ANTO e din București, are 30 de ani și face hip-hop. A fost expus la fenomen de mic și a încercat să reproducă energia muzicii pe care o asculta, într-o forma proprie, care să-i aducă omagiu. Prima lui apariție a fost pe compilația Bacșiș’ (2015), iar în 2024 a scos primul lui album, Supervillain.
Laurențiu Dulman: Salut, ANTO! Te-am descoperit cu live-ul de la Urbanist Sessions, apoi am întrebat-o de tine pe Lavinia Gani aka Michelle Cypher: mi‑a zis că aveți o colaborare și că ai scos album de debut, Supervillain.
Faci muzica de mult, ai scos prima piesă la 19 ani, apoi ai dispărut o vreme îndelungată de pe scena hip-hop și ai reapărut anul trecut, la 29 de ani, cu un debut solid. Povestește-mi un pic despre începuturile tale de MC și spune-mi cu ce te-ai ocupat în perioada cât ai lipsit.
ANTO: Am început ca mulți artiști de rap, ascultând muzică de afară. Mi-a plăcut energia, mesajul și faptul că hip-hopul părea un spațiu în care puteai spune lucruri grele cu mai multă ușurință decât în alte medii.
M-am apucat de scris și înregistrat cu un bun prieten și coleg, Zgomot. Din păcate, nu mai e printre noi, dar îi voi fi recunoscător mereu că m-a ajutat să mă pornesc pe drumul ăsta.
Cât despre ce am făcut în perioada asta, nu sunt foarte multe lucruri de spus. M-am angajat, am muncit și, pe alocuri, mi-am mai ascuțit skillurile de MC. Am încercat să înregistrez niște piese în toți anii ăștia, dar nu am fost niciodată mulțumit pe deplin. Abia cu Supervillain m-am simțit suficient de pregătit să arăt ceva lumii.
L.D.: Ești născut în 1995, deci în perioada copilăriei și în prima parte a adolescenței tale se auzeau peste tot veteranii genului de la noi: BUG Mafia, La Familia, Vexxatu Vexx aka Norzeatic, Deceneu și toți ceilalți. Cât de importanți au fost în formarea ta ca MC? Te întreb și pentru că una dintre piesele mele preferare de pe album e Dau nume, un omagiu și o istorie condensată a hip-hopului de la noi. Și ce nume de afară au fost importante pentru tine?
ANTO: Cred că sunt mai multe straturi de influență la baza muzicii mele. Am crescut cu Paraziții, Mafia și La Familia. De afară, mai prindeam Eminem, Dr. Dre, Xzibit și Snoop Dogg, mulțumită unui unchi cu care am crescut, asta fiind muzica pe care o asculta el. Din păcate, Deceneu și Vexx am ascultat mai târziu decât ar fi trebuit.
Primele gânduri că aș putea face rap mi le-a înfiripat muzica de afară: Wu‑Tang, Jedi Mind Tricks, Demigodz, Immortal Technique, ca să numesc doar câțiva. Probabil ei m-au influențat cel mai mult. De la noi, au fost Cedry2k, CTC și ADN de la Furnici Coapte.
Începând de aici, s-au așezat multe alte straturi de influență: Apathy, Jarren Benton și mulți alții. Îmi place să cred că am reușit să fac rap de calitate pentru că am ascultat rap de calitate.
L.D.: Spui că ai scos album când ai simțit că ai ceva de arătat. Supervillain e foarte lucrat și ca beat-uri, și ca lirică. Se simte că e culminația unui proces îndelungat. Ce te-a făcut să te apuci de album? Care a fost declanșatorul?
ANTO: Sincer, a fost mereu o dorință în mine să fac niște piese pe care să le pun într-un album. Dacă nu aș fi fost așa critic cu mine, aș fi făcut mai multă muzică. Liric vorbind, Supervillain e ca o încoronare a anilor trecuți, în care doar am scris versuri.
Chiar nu știu care a fost, exact, declanșatorul pentru album, în schimb știu că m-am apucat să-l înregistrez când l-am cunoscut pe Fratele Lu Chan, de la BMC Studio. Încă nu terminasem de scris tot albumul când am începu să înregistrez primele piese la studioul lor. E unul din inginerii cu care mă simt cel mai lejer cand înregistrez, iar comunicarea dintre noi a fost mereu bună.
L.D.: Una dintre calitățile albumului e că are structură: e gândit ca o poveste unitară, nu doar muzical, ci și liric, lucru care nu se întâmplă tocmai des la noi. Sunt dintre cei pentru care un album înseamnă un tot unitar, nu o serie de piese disperate puse laolaltă. Care a fost conceptul inițial și ce idei ai topit în structura albumului? Sunt diferențe între cum l-ai gândit și cum a ieșit, între concept și produsul final?
ANTO: Am gândit albumul ca pe un comic book. Am crescut cu Marvel & DC și am o colecție de peste 120 de figurine DC. E ca o boală de care nu m-am lecuit. Din pasiunea pentru forma asta de ficțiune vin conceptul albumului și piese ca Origin Story. Numele albumului, în sine, mi s-a părut că definește un cadru potrivit în care puteam face mai mult ego rap și piese cu o cantitate mare de imaginație.
În mare parte, a ieșit cum am vrut. Inițial, pusesem și niște mici subtitluri la piese, ca niște titluri din benzile desenate – de exemplu Villain’s Intro avea ca subtitlu Issue #1. An introduction to villainy, iar la Pănă-n Măduvă pusesem Issue #5. A villainous crossover. Dar am renunțat la idee, ca să mențin povestea mai pe meleagurile noastre.
În afară de asta, doar am mai introdus câte o piesă care nu era în plan, cum a fost Origin Story: l-am cunoscut pe Dallas în perioada când înregistram albumul, iar beatul primit de la el mi s-a părut foarte bun pentru story telling.
© pekysor
L.D.: Ce faci în perioada asta? Ai în minte conceptul unui nou album?
ANTO: Doar ce-am avut ultimul concert planificat. Au fost mai multe evenimente decât mă așteptam și sunt recunoscător pentru toate invitațiile. Momentan, mă bucur de o pauză.
Cât despre alte proiecte, sunt aproape să termin al doilea album, produs executiv de Dallas. Câteva dintre piese – Freddy Krueger, Linia de start, Mașina de gardă și Steagul alb – au ieșit deja. Pe restul am vrea să le dăm chiar vara asta.
E în plan și un album în colaborare cu un alt artist, dar nu vreau să dezvălui nimic încă.
L.D.: Mersi mult, bro!
ANTO: Cu mare drag! Mulțumesc și eu, frate. Numai bine!
