© Florin Ghebosu

Boyhood

Identitatea ni se reflectă în acțiuni, chiar și fără să ne dăm seama. Boyhood e un proiect care a luat naștere când am realizat că încercam să surprind momente asemănătoare copilăriei mele. În călătoriile pe care le-am tot făcut prin Dobrogea în căutarea inefabilului și a apropierii de oameni, am reușit să fac multe fotografii prin care mi-am retrăit copilaria. Adică socializare între copii, acum dispărută din marile orașe, și vremurile când conta mai mult prezența ta decât situația ta financiară.

Străbat aceleași sate de ani buni, am văzut copii crescând și mă bucur de fiecare dată să-i revăd. Și ei se bucură că revin. Ce m-a făcut să ajung prin satele astea? Bucuria de a cunoaște oameni și pasiunea pentru fotografia clasică a marilor maeștri, în special a celor de la Magnum. Ador fotografia alb-negru, în special pe film, chiar dacă în prezent a ajuns destul de costisitoare. Granulația filmului, imperfecțiunile și variația tonurilor redau nostalgia mult mai ușor decât digitalul cu tot cu filtrele lui.

Boyhood e un proiect deschis, am multe amintiri pe care vreau să le evoc prin fotografii din prezent. Mă simt ca un călător în timp dezorientat: nu știu exact în ce an o să ajung – descopăr la momentul declanșării. Am cadre care redau tensiunea relației tată‑fiu, cadre cu stări de anxietate și melancolie, dar și cadre pline de bucurie, joacă, năzbâtii, băiețeală toxică, chestii de anturaj. Și eu am făcut multe năzbâtii în copilărie, dar nu regret nimic. Și mă bucur că am petrecut foarte mult timp afară, printre copii. Asta poate și pentru că eram nevoit să stau singur mare parte din zi, ai mei fiind plecați la serviciu. 

Faptul că am revenit de multe ori în satele astea și am fotografiat aceleași personaje m-a ajutat să surprind niște situații foarte naturale, deoarece copiii s‑au obișnuit cu mine și nu mai au nici o reținere în a fi autentici. Boyhood e ca un jurnal și poate va ajuta câțiva părinți care au nevoie să realizeze ce importantă e copilăria și cât de mult trebuie ea cultivată. Uitându-mă la fotografiile din proiect acum, în timp ce scriu acest text, îmi dau seama că am foarte multe posibilități să-l dezvolt, să-l completez – și fix asta voi face! 

Florin Ghebosu