Adina Oros locuiește și lucrează în Cluj-Napoca. A studiat la Universitatea Tehnică, secția Calculatoare, și este activă în zona muzicii alternative, electronice și experimentale. Lucrează cu vocea, instrumente acustice și electronice, sampling și sound design, explorând straturile afective și senzoriale ale sunetului.
A susținut concerte în spații independente și a lansat, în 2024, EP-ul secs – un material self-produced, compus din piese care îmbină intimitatea vocală cu texturi sonore dense și straturi atmosferice construite din înregistrări de teren. Pe lângă proiectul muzical solo, Adina face parte din trupa de muzică experimentală Ritualic, alături de Andrei Aegun, Dragomir Alexandru și Radu Lohan.
Laurențiu Dulman: Salut, Adina! Ne-am cunoscut din întâmplare la Cluj: stăteai pe o bancă într-un parc, aplecată deasupra unei agende, și te-am întrebat dacă scrii poezie, iar tu mi-ai zis că faci muzică, mi-ai dat să ascult o piesă compusă de tine și am fost încântat. Mi-ai spus că ai făcut Facultatea de Calculatoare și că ești autodidactă în muzică: știi să cânți la mai multe instrumente și îți produci singură piesele. De când faci muzică și în ce măsură te ajută facultatea pe care ai absolvit-o?
Adina Oros: Hei, Laurențiu! Mă bucur să avem discuția asta – mi se pare amuzant și frumos modul în care ne-am întâlnit.
Cânt de când eram mică, deși n-am o explicație clară pentru atracția mea față de muzică. A fost una dintre activitățile pe care le-am încercat și care s-a lipit de mine, rămânând acolo peste ani. Relația mea cu muzica a trecut prin multe etape. O vreme n-am mai luat în serios pasiunea asta, pentru că… de ce să cânți când poți face mate, nu?
Da, din păcate, vocea societății, care te îndrumă să faci ceva „serios” cu viața ta, a sunat în mintea mea destul de puternic, așa că m-am axat pe lucruri mai „reale” și mai „palpabile” – am ajuns la Politehnică fără să-mi pun prea multe întrebări despre cine sunt și cum vreau să-mi arate viața.
Dacă până atunci muzica își mai făcea loc în zilele mele (am cântat într-o trupă în perioada liceului), după ce am intrat la facultate, a dispărut complet. Deja de prin anul doi simțeam că-mi lipsește ceva – un lucru pe care-mi era dificil să-l identific. Știam – și poate chiar judecam – clișeele de genul „muzica e viața mea, nu pot trăi fără ea”, dar chiar simțeam și eu nevoia asta de exprimare profundă – și simțeam că sunt datoare față de mine să-i dau curs. Așa că am început să scriu – stări, vise, idei, întâmplări. Încercam să-mi creez un jurnal care să-mi amintească cine sunt și ce-am trăit.
M-am apucat de producție muzicală acum vreo doi ani, într-un moment în care pianul, chitara (nefiind vreo mare instrumentistă) și vocea nu-mi mai erau suficiente pentru a exprima tot ce doream. Simțeam nevoia unei plaje mai largi de sunete, de posibilități – voiam să experimentez mai mult, să-mi extind procesul creativ. Cred că atunci am început să iau muzica mai în serios, știind că nu e doar o pasiune trecătoare. Între timp, a devenit o parte din mine, a devenit firesc să mă exprim prin muzică.
Facultatea nu m-a ajutat în mod direct în zona muzicii, dar cred că mi-a accelerat înțelegerea unor concepte. Poate cel mai mult am câștigat din felul metodic în care am învățat să abordez lucrurile. Oricum, muzica a fost și rămâne un spațiu în care mă regăsesc.
L.D.: Muzica ta nu prea seamănă cu ce se face acuma pe la noi: dacă nu te-aș fi cunoscut, aș fi zis că ești o artistă britanică sau scandinavă. Cum ți-ai descrie muzica pentru cineva care nu te-a ascultat niciodată? Și ce artiști – nu doar muzicieni – simți că te-au ajutat să-ți construiești stilul?
A.O.: Aș spune că muzica mea este sinceră și cathartică – de multe ori solicitantă, dar sper și captivantă. Cel puțin, asta e direcția în care îmi doresc să merg.
Două cărți ale lui Ted Gioia m-au inspirat foarte mult: Music: A Subversive History și Love Songs: The Hidden History. Piesele „singing girls” și „love song” au fost compuse chiar în perioada în care le citeam. Natura este o altă inspirație importantă pentru mine, atât ca sursă de introspecție lirică, cât și din punct de vedere sonor. Obișnuiesc să includ în piese câte un layer de sunet natural care să ofere textură și profunzime – un fel de legătură subtilă între mediul interior și cel exterior. Cât privește artiștii care m-au influențat, mi se pare nedrept să numesc doar câțiva – cred că toată muzica pe care am ascultat-o de-a lungul timpului a lăsat o amprentă asupra celei pe care o scriu acum. Totuși, ca să nu las întrebarea fără răspuns, aș menționa câteva artiste care-mi plac: Fiona Apple, Sofia Isella, Aurora.
