Numele
Un cuvânt puțin folosit de nespecialiști, speologie e ca o fosilă vie. Provine din greacă (spēlaion = „peșteră” + logos = „studiu”) și a fost introdus în comunitatea științifică de Édouard-Alfred Martel în 1890, când peșterile erau mai degrabă subiect de folclor și sursă de superstiții decât obiecte de studiu științific. Speologia face ca peșterile, aceste sisteme subterane imense ascunse privirii, să devină vizibile pentru cunoaștere.
La grotta dei tre livelli – peşterǎ vulcanicǎ, Etna © Doru Panaitescu
Cercetarea
E ca și cum ai studia un organism. O peșteră poate cuprinde zone orizontale, zone verticale, multe ramificații, galerii active sau galerii fosile. E un sistem foarte complex alcătuit din componente interconectate care reacționează la factorii externi.
Cercetarea speologică poate să însemne studiul formării peșterilor, cartografierea sau documentarea lor. Sarcina speologilor e să le studieze formațiunile specifice, adevărate ceasuri geologice care măsoară timpul în picături.
De asemenea, cercetările pot viza biologia unei peșteri: ce lecții de reziliență ne oferă viețuitoarele care trăiesc în ele? Care sunt relațiile între specii? Ce ecosisteme alcătuiesc?
În plus, ele pot fi studiate din perspectiva arheologiei sau paleontologie, pentru că vreme îndelungată au constituit spații pentru locuire, adăpostire sau comuniune spirituală – nu degeaba se vorbește de „oamenii cavernelor”.
În România, speologia începe la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Primele explorări sistematice au fost realizate de naturaliști precum Racoviță, un vizionar care a fondat biospeleologia ca disciplină științifică și care a creat la Cluj primul institut de speologie din lume.
Această tradiție a fost continuată de Constantin Motaș (1891-1980), iar mai apoi prin intermediul cluburilor speologice: din anii 1970 până în prezent, acestea au făcut multe descoperiri speologice și au explorat sistematic numeroase sisteme carstice.
Peștera lupului © Mihai Hristescu
Descoperirea
Un prieten naturalist mi-a spus odată: „Măi, mie navigația, observatul păsărilor, speologia și studiul șerpilor mi-au trezit la viață gene ancestrale.” L‑am privit lung.
Mie mi s‑a „aprins lampa” după ce am descoperit fotografiile lui Cristian Lascu, explorator speologic din anii 1970. Imaginile lui aveau o calitate aparte – bezna lui subterană arăta diferit față de bezna nopții. Era un întuneric viu, aproape palpabil, care ascundea o lume paralelă cu a noastră. Așa mi s-a născut interesul.
La câteva zile după ce am văzut fotografiile, am aflat de Asociația Speologică „Focul Viu” (Focviștii), un grup fondat în mai 1969 de studenți ai Universității din București, conduși de Cristian Lascu, Cornel Ponta și Cristian Goran (de la facultățile de Geologie, Chimie și, respectiv, Geografie).
Am citit că mergeau pe teren, puneau toți bani, cumpărau un tuci, o tigaie și ce le mai trebuia pentru gătit. Ziua cercetau peșteri, seara își făceau de mâncare și vedeau ei pe unde dormeau. La sfârșit de tabără, totul se împărțea frățește, prin tragere la sorți: unul lua tigaia, altul tuciul și așa mai departe.
Majoritatea membrilor actuali sunt din generații mai noi. I‑am cunoscut acum cinci ani, în Pandemie. Alături de ei am găsit un refugiu. Interesant e că în anii 1970‑1980, predecesorii noștri – speologi profesioniști sau amatori – erau studenți pentru care peșterile reprezentau un refugiu, o formă de a scăpa de opresiunea comunismului. Nu aveau niciun fel de echipament, în comerț nu se găsea absolut nimic: fiecare venea cu ce haine ponosite avea și cu ce corzi reușea să improvizeze. Erau momente magice pentru ei.
Revenind la primele mele explorări („ture”) împreună cu membrii actuali, mie mi-au făcut botezul în Peștera Polovragi. Am văzut ce înseamnă să sapi galerii, să tragi banane (rucsacuri impermeabile de formă alungită), să te târăști prin pasaje strâmte, să te întinzi pe argilă umedă.
De la o tură la alta, îmi transferau informații așa cum își transferă bacteriile material genetic. Era un fel de îmbogățire a „genomului” cunoașterii colective. Tehnici de coborâre pe coardă, povești despre expediții – toate treceau de la ei la mine până m-au transformat din vizitator în cercetător.
Legătura asta între generații se construiește și acum, milimetru cu milimetru, ca o stalactită. Comunitatea de speologi din țară este încă foarte activă și se mândrește cu peste 12.000 de peșteri documentate, multe declarate monumente ale naturii.
La grotta dei tre livelli – peşterǎ vulcanicǎ, Etna © Ruxandra Nițescu
Beneficiile
La prima vedere, cercetarea speologica pare un act de curiozitate pură, dar, dincolo de acest imbold, explorarea peșterilor are o valoare fundamentală pentru știință.
De exemplu, documentarea sistematică a unei peșteri poate să reconstituie o perioadă climatică din trecut – stalactitele și stalagmitele păstrează informații despre compoziția atmosferică de acum mii de ani. În plus, apele subterane ne oferă informații valoroase despre dinamica resurselor de apă dulce.
Și încă un detaliu interesant în perioada asta, când suntem asaltați de țânțari: lilieci care se adăpostesc în peșteri mențin controlul populațiilor de insecte – deci ne oferă servicii ecosistemice, cum spunem noi.
Liliacul cu potcoavă – peșteră din Bulgaria © Ruxandra Nițescu
Sprijinul financiar pentru cercetarea speologică în România rămâne modest, iar multe proiecte sunt susținute din granturi mici sau din pasiunea și resursele proprii ale exploratorilor și asociațiilor speologice.
Însă România a reușit să obțină recunoaștere internațională mai ales datorită studiilor din Peștera Movile, descoperită în 1986 lângă Mangalia. Este o peșteră bazată pe chemosinteză, cu un potențial biospeologic extraordinar, inclusiv în domeniul astrobiologiei.
Bacterii filamentoase sulf-oxidante (Thiothrix), Peștera Movile © Ruxandra Nițescu
Recomandări
Dacă vrei să vezi o peșteră sălbatică, verifică mai întâi care e statutul ei actual (unele pot fi închise temporar). Nu intra niciodată singur. Nu merge prost echipat: musai să ai o cască, o lampă frontală bună, hartă, îmbrăcăminte de schimb, echipament adecvat.
Informează‑te despre dificultatea traseului și ia legătura cu un club speologic să afli dacă îți trebuie aprobare pentru vizită – membrii cluburilor sunt mentori și coechipieri excelenți.
Și, bineînțeles, ia legătura cu un ghid experimentat.
