– Păi și mai mergem?
– Da, noi nu suntem ca ăia.
Anul trecut, mii de localnici au ieșit la protestele împotriva turismului de masă din insulele Canare. În Tenerife au vandalizat sute de șezlonguri și au lăsat mesaje pe stânci: Canarias se defiende, Canarias no se viende („Canarele se apară, Canarele nu se vând”). Șapte milioane de turiști invadează anual o insulă cu suprafața mai mică decât județul Buzău.
Dar noi nu suntem turiști. Suntem pacienți în sevraj. Nu am mai văzut soare de șase luni. Suntem niște yuppies de la limita de jos, bușiți de inflație și isterizați de frig. Dați-ne un petic de nisip, o gură de aerosoli și scuze de deranj.
Pe grupul Români în Tenerife se știe: Nordul e nasol, cu nori & ploaie. Sudul e bun pentru copii, „se poate face baie”. Am mai fost, știm mersul. Nordul e pentru senderistas („amatori de drumeții”), pentru surferi, pentru cei care nu și-au făcut rezervare din timp.
Închiriem cea mai ieftină mașină – impropriu termen pentru o mașinuță ca de bâlci care încasează înjurături pe autostradă. Gâfâie, tușește, se screme. Tabla plânge, plasticul scâncește. Își face treaba. Zigzagăm nord-sud, est-vest, după soare. Nu suntem turiști: salutăm pe toată lumea cu hola sau buenas, comandăm chocos fritos, por favor („calamari prăjiți, vă rog”). „O să mâncăm numai pește”, dar după două zile de pescado totul are același gust. De aia nu mergem la noi în Deltă.
@ Cosmin Nicolae
Am nimerit în săptămânile de carnaval. E plin de bărbați în drag și copii Pokemoni, zile și nopți în șir. Localurile sunt înecate în neon: restaurante, patiserii, baruri de noapte, toate sunt luminate nemilos, cu intensitate termo‑nucleară. Ospătarii sunt obișnuiți cu turiștii, cultural incapabili de ostilitate. Te iau de la intrare cu gestul universal, trei degete duse la buze, semnul foamei: comer? Peste tot e plin la orice oră – „Aici nu muncește nimeni?” Trag cu urechea la comeseni. Cineva anti-Netflix face un sales pitch interminabil pentru Mubi: You have Godard, you have Wim Wenders, oh, my God, you have David Lynch!
Iar adevărații localnici, guanches, au dispărut de mult: sub fiecare finca, plantație de bananieri sau vilă cu piscină, sunt oase de guanches, risipiți și căsăpiți de coloniștii Castiliei până n-a mai rămas nici urmă de ADN indigen. O cultură de câteva mii de ani cu piramide, mumii, temple și caste sacerdotale ștearsă în doua-trei secole de omor, sclavie și variolă. Au rămas de la ei limba fluierată din La Gomera și un cult sincretic al Madonnei negre, La Morenita, un amestec de Fecioara Maria și zeița feniciană Tanit. O statuie a ei a ieșit literalmente din spuma mării în sec. XV, pe plaja din Candelaria. Era blondă, ca regii guanche, care țineau foarte mult la culoarea părului pentru că îi deosebea de plebe.
Gran Canaria Sud este pentru nemții eșanjiști, iar Tenerife Sud pentru machitorii din Albion. Los Cristianos, Costa Adeje și Los Gigantes sunt un soi de Coventry cu ieșire la mare. Toată infrastructura vizează un turism geriatric care urăște surprizele. Se comandă paella cu fructe de mare, peștele zilei, fish and chips. De ce să caști gura la un apus sublim, când poți să prinzi meciul dintre Nottingham Forrest și Ipswich Town la Irish Pub cu un litru de Sex on the Beach la 12 euro, urmat de două ore de șlagăre cu vedeta locală Hollie Bourne? Optăm pentru apus și mâncăm din pungă la mirador – am nimerit singurul jamon stricat din univers. La chioșc au energizante, gumă, cărți de joc, cannabis, făcături Gucci și șorțuri funny cu penis pentru englezii care vin la petreceri de burlaci. O problemă recurentă: duhoarea canalizărilor care deversează în ocean. Nu le poți avea pe toate.
@ Cosmin Nicolae
Cascada de energie cinetică a unui ocean în vrie este terapeutică, ne spunem la cazarea nr. 2 în nord-vestul de care Români în Tenerife îți spune să fugi. Aici localnicii răspund în scârbă la hola. E mai ieftin, dar cu ce preț? E cu adevărat pitoresc, hai că e chiar autentic. Peisajul îți taie răsuflarea. În cei 100 de metri pătrați ai localității, băștinașii se deosebesc ușor de turiști: stau cu spatele la ocean, sunt îmbrăcați de iarnă.
Stencilul cu Peligro Turistas („Pericol Turiști”) e un avertisment: suntem o specie invazivă și vom fi tratați ca atare. Nu-i așa de rău. Câțiva bărbați cu gentuțe faux-Vuitton își pasează lucruri palmat, o mașină de poliție patrulează leneș. Vrem să credem că sunt contrabandiști, traficanți, dar cel mai probabil se ocupă toți de câte o pensiune din portofoliul unor companii imobiliare cu sediul în Luxemburg. Una din trei proprietăți din Canare aparține străinilor. Orice sat cu zece case este sub asediu când devine viral pe Insta. După influenceri se năpustesc imobiliarii, iar pescarii se transformă în paznici de cazări.
Distracția e extracție. Noroc că aici nu e Magaluf, nici măcar Lanzarote. Țarcurile din stațiuni sunt pentru petrecăreți, pentru ei se umplu bidoanele de sangria zoioasă. Restul e pentru ceilalți, mai soft, mai tranquilo, care pășesc ușor chiar și în vârf de Teide sau pe nisipul incandescent din El Medano. Pentru cei care spun gracias și por favor aproape șoptit, să nu le stâlcească pronunția. Pentru ei, cei care pot privi oceanul câteva ore în șir ca să și-l imprime pe retină pentru restul anului. Pentru ei, pentru noi – pare că deocamdată încăpem cu toții.
@ Cosmin Nicolae
