*
m-am urcat pe bicicletă și am dispărut în
aproape apus
dar adevărul e că
nu ai cum să dispari
odată ce ai descoperit că
ești organele tale
și din ele curge lumină
și un praf de întuneric
(cum era de așteptat)
pentru care ești la fel de recunoscătoare.
odată ce ai înțeles
că ai dreptul să fii plină, mare și apăsată
să umpli spațiu în lumea asta
cu tine însăți
nu te mai poți încovoia în tine
poți doar să zbori
cu viteza norocului pe care îl conștientizezi
(spre surprinderea ta)
și să te sprijini pe tot ce s-a adunat
particulă cu particulă
până în prezentul pe care
dacă mă concentrez un pic
chiar l-aș putea opri în loc.
*
patru cocori mari
au trecut în zbor
spre locul lor de migrație
mi-au amintit de acasă
de cum rătăcesc cu poftă prin celule
în căutarea așezării
când eu cel mai bine știu
să fiu în mișcare.
poate de asta îmi place să alerg
pentru că nu știu să stau
și oricât aș practica
privitul în oglinda apei
nu reușesc să mă văd reflectată
pe luciul ei
dormind și așteptând
pacea.
