***
se întâmplă din nou.
eu sunt cel care pleacă se întoarce
ajungem într‑o gară
ne îndemnăm unul pe altul să fim atenți
ne îmbrățișăm cu grijă deși ne dorim cu dragoste
ne‑ar plăcea așa cum e când
nimeni nu ne vede deși exact ca la toți ceilalți
aceeași igienă a iubirii
aceleași 3 luni 2 săptămâni 1 zi
până ne vedem
aceleași zile care au trecut prea repede
aceeași libertate de rezervă
pe care nu ne‑o permitem
de dragul siguranței.
dar totul abia urmează să vină.
acum vom aștepta în liniște
așa cum luminile întârzie să se aprindă
așa cum ușile liftului nu se mai închid se
deschid se închid se deschid și acel
sunet nu mai ajunge atât de sus
unde noi
așteptăm
cuminți
teroarea.
Mother stands for comfort
Cel mai bun om din lume e un alcoolic funcțional.
Mă întind în patul acestui om și mă las
convins de înțelegere ca presat de‑o menghină.
În sinea mea o ambulanță
parcurge și ocupă toate sensurile
fără liber acces.
Mă adăpostesc în buncărul emoțiilor familiare
la fel cum privind în ochii acestui om
care s‑a antrenat suficient
în fața morții
cât să nu mai aibă nicio reținere
găsesc definiția confortului.
Stabilitatea –
o greutate care ți se ia din spate
fie și falsă
fie și repetiția terorii.
Adevărata provocare
e să înveți din nou
să te bucuri.
(Când crezi că nu‑ți mai trebuie)
al cui e copilul
care doarme‑n grădină
la marginea zmeurei,
care doarme pe scaunele din mașină
pe când toți
beau și dansează
ba la o nuntă, ba la alta?
Nu vede oare nimeni copilul
care umblă într‑o pereche de ștrampi
prea largi
și fuge prin urzici
și părul îi crește mare și
vântul îi șterge mucii și
roua îi spală ochii?
Ce vrea copilul ăsta?
Că se tot uită
și măsoară lungimea drumului
cu privirea
și așteaptă.
