catherine ellis, california, c. 1950
obiectivul aparatului
fixează un sac de oase
autoportret
pe o stîncă deasupra
golfului bolinas
mai sinilie decît mine
ori cu vezica mai cudată
nu prea cred să spună-acum
expir împreună cu
orhideea galbenă din nisip cedez
încă un centimetru dunelor corneea
fotonul hotărîtor întunericului sărat
strălucirea convențională se resoarbe
și ciuperca împînzește cerul
fericită că mi se ia
ce-mi mai rămăsese din bătrînețe
nu tu nepoți nu tu zahăr
în urma obuzelor
nu săpunul primăvăratic
abia-mi drenasem smalțul
înghițind sucul de portocale al victoriei
îmi pusesem dantura pe promisiuni
rînjetul amabil îmbătată cu certitudini
atît de înciudată încît
regret că nu mai apuc
să zdrobesc între dinți pilula
cu cianură
nu soția lui lot
cu atît mai puțin
a lui wilson davis ellis
•
oare mai am timp să mușc din asfalt
dar din albeața datorată supraexpunerii
care șterge frasinii pedunculați
parii de hotar săbii prin care
noaptea trăsnește-n pămînt
parcă sînt colinele noastre
parcă ar fi acasă locul ăsta
laptele și mierea balega
unui cunoscut magnat
cît de corozivă e priveliștea
frunzișul rărit al sălciilor pitice
pietrișul ca mătreața
în pustietatea îndulcită numai
prin promisiunea muntelui din zare
rîcîi între smocurile uscate
mă scutură febra dar și nerăbdarea
să-mi sting odată țigara și să pornesc
cînd dau de apă și de umbră nu
vocalizez ci îmi întind pe piept nămolul
ca dezmierdare sînt aproape
de timpul de expunere mai lung
și de versant mă prefac că am uitat
•
ignor barajul trestiei
dinspre marea salton
atît de neclar de înnegrit
că i-aș spune deja
dezlipire de retină
culeg buchetul roz de parcă
asta e tot ce mi-a rămas de făcut
ca să supraviețuiesc viscolului
din spate
în secunda asta nu îmi pasă
decît de ce e-aici acum
obturatorul îmi dă curaj
cînd întind coarda
aici și acum
soarele crescut în carne
și jerba
și pe deasupra secretul meu
armă împotriva privirii
degetele reci
murdărite cu polen
(compromisul)
cînd mă răzgîndesc și șterg
de bluză vulnerabilitatea
imaginea alunecă la stînga strănut
septembrie cioturos în așteptarea
zidului de gheață deși e-acolo
tasat de mult în trecutul
ceții ridicate
și impracticabilele fînețe
de pînă la calcar
răsăritul învinuitor al lunii
arhiva desemnată deja
să mă apreteze
între mine și mine
mereu încă ceva
wilson davis ellis, california, c. 1950
dacă n-ar fi cotropit
salina istorică atunci lacul nostru
ar fi fost mărginit de păstrăvării
în locul restaurantelor ăstora îndoielnice
doare astfel mai puțin cablurile tăiate
din incinta scufundată stinghiile
putrezind sub ochii mei
totul se întîmplă la vedere
și e extrem de încins
aștept deznodămîntul în verbină
masînd zilnic tot mai multă
răbdare dar și teamă
că mă împotmolesc în avansul
apelor ce m-au surprins
și numai gîndul la plămînii saturați
îmi etanșează traheea arunc
cu bolovani și mă-ngrozesc
de pleoscul surd ca-ntr-un timpan
anchilozat de clei
în calota caniculei tăcerea
e-ntunericul stenic din amiază
•
de cînd s-au mutat aici
bazîndu-se pe sacii de var calcic hidratat
o dată nu și-au zîmbit
dar nici nu au țipat
nu și-au reproșat nimic
au stins luminile la timp și le-au
permis clopoțeilor de pe verandă
să pălăvrăgească-n locul lor
să scot din piatră seacă eșarfa indigo
să admir rochia ce descrie-un cerc perfect
în jurul coapselor peste bordura
dinspre minors’ roost în amador
să păzesc
tranșeele săpate de mistreți
unde juncane molfăie acum nutreț
pe lîngă proaspetele rezervoare cu țiței
regret că nu vă înțelegeți miorlăie
purtînd pe brațe tava aburindă
toate căsniciile se răcesc în timp
flori presate-ntre coperți
am visat întruna fotografia
cu aranjamentul cîștigător să tot fi fost
expoziția antebelică plăcuța onora
ceva ce nici în putrefacție nu mai e
apoi răspund
doamna ellis și cu mine sîntem frați
cateterul se fisurează
contrar oricărui pronostic afară
pulberea expandată
suspendă programul de vizitare
al contingentului tăcut
Diptic ocazionat de arhiva fotografică a lui
Wilson Davis Ellis (1892-1981).
