vis 3 ⋮⋮ uitare
o cameră perfect portocalie
în fiecare colț al camerei un copil cu ochii închiși
primul are voie să-i deschidă după 10 secunde
se ridică taie un tunel în podea cu fierăstrăul și dispare
al doilea numără 10 zile
deschide ochii și pornește caloriferul
în cameră s-a făcut mai frig decât își amintea
al treilea numără 10 luni
în timpul absenței lui
s-a născut o șopârlă cu piele de om și două străzi și-au schimbat numele
ultimul numără 10 ani
se trezește singur în cameră
în jurul lui doar câteva semne ale existenței altor vieți
fire de păr în covor o cană ușor ciobită un ambalaj de gumă
când trece mult timp viața încetinește
o oră într-o zi
o oră într-un secol
dacă închid ochii și număr și nu mă opresc
o să încep să te uit din ce în ce mai încet
până când uitarea asta o să devină mică de tot
sub roțile unui tren de numere care nu știu altceva
decât să meargă înainte
au puterea asta
numerele
să dilate fețe și să schimbe voci
obiectele din oglindă sunt atât de aproape că lasă aburi
și joacă X&0 cu degetul pe sticlă
la un moment dat uitarea schimbă brusc direcția
ca un tren de mare viteză
și aruncă în câmp bagajele pasagerilor prin geamurile și ușile larg deschise
așa se întorc oamenii în viața ta
trolere de plastic zgâriate care te izbesc cu toată puterea
din tine cad haine bilete geluri de duș furate din hotel
căști vechi șervețele mototolite
suma tuturor obiectelor
pe care le poți ține în brațe fără să le scapi pe jos
poate e totuși bine că numărăm până la destinații diferite
nu e loc de atâtea lucruri într-un corp
fermoarul bagajului nu se închide bine și prinde o bucată de piele
și știi cât e de dureros
vis 4 ⋮⋮ nostalgie
o cameră perfect albă
cu o masă albă în mijloc
în jurul ei scaune albe
pe fiecare scaun câte o cană albă
în colț un ecran cu urși polari care mănâncă cretă
sub ecran ninge
anunțuri pentru zboruri trasate
cu pastă corectoare
începi sa iei bucăți din cameră și să le ambalezi în cutii
în cutii culorile prind viață
când obiectele închid ochii
își trag culorile
din ultima lor amintire
o mână cu tatuaje din pix suspendată în aer
pete de roșii uscate pe obraji
unele lucruri sunt făcute să aibă sens
doar atunci când te gândești la ele
camera se ascunde într-un cub rubic
dacă ai noroc să așezi două cutii una lângă alta
care să îmbine perfect bucăți de perete
o să-i simți atingerea pe piele
și o să miroși toate straturile de var
mecanica nostalgiei
e că știu cum îți miroase părul în frig
de la kilometri distanță
dar dacă ne-am vedea într-un câmp gol
am trece unul pe lângă celălalt
fără să ne recunoaștem
la fel ca farurile mașinilor noaptea
care luminează un stâlp în depărtare
dar când ajung în dreptul lui
lumina cade pe următorul
caut să te colorez altfel
în fiecare punct în care nu te găsesc
