Marty Supreme, Josh Safdie, 2025
Cu Good Time (2017), frații Benny & Josh Safdie l‑au scos pe Robert Pattinson din matrița vampirului emo în care risca să rămână încremenit. Cu Uncut Gems (2019), i‑au resuscitat cariera lui Adam Sandler, care se rătăcise într‑o lungă serie de comedii cu umor îndoielnic. Timothée Chalamet, în schimb, traversează o perioadă excelentă, n‑are nevoie de resuscitare, și totuși Marty Supreme (2025) – regizat doar de Josh Safdie, fără Benny – reușește să‑i exploreze talentul într‑o altă direcție.
Marty Mauser, personajului jucat de Chalamet, e construit pe baza câtorva date din biografia fostului campion mondial de ping-pong Marty Reisman, ficționalizate sub forma unui șir frenetic de situații‑limită acompaniate de coloana sonoră optzecistă a lui Daniel Lopatin AKA Oneohtrix Point Never.
Între grandomania lui Marty Mauser și aspectul lui fizic relația e invers proporțională: deși slăbănog & plin de coșuri, încrederea lui în sine îl transformă într‑un mic supraom – sau într‑un bastard al lui Machiavelli. În încercarea de‑a face rost de 1.500 de dolari pentru taxa de participare la Campionatul Mondial de ping‑pong găzduit de Japonia în 1952, Marty nu se dă în lături de la nimic, fiind înzestrat cu o ambiție dublată de inteligență nativă: fură bani de la unchi‑su, își lasă însărcinată prietena din copilărie (devenită de mult soția altui bărbat) și fuge de orice responsabilitate, seduce soția unui magnat în industria stilourilor și intră în dizgrația unui mafiot local – pe scurt, își face singur viața un iad, dar tot el se ia la trântă cu diavolii și se cațără pe spinările lor ca să iasă teafăr la suprafață.
Marty nu‑i singur în tribulațiile lui infernale, se însoțește de personaje alcătuite – în varii proporții – din lumini și umbre mai mult sau mai puțin întunecate: Wally (jucat de Tyler the Creator), taximetrist și escroc mărunt, Kay Stone (Gwyneth Paltrow), fostă glorie a Hollywoodului interbelic, Rachel Mizler (Odessa A’zion), prietena însărcinată de Marty, plus un câine‑lup pe nume Moise.
Țesătura narativă la limita verosimilului gândită de Josh Safdie în colaborare cu scenaristul Ronald Bronstein n‑ar rezista fără contribuția decisivă a lui Chalamet – îl crezi în fiecare secvență pe care o joacă cu o hotărâre de Rocky Balboa și, chiar dacă nu ajungi să‑l îndrăgești ca pe iconicul boxer, tot ești captivat de personalitatea lui magnetică. Pentru că Josh Safdie nu ține predici, nu‑și judecă protagoniștii – dimpotrivă, îi lasă să greșească, să‑și ceară iertare și să persevereze în greșeală. Tocmai asta îi face umani, deci greu de iubit.
Filozofia de viață a lui Marty Mauser – la care poți să subscrii sau nu – e ilustrată excelent în film de o tranziție cinematică fluidă de la un ovul proaspăt fecundat la o minge de ping‑pong: voința de‑a trăi se suprapune cu voința de succes, deci dacă nu‑ți lași în urmă competitorii, pur și simplu nu exiști.
