație de viață contradictorie. Participând la o înmormântare, acesta a hotărât să facă un video în care să-l pomenească pe decedat la modul sincer, când, deodată, e întrerupt de cineva din off care îl întreabă dacă a primit pachet de pomană. În momentul ăla, figura lui se schimbă, vocea la fel. Îi răspunde că da, i s-a dat, i s-a dat pachet. Tranziția asta atât de rapidă de la o stare la alta crează o micro-narațiune, o intrigă. Cât de sincere erau intențiile lui? Venise la înmormântare mânat de perspectiva pachetului? Este totul o caterincă? Este post-ironie? Etc. Toată rețeaua asta semantică e ignorată de textierii piesei care preiau/adaptează expresia în sine. Din melodie se înțelege că pur și simplu pachetul ar fi o mită ordinară dată poliției. Nu spun că este o folosire greșită, ci doar că un întreg bagaj semantic se pierde pe drum. Dar este de așteptat ca acest lucru să se întâmple.
A înțelege în totalitate și a folosi microtrendurile pe măsură ce ele evoluează e cvasi-imposibil, ca și cum ai încerca să prinzi apa unui râu în căușul palmelor. Ceva prinzi, dar mare parte se pierde în torent. Adevărata noutate adusă de TikTok constă în maniera în care conținutul e curatoriat algoritmic pentru fiecare utilizator în parte. Ceea ce rezultă este o formă diferită de acces la cultură. Asta, cuplată cu o bază de date mult mai vastă decât au YouTube, Facebook sau Insta, dă naștere unor trunchieri culturale. TikTok-ul tău nu e TikTok-ul meu, în sensul cel mai real. Dacă mie îmi vin în feed clipuri cu Ken Lee, care încearcă (pornind de la modelul lui Saitama) să ajungă omul cu cele mai rapide reflexe din lume, live-uri cu hamsteri alergând în rotițele lor pe un fundal dark techno, clipuri cu Piedone sau cu Tung Tung Tung Sahur, asta nu înseamnă că și tu vei fi expus la acest conținut (poate doar la Piedone). Nu mai vorbesc de faptul că ce apare pe reel-uri vine cu un delay enorm, contrazicând și mai mult ideea că am putea fi cu toții, în același timp, părtași la aceeași cultură online. Poate că timpurile alea au trecut. Poate cu adevărat contemporană e tocmai această formă de accelerare culturală care, pentru că răspunde nevoilor (și dorințelor) noastre, creează bule în bule în bule. Aceste camere de ecou în care te poți ascunde și de care nu prea te poți feri dau naștere unei afazii culturale.
Nu pot să nu-mi imaginez exegeții viitorului trecând prin textele produse în această perioadă și rămânând totalmente perplecși în fața atâtor lacune și neconcordanțe. Pe multe începem deja să le resimțim și noi.