Antonia Ivanciu a absolvit în 2019 Secția de Japoneză a Facultății de Limbi Străine de la Universitatea București și, de atunci, activitatea ei se concentrează asupra a tot ce ține de spațiul cultural nipon.
A studiat în Japonia, la Universitatea Hokkaido, e directoarea artistică a Festivalului IZANAGI, dedicat animației japoneze, traduce manga – bandă desenată japoneză – pentru colecția Nezumi de la editura Nemira și merge de mai multe ori pe an în Japonia ca ghid turistic. Este extrem de recunoscătoare că a putut să‑și facă o carieră din pasiunea ei de o viață.
Laurențiu Dulman: Salut, Antonia! Ești directoarea artistică a Festivalului IZANAGI, care anul acesta a ajuns la cea de‑a șasea ediție. Îți amintești care a fost primul tău contact cu animația japoneză?
Antonia Ivanciu: Când aveam 9‑10 ani, mă uitam mult pe Minimax, care de la ora seara devenea Animax. Acolo am văzut primele animații japoneze despre care, mulți ani, nici n‑am știut că sunt japoneze. În timp, crescând cu anime‑uri, m‑am îndrăgostit de limba și cultura Japoniei, dar nu mi‑am imaginat niciodată că o să fac ceva cu pasiunea asta, până când un profesor din liceu m‑a încurajat să studiez japoneza la Facultatea de Limbi Străine.
Laurențiu: Cum a apărut ideea Festivalului, a cărui primă ediție ați organizat‑o în 2019? Și ce înseamnă „Izanagi” în japoneză?
Antonia: Eu și colegul meu, directorul executiv Cosmin Tița, ne‑am cunoscut în liceu tocmai mulțumită pasiunii pentru anime‑uri și de atunci am rămas prieteni. Având background în zona de cinematografie și lucrând cu multe festivaluri de film, Cosmin a venit cu ideea că ne‑am putea uni forțele ca să oferim comunității ceva ce, în trecut, ne‑am fi dorit și noi să avem: proiecții oficiale ale filmelor preferate și un spațiu în care comunitatea iubitorilor de animație japoneză să se poată întâlni.
Tocmai de aceea am hotărât ca Festivalul să se cheme IZANAGI, care e numele unuia dintre zeii primordiali ai Japoniei. Numele lui complet e Izanagi‑no‑Mikoto, care se traduce prin „Cel care invită”. Așa cum Izanagi și perechea sa feminină, Izanami, au creat insulele japoneze, și noi ne‑am dorit ca Festivalul să fie un deschizător de drumuri, prin crearea unui loc unde fanii anime‑urilor să se poată strânge laolaltă.
Laurențiu: Ce filme ați pregătit pentru ediția de anul ăsta?
Antonia: Am pregătit o selecție foarte diversă, care aduce în prim‑plan tema alterității. E o temă pe care am ales‑o pentru că trăim un moment istoric dominat de polarizare și de nevoia de a redefini relația cu celălalt: cel fără familie, cel rămas în urmă, cel neînțeles, cel care nu reușește să se integreze. Filmele din acest an – în stiluri și din epoci diferite – au fost alese tocmai ca să ilustreze modul în care regizorii japonezi explorează alteritatea.
Filmul Angel’s Egg (Mamoru Oshii, 1995) e una dintre capodoperele care au pus bazele animației moderne și va fi proiectat pentru prima oara în România într-o versiune 4K remasterizată. Personajul principal al filmului este o fată care, într‑o lume postapocaliptică, păzește cu sfințenie un ou apărut de nicăieri.
Jin‑roh (1999), scris de Mamoru Oshii și regizat de Hiroyuki Okiura, este inspirat de povestea Scufița roșie și îl are ca personaj principal pe polițistul Kazuki Fuse, care se îndrăgostește de sora mai mare a unei teroriste omorâte în timpul uneia dintre misiunile lui.
La gala de deschidere a Festivalului va fi proiectat Cowboy Bebop: The Movie (Shinichirō Watanabe, 2001), în care o bandă de vânători de recompense – un gangster, o fugară fără identitate, un fost polițist, un hacker hiperactiv și un corgi augmentat cu inteligență artificială – se află pe urmele unui terorist pe planeta Marte, în anul 2071.
Tokyo Godfathers (2003), regizat de Satoshi Kon, spune povestea a trei oameni fără adăpost care, în Ajunul Crăciunului, umblând prin gunoi, găsesc un bebeluș abandonat și pornesc într‑o călătorie prin Tokyo pentru a‑i căuta părinții.
În 5 Centimeters per Second (Makoto Shinkai, 2007), Takaki Tohno își povestește viața prin intermediul a trei segmente interconectate, din copilărie până la viața de adult. E un film care vorbește despre iubire și transformările prin care trece ea odată cu maturizarea.
Only Yesterday (Isao Takahata, 1991) spune povestea lui Taeko, o funcționară de 27 de ani care face o călătorie într‑o zonă rurală și își rememorează copilăria în Tokyo. Filmul spune o poveste nostalgică despre căutarea de sine, iar coloana sonoră include câteva piese compuse de Gheorghe Zamfir.
A New Dawn (2026), debut al lui Yoshitoshi Shinomiya, a fost nominalizat anul acesta la Festivalul de la Berlin. Filmul spune povestea lui Keitaro, cae locuiește singur într‑o fostă fabrică de artificii, unde lucrează la perfecționarea artificiilor Shuhari, proiectul ambițios pe care tatăl său l‑a abandonat.
Laurențiu: Vara asta organizați și un tur IZANAGI în Japonia. Despre ce e vorba și cui i se adresează?
Antonia: Turul din vară, IZANAGI Tour – Summer Arc, va avea loc în perioada 2‑14 iulie și e gândit pentru cei care vor să cunoască atât Japonia tradițională, cât și Japonia din animațiile lor preferate. Turul include festivaluri de vară, excursii la plajă, la hanuri tradiționale și în natură, vizitarea marilor orașe – Tokyo, Osaka, Kyoto –, precum și a unor sate tradiționale și a câtorva parcuri de distracții. E un tur pentru toată lumea, care îmbină tradiția, relaxarea și aventura.
Anul trecut, împreună cu partenerul nostru principal, Exact Travel, am inițiat acest segment turistic pentru a veni în întâmpinarea celor pasionați de cultura niponă. Gândim itinerarul și creăm traseele în colaborare cu agenția, iar ghizii suntem chiar noi, ceea ce ne permite să interacționăm mai mult cu comunitatea noastră.
Laurențiu: În ce alte proiecte vei mai fi implicată în 2026?
Antonia: Anul acesta, pe lângă Festival, urmează să lansăm un al doilea tur în Japonia pentru luna noiembrie, deci ne vom concentra pe secțiunea turistică. Avem în plan și deschiderea unui IZANAGI Shop, dar deocamdată nu putem oferi mai multe detalii – vrem să fie o surpriză.
