Sicut cervus
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, omenirea: la fel.
Adică la fel peste tot, aceleași uzine, clinici, palate de sticlă.
Numai cartierul copilăriei mele are propriile legi
cum erau și înainte de-a mă naște eu
oamenii continuă să bată covoarele și când n-au ce cumpăra
beau în garaj, cât noi suntem la joacă
își pun soțiile pe masă, pe mobila aia scârțâitoare,
dar e deja un ritm, un altul e să-ți bată în țeavă,
un altul e sunetul de zaruri pe table în parc
cartierul copilăriei mele e o atitudine devenită formă
când un partid extremist a anunțat campionat de table
au ieșit toți și i-au alungat
singurul cinema e acum toaletă publică
după ce a fost locul unde unii s-au tăiat cu săbii
ce s-o mai fi întâmplând și acum
de la tv înveți să fii mama și tata
și mamă și tată uneori
reclame cu ce ar trebui să facă o femeie și nu face
cu ce ar trebui să facă un bărbat n-ai să vezi
de când nu mai au ce visa despre restul lumii
pentru că e peste tot la fel
visele celor din cartier au devenit complexe, au spart membrana
au depășit și restabilit limitele își imaginează
noi prototipuri de înțelegere între specii
nestingherită, natura a explodat
peste tot garduri vii, cireșe putrezite și plante cățărătoare
grefate pe corpul și-n creierul celor din cartier
sunt tulpinițe care circulă dintr-unul în altul
și asigură comunicarea
comuniunea
când toți pensionarii la birt închină paharul sincron
sub ochii ultimelor forme umane autonome:
trei femei pictate pe ușile fostului complex al fostului regim
femeia cu păr roșu lângă o băutură brună
femeia cu păr verde cu un pahar cu ceva verzui
femeia cu păr albastru cu o băutură incoloră
cum găsești și pe rafturile pentru copii
și-n revistele
pentru adulți: ei replică tot ce avem noi
și se miră că suferă
cu creierii vraiște.
Kyrie (II)
Cât cei din anturaj urmăreau jocurile
animalele și trupul uns cu ulei al jokeilor în arenă
și cel de lângă mine își potrivea binoclul pe pariul lui
m-a trecut un fior ca-n copilărie:
asta am mai văzut
poate chiar din același unghi și cu aceeași stare
și cu jucătorii în exact aceleași poziții
ai mai avut senzația că o mână te înșfacă și te scoate
l-am întrebat iar cel de lângă mine și-a desfăcut palma
mi-a arătat banii
rumoare apoi tăcere când a început
și s-au apucat să se spintece: animale căzute
jokei scoși din joc difuzați pe toate ecranele
era etapa finală eu îmi aminteam legenda
despre fata jokeu care devenise una cu animalul ei de cursă
se zice că mințile lor au atins aceeași frecvență
poate nici nu mai știau unde se află: animalul hibrid făcut în laborator
și fata simplă autodidactă
ceva-n întâlnirea lor a spart codul
de unde începe unul și unde ar trebui să meargă celălalt
cei doi au fuzionat
dar patronul de pariuri a continuat să funcționeze după aceleași principii
făpturii nou create i-a aplicat pedeapsa
cum se întâmplă
cum s-a întâmplat mereu
mi-o imaginez pe fata din legendă cu părul albastru
și pe animalul ei cu o coamă tot albastră în vânt
și chiar și mâna care uneori mă înșfacă are pe ea perișori albaștri
când și când să mă scoată să nu-mi pierd mințile
apoi să mă lase să cad la loc să nu-mi pierd viața.
Missa
Asumat și manifest,
tot concediul am stat în casă
dacă ridici șablonul
nu mai vezi căsuțe și cutiuțe
doar câmp deschis, îl poți folosi oricum.
Uneori caseta e doar în mintea noastră
iar mie-mi place s-o dublez, s-o îngroș, până devine o realitate
pe care s-o pot confrunta
cu toți demonii mei
cu acea meticulozitate
a oamenilor numiți ciudați apoi considerați vizionari cu care împărtășesc
această meticulozitate eficientă pentru unele
insuficientă pentru restul
căci gândul mi-e la mâncare mai des decât la artă
și poate e un adevăr:
pofta pentru dulciuri cu cremă și pentru un bărbat cu care să privim luna
disponibilitatea de a fi și trăsnetul și locul său
în pământ
stând singură în casă
cu destui bani să plec undeva și destule locuri să duc acești bani ca pe pisoi
și banii devenind mulțimi cu un singur element
și locurile, Vergiliu, devenind toate gri
acoperite de cenușă
nu știu prin ce tertip, când îl numești liber
timpul încetează să mai fie așa
mereu îți dă situații ca o sculptură-pasaj de Gormley
prin care treci și magia de la capăt
e c-ai îmbătrânit
ar fi trebuit să fiu pe plajă, ar fi trebuit să fiu un fulg fără asemenea gânduri
ar fi trebuit să fiu iubita și apusul de pe stânci
n-are sens dacă citesc doar ca apoi să scriu
n-are sens dacă scriu doar ca să fiu citită
vreau să fiu simțită
un foc de înghițit
încă-mi vine bine măsura S de-a vorbi despre mine
curând o să capăt vocea vintage de anecdotă
noua măsură
sexuală de femeie matură
de navă cosmică rebelă care a arătat imperiului
degetul mijlociu
stând în astă casă care e în mintea mea până devine
realitatea mea
cu gânduri pașnice
îmi schimb ținutele și postez rezultatul
pe un internet tot mai gol, Vergiliu, deșertificat
cenușă
Poate turismul e tot ce ne ține să nu plecăm de tot.