L.D.: După ce mi-ai dat să ascult pe telefon „singing girls”, mi-am pus în căști EP-ul din care face parte – secs – și am fost încântat. Sunt 5 piese atmosferice, diverse și, în același timp, unitare: pare că ai conceput EP-ul ca pe o poveste. Vorbește-mi, te rog, despre geneza materialului: în ce atmosferă l-ai conceput și care simți că e nucleul lui emoțional?
A.O.: secs adună primele piese pe care le-am considerat, la un moment dat, a fi terminate – am multe proiecte începute. Fiecare dintre ele are o direcție ușor diferită, pentru că mă aflu într-un proces de explorare: încă îmi caut vocea, experimentând cu diverse instrumente și tehnici de producție.
Mă bucur că EP-ul ți s-a arătat sub forma unei povești – piesele nu au fost gândite neapărat ca un tot unitar înainte de a fi compuse, dar fir comun cu siguranță există pentru că toate au luat naștere dintr-un proces personal de descoperire creativă și, în același timp, de introspecție. Pe măsură ce scriam, am observat că revin constant asupra unor teme precum timpul sau identitatea în schimbare, iar asta m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine frământările. Pot spune că prin acest EP am ajuns să mă cunosc mai bine, îl vad ca pe un punct de pornire înspre ceva ce încă se conturează.
@ Amanda Maier
L.D.: Piesa de pe EP care mi-a plăcut cel mai mult e „love song”: are ceva straniu și hipnotic. Și simt că titlul ei ar putea foarte bine să fie „breakup song”. Care e povestea piesei?
A.O.: Inițial, piesa se numea „Love Song as a Universal Language” și a fost prezentată la Budapesta, în cadrul expoziției „Samtidighed” de la FKSE Gallery. Este un proiect audio experimental care explorează capacitatea muzicii de a transmite emoții într-un mod universal. Am pornit de la ideea că oricine poate recunoaște o piesă de dragoste, indiferent de limba în care este cântată, de contextul cultural sau de experiența muzicală. Această idee m-a motivat să compun o piesă care elimină complet elementele lingvistice, bazându-mă doar pe sunet pentru a exprima dragoste și durere. Văd cum piesa ar putea la fel de bine să fie intitulată „breakup song”, pentru că și despărțirea e un proces configurat, de cele mai multe ori, de aceleași două elemente – dragoste și durere.
Piesa e construită exclusiv din sunete ambientale și instrumentale: un amestec de clopote de diferite tipuri, orgă synth, ciripit de păsări, vânt, ploaie, voci reverberate și tonuri prelungi (drones). Am încercat să spun o poveste prin texturi sonore, care să fie simțită, nu neapărat înțeleasă rațional.
La început, nu știam prea bine ce să fac cu piesa asta. M-am lăsat destul de mult ghidată de intuiție în alegerea sunetelor și chiar îmi era teamă că totul ar putea fi un pic prea abstract. A fost o surpriză foarte plăcută să aflu că mulți dintre cei care au ascultat-o au rezonat cu ea. Muzica chiar e un limbaj universal.
L.D.: Ce planuri muzicale ai și unde o să te putem asculta în perioada următoare?
A.O.: Am multe planuri muzicale care mă entuziasmează. Urmează să lansez o piesă foarte dragă mie, scrisă acum un an pentru primul concert live al acestui proiect. E și prima piesă dintr-un album la care lucrez – un album pe care vreau să-l construiesc fără grabă, lăsând fiecare piesă să o cheme pe următoarea. Vara asta voi cânta la Music Outdoor Experience, iar alte concerte vor fi anunțate pe pagina mea de Instagram – @orosadina.
Suntem în discuții pentru a seta și câteva concerte cu proiectul nostru experimental, Ritualic, în Arad, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca – vom posta datele online într-un viitor apropiat.
Voi începe și câteva colaborări cu artiști apropiați mie, după o perioadă în care dialogul muzical s-a purtat mai mult în interior, iar în paralel, mă documentez pentru o lucrare de sound art care va fi prezentată în toamnă la Indecis, un artist run space din Timișoara, într-o expoziție curatoriată de Teodora Talhoș despre valul de ură împotriva femeilor, alimentat de figuri politice influente. Sunt multe idei și direcții care mă animă – sper să-mi pot face timp pentru toate.
L.D.: Mulțumesc, Adina! Abia aștept albumul.
