cele mai triste versuri
știi că pablo neruda a scris cele mai frumoase poezii de dragoste
și cu aceeași mână în care a ținut penița
și‑a șters de pe haină
orice amintire a fiicei malva
moartă la opt ani de hidrocefalie
într‑o olandă nazificată
a fumat poza marietjei
soție abandonată
prinsă de naziști
între deportare și mai‑rău‑de‑atât
pablo a abandonat‑o
și până la un punct și istoria
dar istoria s‑a plictisit la un moment dat
și a lăsat‑o să trăiască
liberă
fără soț
fără fiică
pablo a rulat poza marietjei într‑o țigară
și a suflat‑o în rotocoale
a periat‑o pe malva de pe el
și‑a dovedit sieși
odată pentru totdeauna
că uitarea poate fi lungă
dacă o faci eficient
de pe alt continent
adunând atâtea vini
încât memoria devine selectivă
pablo, pablo
iubirea e scurtă
pentru că o furi
pentru că o dai
ca pe un cartof fierbinte
și apoi te lauzi
cu palmele arse
ale norocoasei
grounding technique
atât de mult corp
și nimic nu‑mi aparține
un șold împins înspre dreapta
osul
să împungă pielea
îl percutez
e aici
ar trebui să gândesc
materialist
dar eu sunt undeva
gelatinoasă
vâscoasă
mă bălăngăn
undeva în acest corp
care nu știu al cui e
prea mare pentru sinele
semilichid
blocat undeva în trahee
cu resturile de gudron
de la ani întregi de fumat
pe care corpul meu îl practica
doar ca să‑și simtă diafragma
fanfiction despre oameni reali
am scris un fanfiction când eram în liceu
despre cum vom fi la 20 de ani după absolvire
eu aveam 38 de ani, părul creț
un job stabil de profesoară
un iubit incert
al cărui hobby era
să se despartă de mine
un roman oarecum apreciat de critică
avea sens
era o ratare caldă
pe care o consideram numai bună
pentru cineva ca mine
timpul a curs de‑atunci
nimic nu mai e plauzibil
în afara părului
în afara vârstei (?)
ratarea caldă e departe
sunt o rolling stone
care se erodează
la fiecare impact
nu știu ce va fi peste
încă zece ani
nu ce am scris la 17
– măcar atât
sesiune
ești pe cale să adormi
în primul tramvai
dimineața la 04:55
felicitări ai economisit 20 de lei n‑ai luat uber
economistă expertă
te vei trezi la depou
zgâlțâită de vatman
vei ieși în ceața
pe care o îngroși cu
aburii respirației
ai fi luat uberul până acasă
dar ai vrut să lași cei 20 de lei
economisiți
mergi și pe jos
ce are
bucureștiul se trezește cu cruzime
îți spui
te crezi originală
și apoi îți dai seama că altcineva a zis‑o
înaintea ta
un autor mai vrednic
despre un oraș mai vrednic
peste cinci ani n‑o să mai conteze
peste cinci ani pe vremea asta
îi vei lua colegei de la HR
un cadou de secret santa
în limita a 20 de lei
a meritat economia
