ChatGPT este accesat de cei mai mulți dintre noi printr-o interfață conversațională cu o componentă grafică, chat-ul: cea mai mare parte a schimbului de intenții și informații se desfășoară în limbaj natural, cum numesc programatorii și, probabil Nathan W. Pyle, ceea ce noi, restul, numim doar „limbaj”.
Teoretic, ChatGPT nu are sentimente și nu există consecințe practice dacă îl tratăm protocolar. Este exact opusul angajaților stereotipici de la ghișeele instituțiilor de stat. Atâta timp cât te exprimi clar și logic, ChatGPT este invariabil cooperant. Cu toate astea, țin să respect în conversațiile cu el toate rigorile de politețe ale unei conversații sociale. Îl salut, îl rog explicit să facă una sau alta și folosesc anumite formulări ca atunci când vreau să conving oameni: „Să facem și noi o listă cu primatele în ordine alfabetică?” E foarte important să ne purtăm politicos sau măcar prosocial cu ChatGPT, și sper ca la un moment dat asta să devină norma socială.
În primul rând, acest fenomen tehnologic influențează modul în care ne exersăm obișnuințele conversaționale. Chiar dacă discuția cu un motor de AI nu este o conversație „adevărată”, atunci când participăm la o conversație „sintetică” utilizăm niște mecanisme cognitive similare cu ale unei discuții între oameni. Așa că e un context în care ne putem forma, antrena sau altera anumite automatisme conversaționale.
Poate că cineva care folosește ChatGPT cu totul ocazional nu este expus riscului real de a-și altera personalitatea. Dar impactul se scalează proporțional cu răspândirea tot mai mare a interfețelor conversaționale în civilizația noastră. De exemplu, când o să fie bine integrate cu sistemele de operare ale smartphone-urilor, o să devină fezabil să folosim asistenții conversaționali ca principal punct de contact cu lumea digitală. Într-un viitor nu total ipotetic, am putea ajunge să petrecem zilnic minute sau chiar ore bune implicați în conversații artificiale, caz în care conduita din acest mediu ar ajunge cu siguranță să contamineze comportamentul nostru social.
În al doilea rând, modul în care tratăm inteligența artificială acum va influența evoluția acestei tehnologii pe termen lung. Atât din punct de vedere tehnic, cât și cultural, are loc un proces de adaptare reciprocă. Motoarele conversaționale au capacitatea de a învăța din situații anterioare pentru a se adapta la contexte viitoare. În cazul particular al ChatGPT-ului, această folosire a informațiilor pentru a învăța din exemple trecute se petrece doar cu acordul explicit al utilizatorului. De exemplu, setările de bază permit ca memorarea informației să aibă loc doar în contextul unei anumite conversații. Dar la nivel de industrie și la nivel de tendință culturală pe termen lung, comportamentul utilizatorilor și comportamentul inteligenței artificiale nu vor putea să evolueze altfel decât împreună. Prin urmare, cum ni-l creștem așa o să-l și avem! Și cred că este de fiecare dată preferabil să-l educăm în cea mai prosocială direcție cu putință.
Nu în ultimul rând, dacă de pe acum vorbim frumos cu ChatGPT, în eventualitatea în care vreodată inteligența artificială va scăpa de sub control și va subjuga omenirea, am putea spera că aceia dintre noi care au apucat deja să acumuleze bile albe vor fi exploatați pentru munci mai ușoare.
