felina felinar, iubirea
m-a pândit, încordată
în timp ce mă plimbam
felina felinar, iubirea.
ba se aprindea când treceam
şi atunci nu-mi mai recunoşteam fața, mâna,
picioarele
ba se stingea când treceam
şi atunci nu-mi mai recunoşteam fața, mâna,
picioarele
înc-o vreme
și-ncă-o vreme.
felina felinar, iubirea
mi-a sărit în faţă
și m-a orbit – nu-mi mai știam inima.
treceam cu mâna peste piept,
dar nu-l mai ştiam.
mi-am dus mâna peste cap,
dar nu-mi mai recunoşteam gândurile.
mi-am mai dus mâna la față, mână, picioare
dar aduceau a
altcineva care nu dispare
altceva care nu doare
altundeva unde rezistă
sentimentul că da, fericirea este
înspăimântătoare
pentru că se termină. dar
ce laș ar fugi de brațele tale deschise?
ce om de nimic
n-ar călca umbrele aruncate de felina felinar,
care arată drumul spre tine?
mi-a sărit în față,
felina felinar, iubirea
și nu m-a orbit – nu-mi mai știam bezna.
treceam cu inima peste mână,
dar era îngropată în gând.
mi-am pus piciorul peste cap,
dar nu-mi mai găseam pieptul.
mi-am mai dus mâna la picioare, față, mână
dar nu le mai ştiam ordinea în care
altcineva doare
altundeva dispare
altcineva rezistă,
nu eu. pentru că da, înspăimântătoare
este fericirea.
ce nebun ar fugi
fără să ştie unde ar ajunge?
m-aș tăia în bucățele,
doar să măi pot răzbi cumva la lumină.
ca un sfinx
felina felinar, iubirea,
stă, la pândă, vicleană
parcă m-așteaptă încă o vreme
parcă ar pleca și-ncă-o vreme.
și tot mai trec pe aici, arămiu
de pe celălalt trotuar aud cum
ţipă nichita beat cu ochii
lui frumoși, linși de cărtărescu
că de ce am lăsat-o pe gabriela m. să iasă din casă
iar eu mă caut prin buzunare de chei
în timp ce mă gândesc la muza mea dormind, încuiată în casă
şi cadavrele pe care le-am îngropat în grădină.
și tot mai trec pe aici, rătăcit
iar felina felinar, iubirea
ba se aprinde
ba nu
un om ca oricine a intrat într-o cârciumă
și scaunele au început să se miște
era greu să te așezi undeva
unde să aibă şi restul sens.
omul ca oricine a căzut pe jos
scaunul mişcându-se cu celelalte
m-am băgat în seamă și i-am zis
și eu p’aici
omul s-a scârbit de mine
şi i-am povestit cum mai devreme
m-am pișat în mai multe pahare
din care acum beau ceilalți
omul a început să zbiere,
dar ceilalți au zbierat la el să tacă –
nu auzea nimeni muzica.
pe scenă, lautarul îşi cânta vioara,
ceilalți, alergând după scaune
şi eu p’aici
sunt atâtea lucruri oribile în lume,
sunt atâtea lucruri de spus,
dar nu aici, nu acum.
îmi imaginez viața ca
pe un lăutar într-o cârciumă murdară
în timp ce cântă la vioară
transpirat
neobosit
lăutarul cântă
poezia continuă
zepeline, zepeline peste tot
au început să planeze
zepeline
ca melcii pe cer.
erau fericirea ta,
zepelinele care au acoperit
stelele în fugă.
au început să arunce bombe –
începuseși să râzi
şi zâmbetele tale au picat
lăsând cratere unde erau
oameni, clădiri, amintiri.
s-au lungit pe toată bolta
zepeline
ca demoni grași.
erau ochii tăi,
zepelinele care omorau copii
în timp ce degetele tale
îmi picau în gură –
îți mestecam privirea
de pe atunci, de când îți aduceai aminte de mine,
îți mestecam atingerile
de pe atunci, de când zburau porcii.
s-au întors
zepeline
către toate lucrurile care compun realitatea
către toată lumina dintre cuvinte
şi au picat bombele în continuare –
moartea dansa
explozie
viaţa în fugă
explozie
tu
explozie
iar eu
ba conduceam atacul
ba mă ascundeam în groapa mea de obuz.
străluceau găurind norii
zepeline feline
zepeline suine
zepeline cefalopode
zepeline satanice
zepeline tu
zepeline eu
și atacul continua,
realitatea din jur ardea încet,
oamenii mureau în orice fel doar să fie prinși
şi ei în filmul
distrugerii
chipului tău
zepeline.
din interiorul primului zepelin
din fundul gropii mele de obuz
sătul
să fiu nevoit să vă distrug
am ţipat
mr. paperthing,
vorbiți cu sistemul care v-a promovat pe toți
şi dați banii înapoi –
de preferat mie,
măcar de o reclamă acolo
