intoleranțe și alte nimicuri fatale
sunt multe locuri în care mi-aș fi dorit să fii acum
și nu ești
dar tot sper
să nu răcești niciodată vara
să nu îți pierzi casca din ureche
la jumătatea refrenului
să pozezi în continuare cuiburi de berze.
ne-am întâlnit întâmplător azi
după câteva luni
mișcările au devenit mai lente, mai nepăsătoare
reacțiile mai percutante la senzații, nu la zgomote
niciun cuvânt despre sfârșitul lumii
niciun cuvânt despre semnele de pe mâini.
se îmbracă mai gros decât ar trebui
cel puțin un strat pe sub cel vizibil
întotdeauna.
desincronizarea în gesturi e liniștitoare
o prospețime de scurtă durată:
concurs de clipit
ochi roșii hibridizați
tva regenerat
corpurile care nu se văd se iartă.
îmi spui că
ai renunțat la apropiere
ai eliminat lactatele
te gândești să pleci un an și să uiți de toate
să înțelegi ce ți-a scăpat.
spune-mi
dacă ți-a mai rămas loc pentru postere pe perete
spune-mi
dacă mai fotografiezi berze.
fiecare așteptare are tragedia ei
zi-mi cum reacționezi când stai la coadă
ca să-ți spun cine ești
sau, mai bine, te observ eu de la distanță
fără să fac contact vizual,
fără să pară nimic prea evident în rotația capului sau în mișcarea pământului
e o formă de divertisment acceptată social
între pradă și prădător
inofensivă,
dar cu riscuri mari de violență.
între tranzacții
nu mai e nimeni la fel de atent
la hainele care tremură,
la părul de pe mâini.
.
.
.
am 6 ani
spun că vreau să am și eu ochii colorați ca ai bunicii
ochii vineți, ochii întristați, ochii îndepărtați
(așa sunt ochii mei)
care pe mine m-au privit doar cu înduioșare
și blândețe
de asta mi-i doream,
ca să pot privi și eu prin culori.
îmi iau cariocile și-mi mâzgălesc pleoapele
ies din casă și strig că semăn cu bunica mea,
vreau să fiu ca bunica mea.
ea îmi spală pleoapele cu grijă,
nu vrea să îi semăn,
mă ia în brațe și îmi spune că mi-a cumpărat creioane,
îmi zice să învăț bine, să câștig banii mei.
alerg pe strada unde femeile îmi strigă să cresc și să plec
pentru niciuna dintre femei
nu există campanii electorale,
dumnezeul lor e out of office,
împarte o găleată și un pachet de făină de la un capăt la celălalt al comunei
pentru fiecare familie,
un ghiozdan
pentru fiecare copil.
acum, aduni pe bucăți și zgârmi în memorie:
pe stradă, cineva strigă că vinde lubeniță și cartofi,
ești trimisă la magazin după-amiaza, când ajunge marfa,
aștepți speriată
e cea mai urâtă parte din zi,
la întoarcere fugi,
pe palmele mici rămân dârele plasei,
câinii latră,
în casă e liniște,
înăuntru, miros de fum
pe pat
ea se preface că doarme,
suspină
.
.
.
acum, stau la coadă și strig pentru o lume mai bună
sau plec.
în așteptarea asta simt pulsația femeilor dinaintea mea
din morți în vii, din mamă în fiică,
sunt și eu privită
din interior și din afară
un morman de globule răsturnat în afara pântecului,
închid ochii
le las să se rostogolească
le văd și le promit
înaintați, domnișoară!
mereu trebuie să înaintați.
