martor ocular
păianjenul din colțul camerei știe tot
orarul de la facultate programul de muncă
știe ce gândești ce simți analizează fiecare mișcare
știe câte persoane au fost în camera ta
că mănânci în pat și lași firimiturile să zacă
zaci și tu în firimituri te rostogolești în ele
când plângi sau urli în pernă
știe că te atingi și îți tremură picioarele
că-ți faci proiectele în ultimul moment
îți pierzi ochelarii mereu sunt
unde ești și tu
când îți vezi chiloții pătați de sânge
realizezi că prin tine curge viață
că vrei să pleci și nu o faci
te ascultă când vorbești singură
observă unghiile tăiate pe jos
că ai pe scaun un morman de haine
ca un monstru dar nu te judecă
stă nemișcat și așteaptă
să îi smulgi casa pe care a construit-o
să te salveze de musculițe
azi coboară de pe pânză
se lasă observat cineva îl aspiră
plângi pentru el a fost mereu acolo
sunt singură
iar
lenor, coaste, blugi
calc cu șoseta curată în apă
plouă din tavanul proaspăt vopsit
vecinii au uitat să închidă robinetul
moliciunea cărnii de pe burtă e prea multă
șiretului îi lipsește agletul
fac ceai te aștept să vii nu o faci
îl vărs în chiuvetă și pe mine în pat
mă tăvălesc în cearșafuri
mirosul de lenor îneacă plămânii
puful din perne e prea dens
nimic nu mă mai ține aici
gresia e prea rece
durerea de intră în coaste
citesc aceeași pagină de două luni
nu ne regăsim nicăieri
mi-am tăiat blugii prea scurt
grăbindu-mă sa te vad
am plecat împreună
ne-am întors singuri
de ce
felul în care m-ai protejat
a fost să mă rănești înaintea
tuturor
m-ai iubit autentic sau din obligație
ai pus în mine toată greutatea
umerilor tăi
ai făcut din mine femeia care ai
fost tu
și încă lupt cu asta
nu vrei să mă eliberezi de
nesiguranța ta
toate nopțile în care am plâns
gândindu-mă că nu mă iubești
a doua zi te prefăceai că
nimic nu s-a întâmplat
totul era în mintea mea
un copil cu prea multă imaginație
prea mulți hormoni
mă închizi în cușca dorințelor tale
mă scufunzi
ies la suprafață
