cea mai strălucitoare stea de pe Iuliu Maniu
merg în linie
modele cu cârpe pe cap
semilune
dantelă pe sub tricouri cu trupe
și pene de păun
se urcă toți influencerii pe turnul Babel
și ne vorbesc într‑o limbă pe care o înțelegem cu toții
looking poor is the new rich
suntem bogați în poliamide
poliester
și culori sintetice
fac acum parte din compoziția noastră moleculară
avem în ADN din preistorie nevoia de validare
și de conversații despre ploaie
ne e greu să stăm mult în liniște
ne e greu să nu fim extraordinari
de aia
îți vine să te faci toată numai
spray cu sclipici
să fii cea mai strălucitoare stea de pe
Iuliu Maniu
aproape că îți vine să iei saci de gunoi
de brand
să te înfășori în ei și să te rostogolești pe deal
te prinde FOMO de picioare
și te trage afară din casă
îți spune să atingi niște
iarbă
pietre
apă cu spumă de baie
să simți arome
și să te îmbeți cu prezență
te împinge de la spate
și îți spune
trăiește
nu sta degeaba
trăiește
fă ceva productiv
că cine știe când îți trebuie
salariu mai mare
casă mai mare
job care nu poate fi luat de IA
job de zi
job de noapte
job de weekend
job de plăcere
job de rezervă
și auzi și vocea părinților tăi
spunând că
poți să faci mai mult
poți să fii mai mult
dar stai liniștită
tot ce trebuie să faci e să faci ce te face fericită
nu‑i așa?
doze de stricăciune
sunt zile în care vreau să iau peturile strânse
în saci mari de gunoi
și să le dau unul câte unul de perete
să le privesc cum se strâng în partea cealaltă a
camerei
am decis să le dau
o nouă întrebuințare
să fac din ele ghirlande
să pun în ele flori
să le strivesc și să le fac suporturi de pahare
așa mă simt mai bine decât
dacă le‑aș duce la reciclat
generații întregi de femei se uită la mine
cum rezist
unui întreg lanț
de optimizare
ameliorare de riscuri
și pus bani la saltea
de mici suntem învățați că dacă ne chinuim mai tare
investiția o să se întoarcă bumerang
și că dacă urci scheme piramidale
și scări corporatiste
până în vârf
aerul va mirosi mai puțin a fum de eșapament
și mai mult a odorizant de mașină
cu aromă de munte
sunt zile în care vreau
să las încolăcite în sertar
cabluri
să se facă
nodul pescarului
să atragă pandantive încurcate
să devină ghem
să mă joc cu el ca o pisică
să fie obsesia mea cea de toate zilele
să‑l tot arunc în sus
când îmi bâzâie telefonul
că mai am câțiva mega de memorie liberi
sunt zile în care vreau să fiu un dezastru
frumos ambalat în folie alimentară
can we make small talk, real talk makes me sad
sunt zile în care
vreau să pierd controlul
și să nu mă simt
nelalocul meu
inimă mecanică
capitalismul ne‑a învățat
să ne simțim cele mai bune sentimente în public
să le etalăm
să ne crispăm în ele
și să ne ascundem în adâncul măruntaielor
sentimentele grele
te ții să nu plângi
să nu urli
până ajungi în intimitatea casei tale
ai grijă să tragi aer adânc în piept
într‑un număr perfect de timpi
să expiri suficient de încet
ca să nu îi deranjezi pe alții
fă‑ți badge de intrare
în lumea adulților
desfă‑ți inima
din când în când
deșurubează valve
descurcă-ți capilarele
uită‑te atent
în sufletul tău
lustruiește‑i carcasa
prăfuită
o să vezi reflexia copilului
se sufocă încet și sigur
vrea să respire
bate în geam
te cheamă afară la zăpadă
dar ești blocată.
nu trebuie să înțelegem ce vedem
ca să fim sofisticați
filmu are șase
cadre
blurate
alb‑negru
fără sunet
nu avem nevoie să înțelegem ce vedem
ca să fim sofisticați
filmu are cinci
personaje
plate
pătrate
cruelty‑free
nu știu ce spun că subtitrările
sunt în
chineză tradițională
filmu are patru
decoruri
distinse
în culori aprinse
care nu se văd
pe filmu alb‑negru
sunt doar o metaforă vizuală
o compoziție a rutinei compacte
atât de eficientă
că încape
în pachetul de țigări deja fumate
filmu are trei
replici
care se repetă în buclă
punchline‑uri menite să te țină prinsă cu ochii
în realitatea fictivă
au tăiat la montaj tot ce era mai profund
pentru continuitate
și final deschis
care te face să te holbezi la un perete
și să simți tranziția de la film la realitate
filmu are două
povești
care se suprapun
trăim în trecut, prezent și viitor
totul e chiar acum
e clar‑obscur
e perfect
e contrast dur
e spațiu surd
între tine și noi
se termină filmul și pleci
te gândești cum să trăiești și tu povești impresionante
să ajungi pe micile și marile ecrane
dar motivația te ține două ore și adoarme
ce minunat e că putem să trăim
20 de vieți într-una și să simțim ca nu am trăit deloc.
